Indian Motorcycle a lansat ediția limitată FTR Stealth Gray produsă pentru piețele internaționale în doar 150 de unități.
Prima ediție specială a modelului FTR a fost proiectată pentru piețele din afara Statelor Unite, are o grafică atrăgătoare și o schemă coloristică nouă.
Indian Motorcycle a introdus modelul FTR în 2019, cu un stil inspirat de motocicleta construită pentru cursele Flat Track, FTR 750, motocicletă care domină competiția.
Admirat instantaneu pentru stilul său unic, FTR a impresionat la lansarea sa internațională în presă cu un motor V-Twin puternic și o manevrabilitate excelentă – caracteristici care au fost îmbunătățite pentru performanță stradală în 2022, cu un sunet rafinat al motorului, suspensie optimizată și anvelope Metzeler Sportec instalate pe roți de 17”.
Oferind o experiență de pilotaj cu adevărat superioară, motorul puternic și sportiv de 1203 cmc, cu doi cilindri în V răcit cu lichid al modelului FTR Stealth Grey produce o putere maximă de 92 kW (123 CP) și un cuplu de 120 Nm.
Manevrabilitatea superioară este asigurată printr-o combinație de ghidon ProTaper, suspensie față complet reglabilă cu cursa de 100 mm și roți de 17 inchi echipate cu anvelope Metzeler Sportec, în timp ce frânele Brembo duble montate radial asigură o putere de oprire puternică.
Pentru o călătorie confortabilă și convenabilă, FTR Stealth Grey vine în configurație standard cu sistem Cruise Control, dezactivare a cilindrului din spate pentru a gestiona căldura motorului atunci când motocicleta este inactivă și afișaj cu ecran tactil de 110 mm, care oferă posibilitatea cuplării telefonului prin Bluetooth sau USB.
Setul de caracteristici este completat de evacuarea Akrapovič, trei moduri de pilotaj, controlul plecărilor pe o roată, sistem de atenuarea ridicării spatelui, controlul stabilității, controlul tracțiunii și ABS activ pe viraje.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.