Ca motociclist, dacă ajungi în Brașov, trebuie să treci pe la magazinul Powersports pentru gama de accesorii și echipamente pe care le oferă.
Am stat de vorbă cu Edi Vâlsan (Alex) niște ore și povestea lui și a magazinului pe care l-a deschis cu niște ani în urmă este unică.
Așa după cum veți afla urmărind filmul, este una dintre puținele afaceri cinstite din România care a început de la minus, nu de la zero, așa cum am mai auzit de multe ori.
Încercând să pună pe picioare o afacere, s-a trezit încă de la început că niște binevoitori i-au furat ATV-urile pe care dorea să le vândă, începând totul cu o mare datorie pe care a trebuit să o achite.
Cu timpul și cu multă muncă, dezastrul de la început s-a transformat într-o afacere de succes, Powersports fiind unul dintre principalii furnizori de piese și accesorii pentru ATV-uri, motociclete și chiar snowmobile.
Gama de anvelope și jante este fără egal în România, iar oferta de echipamente este impresionantă, vârful de lance fiind colecția de căști.
În afară de multitudinea de produse existente, mai este ceva care recomandă magazinul și echipa coordonată de Edi: este una dintre puținele companii care livrează piesele comandate într-un termen foarte scurt. În multe situații reperele au fost aduse chiar și în 24 ore și acest lucru
este confirmat de mulți dintre clienții satisfăcuți în ultimii ani.
Nu vreau să vă conving că magazinul Powersports este unica destinație sau cel mai bun din România, vreau doar să vă invit să faceți o vizită magazinului, să-l cunoașteți pe Edi (Alex) și să constatați că cele povestite de mine ilustrează realitatea din teren.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.