Honda a lansat pe piață noul scuter Forza 350 la exact 20 de ani de la apariția primului model Forza.
Prima generație a scuterului Forza a avut un motor de 249 cmc și, timp de opt ani, a fost în multe țări lider de piață la categoria din care făcea parte.
A urmat cea de-a doua generație, care a venit cu o creștere a capacității cilindrice de 30 cmc, reflectată în îmbunătățirea performanțelor motorului, o majorare a vitezei de vârf și o seamă de dotări care au contribuit la succesul modelului.
Era normal ca modelul Honda Forza 350 lansat în sezonul 2021 să facă pași în față și să fie un model complet nou, nu doar o cosmetizare a scuterului Forza 300, atât de popular în țările consumatoare de maxiscutere.
Motorul eSP+ (enhanced Smart Power+) de 330 cmc corespunde normelor EURO5 și oferă o creștere a puterii cu 3 kW, un cuplu cu 4,3 Nm, o creștere a vitezei de vârf de 8 km/h, ajungând la 137 km/h, în condițiile în care emisiile de hidrocarburi scad cu 40%.
Modificările carenajului contribuie nu numai la aspectul atragător, ci și la optimizarea aerodinamicii, la care un rol important îl joacă parbrizul carenei, comandat electric, cu o cursă majorată cu 40 mm față de cea a generației anterioare.
În fine, pentru noul tip de utilizator de scuter, Honda a instalat noul sistem de control vocal Honda Smartphone Voice Control, prin care pilotul se poate conecta wireless la diferite funcții ale telefonului inteligent.
Fișa tehnică Honda Forza 350
Motor în patru timpi, cu un cilindru, patru supape pe cilindru, SOHC, răcire cu lichid, injecţie electronică PGM-FI.
Capacitate cilindrică: 330 cmc, alezaj x cursă (mm): 77,0 x 70,7 mm.
Putere maximă: 29,3 CP (21,6 kW)/7500 rpm, cuplu maxim: 31,9 Nm/5250 rpm, raport de compresie: 10,5:1.
Transmisie automată, ambreiaj centrifugal, transmisie finală pe curea.
Cadru din ţeavă de oţel, basculă din aluminiu.
Suspensia față: furcă hidraulică telescopică Ø 33 mm.
Suspensia spate: unitate oscilantă cu două amortizoare cu reglare pe preîncărcare.
Frână faţă hidraulică cu disc din oţel Ø 256 mm, ABS.
Frână spate hidraulică cu disc din oţel Ø 240 mm, ABS.
Roată faţă 15”, roată spate 14”, jante turnate din aliaj de aluminiu cu șase spiţe duble.
Anvelopă faţă: 120/70-15, spate: 140/70-14, fără cameră.
Lungime: 2147 mm, ampatament: 1510 mm, înălţime la şa: 780 mm.
Gardă la sol: 135 mm, masă la plin: 184 kg.
Capacitate rezervor benzină: 11,7 litri, consum mediu: 3,3 ltr./100 km.
Preţ Honda Forza 350: 6750 euro.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.