Foarte puţine modele de motociclete au trăit peste 40 de ani. Honda Gold Wing este unul dintre ele, continuă să ne uimească şi să stabilească noi recorduri. În toamna anului 1974, Honda a prezentat noul model cu care intenţiona să…

Foarte puţine modele de motociclete au trăit peste 40 de ani. Honda Gold Wing este unul dintre ele, continuă să ne uimească şi să stabilească noi recorduri. În toamna anului 1974, Honda a prezentat noul model cu care intenţiona să…
Situat în Lincolnshire Wolds, Cadwell Park a fost înfiinţat în 1934 de domnul Mansfield Wilkinson din Louth, pe un teren pe care cei doi fii ai săi obişnuiau să se întreacă cu motocicletele. După cel de-al doilea război mondial, prima…
De-a lungul vremii, au existat mai multe domnişoare care au participat la cursele de motociclism viteză, dar au fost apariţii izolate, nu a existat o clasă specială, sau măcar o cursă destinată lor. Trebuie să recunosc că nu am prea…
Înfiinţată din pasiune, firma 70’s Helmets a devenit una dintre cele mai cunoscute din domeniu pentru căştile pictate manual. Fabrizio Caoduro a început prin a-şi decora singur căştile şi motocicleta. Pentru că rezultatul era entuziasmant, prietenii au apelat la talentul…
În salonul custom de la EICMA 2015 am găsit multe motociclete interesante, dar cele trei construite de Radikal Chopper au fost spectaculoase. Zeci de motociclete customizate, multe standuri ale firmelor de specialitate, era greu să te concentrezi şi să-ţi alegi…
Interviul dat de Tom Sykes a fost transmis parţial în emisiunea La Volan, dar mie mi s-a părut mai interesantă partea nedifuzată. L-am întâlnit pe Tom Sykes la EICMA, unde era împreună cu Jonathan Rea, colegul său de echipă. Făceau…
Lume multă la standul BMW la EICMA 2015, trei motoare noi şi nişte gazde primitoare, cu care am stat de vorbă pe îndelete. Ca de obicei, la astfel de expoziţii, inaugurările, lansările de modele noi, conferinţele de presă şi toate…
Ecourile expoziţiei internaţionale de la Milano nu s-au stins, iar standul Harley-Davidson la EICMA 2015 a fost de-a dreptul impresionant. L-am întâlnit la Milano pe domnul Peter-Michael Keppler, Senior Director al departamentului de planificare a producţiei de motociclete, om cu…
Ionel şi-a făcut debutul în sport la 14 ani, vine cu sfaturi pentru motociclisti şi ne explică de ce trebuie început motociclismul cu paşi mici. Rubrica moto din cadrul emisiunii Undă Verde este la început. Încercăm să facem lucruri utile,…
Împreună cu Cetin Raşit, realizatorul emisiunii Undă Verde, începem o serie de intervenţii radio, cu teme legate de moto. Primul material – interviu Mani Gyenes. Vor fi discuţii cu personalităţi din lumea motociclismului, interviuri, informări şi comentarii transmise în fiecare luni…