TIBERIU TROIA

Ducati a anunțat cifra de afaceri și volumul vânzărilor pentru primul semestru 2022

Cifra de afaceri record și lărgirea rețelei de dealeri caracterizează activitatea companiei Ducati în primele șase luni ale anului în curs.

Cifra de afaceri Ducati 2022

Ducati încheie primele șase luni ale anului cu rezultate excelente, în ciuda provocărilor impuse de criza de aprovizionare și logistică în curs.

În semestrul ianuarie-iunie 2022, veniturile companiei au crescut cu 5,4%, de la 514 la 542 milioane de euro. Aceasta este cea mai mare cifra de afaceri înregistrată vreodată de producătorul de motociclete în primele șase luni ale anului.

Profitul operațional s-a mărit înregistrând o creștere de + 14,8%, în creștere de la 59 la 68 de milioane de euro față de aceeași perioadă din 2021.

Producătorul de motociclete din Bologna a livrat un total de 33.265 motociclete clienților entuziaști, o scădere a livrărilor de – 3,6% față de aceeași perioadă din 2021 (34.515).

Ducati in 2021

Acest rezultat a fost atins datorită unei mari flexibilități, dialogului constant cu partenerii și sindicatul, în ciuda dificultăților legate de criza aprovizionării.

Italia este cea mai mare piață pentru Ducati cu 6.028 de motociclete livrate, urmată de America de Nord cu 5.239 de unități, Germania cu 3.745 de motociclete și Franța cu 2.647. Cifrele sunt semnificative și în China, țară în care vânzările au crescut cu 12%, înregistrând 2.411 motociclete livrate.

Multistrada V4 rămâne cea mai vândută motocicletă.

De la lansarea sa în 2020, Multistrada V4 s-a bucurat de un succes tot mai mare în rândul entuziaștilor.

Ducati Multistrada 100.000

De-a lungul timpului a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor create, impunându-se ca o motocicletă ideală pentru orice tip de călătorie fiind unul dintre cele mai populare modele Ducati.

Tot pentru prima jumătate a anului 2022, Multistrada V4 este cea mai livrată motocicletă cu 6.139 de unități. Urmează Monster, cu 4.776 de motociclete livrate, și familia Scrambler Ducati 800 cu 3.999 de motociclete.

Îmbunătățirea și extinderea continuă a rețelei globale de vânzări reprezintă, de asemenea, o parte importantă a creșterii companiei.

Până în prezent, rețeaua Ducati are 797 de dealeri în peste 90 de țări din întreaga lume, dintre care 21 de magazine au fost deschise în primele șase luni ale anului 2022.

Ducati - vânzări record trimestrul 1 2022

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*