TIBERIU TROIA

Pentru motocicleta Indian Challenger personalizată de Carey Hart au fost donați 34.387 $.

După o lună de promovare, motocicleta modificată de Carey Hart a fost oferită prin tragere la sorți câștigătorului din Orlando, Florida.

Indian Challenger by Carey Hart

 

Istoria motocicletei este cunoscută.

Carey Hart, o adevărată legendă a motocrosului american, a concursurilor de freestyle și om de afaceri de succes, a organizat o campaniei de strângere de fonduri pregătită de organizația nonprofit Good Ride, pe care campionul a înființat-o.

Scopul acestei organizații este să încurajeze oamenii să participe la cunoscutele adunări ale motocicliștilor din Statele Unite, dintre care cea mai cunoscută este cea de la Sturgis.

Banii obtinuți din donații urmează să fie folosiți în diferite acțiuni de sprijinire a veteranilor americani și a familiilor lor.

Indian Challenger by Carey Hart

Pentru a-și atinge scopul propus, el a personalizat un Indian Challenger, motocicletă oferită ca premiu și evaluată de specialiști la 65.000 $.

Pentru a participa la tragerea la sorți nici măcar nu era obligatoriu să donezi bani, ci doar recomandat.

Este pentru prima dată când am participat la o astfel de acțiune și am donat o sumă infimă. 

Niciodata nu am participat la donatii externe, pentru ca, noi romanii, nu suntem in situatia in care trebuie sa ajutam veteranii de razboi din America, avem si noi veteranii nostri, sau copii, batrani, spitale si multe altele pentru care ar trebui sa donam bani, daca ii avem.

Indian Challenger by Carey Hart

De data asta, mi s-a părut josnic să îmi doresc o astfel de motocicletă și să nu respect regulile jocului.

Bineînțeles că nu am câștigat-o eu, ci un gospodar din Florida, care sper s-o merite, fericitul fiind anunțat de organizatori aici.

Pentru realizarea acestui proiect unic, Hart a accesorizat o motocicletă de serie Indian Challenger cu repere de calitate: roți din fibră de carbon produse de Brock’s Performance, etriere de frână Brembo monobloc, eșapament din titan realizat de Fab28, furcă GP Suspension, ghidon Torch Industries, manete Beringer și oglinzi Rizoma.

Carey Hart Indian Challenger

Pe lângă aceste piese a păstrat principalele componente ale motocicletei, pe care le-a vopsit în albastru și argintiu, cu dungi portocalii trasate manual.

În cazul în care vreți totuși să cumpărați o astfel de motocicletă, Indian Challenger există în două versiuni în stocul importatorului Indian Motorcycle România, Dark Horse și Limited, iar pentru cei care nu au văzut prezentarea motocicletei, am postat mai jos articolul scris pentru revista Auto Motor și Sport.

Indian Challenger Dark Horse – test și prezentare

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*