Emil Covaci și-a început cariera în motociclismul pe circuit după câțiva ani în care a evoluat în campionatele de fotbal, karting și automobilism.
Anul 1976 a reprezentat revenirea motociclismului bucureștean în competițiile naționale desfășurate pe circuitele stradale, prin înființarea secției moto a Clubului Sportiv Municipal.
Pe vremea aceea, majoritatea asociațiilor sportive erau înființate și finanțate de întreprinderi, care trebuiau să raporteze activitate sportivă și eventualele performanțe obținute de sportivi. Pe lângă acestea, în orașele mari exista câte un club/asociație sportivă înființată și susținută financiar de comisia municipală/județeană de sport.
Acesta era și statutul Clubului Sportiv Municipal din București, care aparținea de Comisia Municipală pentru Educație Fizică și Sport, ca să respect numele corect al acelei organizații.
Antrenor al echipei a fost numit George Zdrinca, fost pilot al echipei moto Dinamo, foarte bun organizator, care a știut cum să alcătuiască echipa pentru a puncta eficient în competițiile pe echipe, unde contau punctele fiecărui membru al echipei.
După doar un an, centrul de interes al motociclismului bucureștean de viteză s-a mutat la IIRUC, întreprinderea care se ocupa de întreținerea și repararea tehnicii de calcul, al cărei director era un mare iubitor al sportului și în special al sporturilor cu motor.
Aici începuse Emil Covaci să participe la competiții de karting și automobilism, trecerea la motociclism fiind o etapă explicabilă: Emil era motociclist pasionat și avea un Triumph de 650 cmc, o adevărată raritate în anii ’70.
Odată cu înființarea noii secții de moto, George Zdrinca a fost transferat de la CSMB la IIRUC. Talentul de organizator al antrenorului și cunoașterea în profunzime a lumii moto din România au făcut ca secția moto a Asociației Sportive IIRUC să domine competițiile pe echipe încă de la înființare, chiar dacă sportivii secției câștigau doar cursele clasei începătorilor și obțineau clasări pe podium la clasele mari, unde existau vedete consacrate, adevărați abonați la victorie.
Emil concurează în primii doi ani la clasa începători, respectiv Sport, cu rezultate bune, având în vedere că la start se aliniau peste 30 de concurenți și fiecare își pregătea motocicleta cu resurse proprii, cluburile neavând posibilitatea să-și sprijine sportivii cu piese.
În cel de-al treilea sezon, după un an în care s-au desfășurat cinci etape ale Cupei FRM și șase etape ale Campionatului Național, Emil Covaci termină campionatul din 1979 pe locul doi (Vicecampion Național) și face parte din echipa învingătoare în Cupa FRM.
Singurul om pe care Emil nu l-a putut învinge a fost László Ferenczi, legendarul pilot de la Oradea, cel care a dominat cursele clasei 50 cmc Sport mulți ani la rând.
După acest succes, Emil a schimbat locul de muncă și pentru el a urmat o pauză de câțiva ani.
Începând din 1984 România a început să participe în Cupa Prietenia, campionatul țărilor socialiste, fiind reprezentată de echipa națională prezentă la clasele 125 cmc și 250 cmc Producție Socialistă.
La fiecare dintre aceste clase, cele opt țări participante aliniau câte patru sportivi, cursele fiind organizate prin rotație în fiecare dintre cele opt țări.
Mirajul participării la șase curse internaționale pe an a făcut ca mulți dintre cei care luau startul în campionatul național sau chiar cei care participaseră în trecut să revină la startul curselor naționale, în speranța că vor reuși rezultate bune și vor fi selectionați în lotul național.
Printre ei s-a aflat și Emil Covaci, care a pregătit o motocicletă de 125 cmc, de această dată fiind legitimat la Asociația Sportivă ITB, motocicletă cu care a revenit la start în competițiile naționale din 1985.
Timp de trei sezoane a reușit numeroase clasări pe podium, rezultate care au convins conducerea FRM să-l includă în lotul național cu care România s-a prezentat la etapa din Cupa Prietenia organizată în Germania de Est, pe circuitul Sachsenring.
Este vorba de vechiul circuit, cu lungimea turului de 8,6 km, tur de circuit care se parcurgea în anul 1987 cu o viteză medie de 160 km/h.
Emil și-a văzut visul cu ochii, a reprezentat România pe unul dintre cele mai cunoscute circuite din lume și s-a retras din activitatea competițională.
Asta nu a însemnat că a rupt legătura cu motociclismul.
În ultimii ani a fost prezent la majoritatea evenimentelor moto din țară alături de mine, fiindu-mi un sprijin neprețuit, un adevărat asistent profesionist.
Totul până în octombrie 2023, când, traversând Calea Moșilor pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde, a fost spulberat de o mașină care a trecut pe roșu fără măcar să frâneze.
Proiectat vreo zece metri, Emil s-a trezit la spital, fiind operat la mână, la picior și la cap, având numeroase fracturi la bazin. Fracturile sunt atât de complicate, încât nu pot fi operate, singura soluție fiind ca pacientul să stea imobilizat la pat patru luni.
Cred că fiecare dintre noi a avut un părinte, un bunic, o rudă în vârstă care a avut un accident, poate nu atât de serios ca cel care l-a țintuit la pat pe Emil.
Știm cu toți ce înseamnă asta.
Emil Covaci are 76 ani, nu se plânge, nu se văicărește, speră că se va recupera, are un moral de invidiat și, mai ales, nu cere nimic nimănui.
Am scris această poveste adevărată pentru prietenii lui Emil, pentru cei care l-au cunoscut sau pentru cei care l-au urmărit alergând pe circuitele stradale cu mulți ani în urmă.
Ei vor ști ce să facă, nu trebuie să le spună nimeni nimic.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.