TIBERIU TROIA

Vânzările de motociclete și scutere din România în primele șase luni ale anului 2023 conform DRPCIV

Din păcate singura sursă de informații existentă este statistica publicată de DRPCIV care prezintă înmatriculările, nu vânzările, dar asta e, alta nu avem.

Indian Riders Fest 2023

De ani de zile se vorbește de vânzările din țara noastră dar, de fapt, cifrele vehiculate până acum nu au fost 100% reale și nou putea fi exacte niciodată.

Toate situațiile prezentate până acum s-au referit la înmatriculări, nu la vânzări și cele două seturi de date nu au cum să coincidă.

Majoritatea înmatriculărilor din primele luni ale anului reprezintă unități achiziționate în anul precedent, pentru care proprietarii au ales să nu plătească asigurări pentru lunile de iarnă, sau motocicletele au fost livrate cu înmatriculări temporare și au fost înmatriculate definitiv la începutul sezonului următor.

Ducati #WeRideAsOne - Roma

Situația vânzărilor nu ar putea fi reală nici dacă s-ar înființa mult așteptata Asociație a Importatorilor de Moto, pentru că nu toți importatorii ar opta să facă parte din organizație iar unii membrii asociației nu ar declara cifrele corecte. Așa se întâmplă în toată lumea și nu văd de ce ar fi altfel la noi.

Vor trece mulți ani până va apare această asociație care ar putea să întreprindă în mod organizat diferite acțiuni pentru binele comunității moto, dar se pare că mulți dintre importatorii “mari” de la noi nu sunt interesați de înființarea unei astfel de organizații, din diferite motive, neînțelese de mine.

Până una-alta, ne putem delecta cu statisticile emise de DRPCIV, așa ciudate și greșit interpretate cum sunt, dar, pentru că sunt singura sursă, ne mulțumim cu ele.

flota de test

Așadar, doamnelor și domnilor, după primele șase luni ale anului în curs, situația este următoarea:

– Pe locul 1, cu 922 de unități, 739 motociclete și 183 scutere, conduce detașat Honda, cel mai mare producător de motociclete din lume, loc meritat pe deplin, nu numai datorită gamei de modele și a fiabilității produselor, ci și modului în care Honda Trading, importatorul pentru România, a înțeles să dezvolte afacerea, cu din ce în ce mai multe magazine în rețeaua oficială, o gamă completă de modele pentru test și stoc existent de marfă.

– Locul 2 este ocupat de BMW, cu 595 unități, din care 534 motociclete și 61 scutere, în mare creștere față de perioada similară a anului trecut, chiar dacă pe piață au început să circule diverse zvonuri legate de nereguli semnalate în activitatea companiei locale.

Vanzarile de motociclete noi

– Pe locul 3 se află la egalitate cu 301 unități KTM și Yamaha (214 motociclete și 87 scutere), dar, pentru că unul dintre cei doi importatori vinde foarte multe motociclete neînmatriculabile, de competiție, acesta fiind KTM, putem spune fără ezitare că locul 3 revine firmei KTM, Yamaha fiind pe locul 4, cu doar 3 unități mai mult față de 2022, atunci când dealerii se plângeau că nu au ce vinde. Anul asta au, dar…

Mai multe nu spun, pentru că aș primi interzis în mai multe magazine.

Ca să reveniți cu picioarele pe pământ și să nu vă închipuiți cumva că noi, România, existăm în vreo statistică a vânzărilor de motociclete, vă amintesc că un singur dealer de motociclete Harley-Davidson, cel din Las Vegas, a avut ani în care a vândut 2500 de motociclete. Într-un an.

Triple S

Fiecare zi din viață este câte o poveste, iar poveștile mele sunt, de ce mai multe ori, cu și despre motociclete. Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*