TIBERIU TROIA

Cine este producătorul de motociclete Rieju și care este povestea mărcii spaniole ?

Povestea mărcii Rieju a început în anul 1934, atunci când doi tineri oameni de afaceri, Luis Riera Carré și Jaime Juanola Farrés, au înființat firma care trebuia să producă accesorii pentru biciclete.

Rieju în România prin Bardak Motor

Numele ales, RIEJU, provine din primele litere ale prenumelui fiecărui partener (RIEra + JUanola).

Anii ‘30 au fost o perioadă politică dificilă pentru Spania și războiul civil a schimbat planurile de viitor ale celor doi parteneri, fabrica aflată în construcție fiind confiscată.

După câțiva ani activitatea a fost reluată și Rieju a produs mult timp biciclete, primul moped fiind lansat pe piață în anul 1947.

O bună perioadă de timp modele de moped au fost produse cu motoare furnizate de diferiți producători, până în anul 1964, când Rieju a semnat un contract cu Minarelli, începând producția acestor motoare sub licență, aceleași motoare care echipau mai multe modele din gama Yamaha.

Rieju în România prin Bardak Motor

În anii “80, producția a continuat să crească constant, cu modele noi și mai variate, plasând Rieju în topul vânzărilor de motorete din Spania. De asemenea, motocicletele Rieju au început să câștige premii în competițiile internaționale de enduro.

Prima victorie Rieju a fost în sezonul 1979/1980, când Jordi Piferrer Taulé, pe o motocicletă Maraton, a câștigat categoria 80 cmc a campionatului spaniol.

În 1994, compania a început să-și exporte modelele în toată Europa, până în 2006, exporturile reprezentând aproximativ 60% din totalul vânzărilor.

Dar cel mai important salt calitativ a avut loc în 2020, atunci când, după ce KTM cumpără marca Gas Gas, Rieju achiziționează de la fostul proprietar, grupul Torrot, platforma industrială care producea și vindea motocicletele Gas Gas de enduro.

Rieju în România prin Bardak Motor

Astfel Rieju începe să producă o întreagă gamă de modele pe care Gas Gas le comercializa în 2018-2019, intrând în acest fel în grupul producătorilor de top al motocicletelor off-road de competiție.

Modelele lansate pe piață după această achiziție strategică importantă nu mai au nici o legătură cu motocicletele produse de Gas Gas până atunci, tehnologia și componentele utilizate în prezent fiind cu totul altele.

Momentul începerii colaborării cu noul importator pentru România, compania Bardak Motor, este benefic pentru ambii parteneri.

Motocicletele Rieju în România prin Bardak Motor

Motocicletele Rieju au mai fost prezente sporadic în unele magazine din România, dar nu au reușit să convingă publicul din diferite motive, cei mai mulți dintre motocicliști nefiind informați despre existența acestora.

Acum, prin noul importator oficial, Bardak Motor, producătorul se bucură de o prezență puternică, beneficiind de cei aproape 20 de ani de experiență ai companiei din București, de magazinul impresionant construit cu eforturi de cei doi frați Bardac hotărâți să promoveze motocicletele Rieju și de una dintre cele mai mari unități service moto din România.

Nu mai rămâne decât să așteptăm zile cu vreme mai bună, care să permită teste și prezentări ale noilor modele intrate recent în România.

Rieju în România prin Bardak Motor

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*