TIBERIU TROIA

Auzind că am testat modelul cu supraalimentare Kawasaki Z H2, mulți prieteni m-au întrebat dacă se justifică lansarea pe piață a unei motociclete atât de puternice, care nu oferă nici un fel de protecție la vânt.

Pe această temă se poate discuta la nesfârșit, dar cert este faptul că nici o motocicletă nu se folosește pe stradă prea mult timp la putere maximă sau la viteză maximă și este dovedit faptul că pentru orice model se găsesc cumpărători.

Așa că răspunsul meu este: de ce nu ?

Dar de unde a pornit moda cu modelele naked foarte puternice ?

Începuturi

Cu vreo cinzeci de ani în urmă, toți marii producători de motociclete făceau eforturi pentru a realiza un model cu care să impresioneze (a se citi “cucerească”) piața, într-o perioadă în care 750 cmc era un fel de vârf absolut al capacității cilindrice pentru folosința oamenilor normali.

Honda a reușit și a prezentat publicului CB 750 Four, prima motocicletă care avea să fie recunoscută ca “Superbike”.

Kawasaki H2 750 Mach IV

Fiind întrecuți în această cursa nedeclarată, cei de la Kawasaki au ales să construiască o motocicletă care a uimit pe toată lumea şi a fost recunoscută ca cea mai rapidă motocicletă de serie din lume: H2 750SS Mach IV, cu motor în doi timpi, trei cilindri în linie.

Motocicleta nu avea concurent la acea oră, atingea o viteză finală de peste 200 km/h şi fusese proiectată cu un scop: viteză, nimic altceva. Şi aşa a fost, nimic altceva nu a contat, zgomot, poluare, consum.

Cam în aceeași perioadă, Kawasaki a mai produs un alt model extrem, Z1R-TC, apărut în 1978, prima motocicletă de serie construită cu supraalimentare.

Ca un omagiu adus celor două motociclete care au făcut senzaţie şi au dominat lumea timp de câţiva ani, inginerii de la Kawasaki, asistaţi de specialişti din alte companii ale grupului Kawasaki Heavy Industries, producătoare de turbine, echipamente militare şi aerospaţiale, au creat o serie de motociclete echipate cu un motor care a ridicat standardele performanţelor la un nivel greu de egalat, H2.

Principala caracteristică tehnică a acestui motor este supraalimentarea, admisia forţată, detaliu care practic îl defineşte.

Dacă la Z1R-TC turbina era antrenată de gazele de eşapament, soluţia tehnică folosită acum este total diferită, acest supercharger fiind de fapt un compresor mecanic.

Sistemul admisiei forţate a fost proiectat de Kawasaki, de inginerii constructori de motociclete, asistaţi de specialişti din alte companii ale grupului Kawasaki Heavy Industries, producătoare de turbine, echipamente militare şi aerospaţiale.

Supercharger

Primele două modele ale seriei H2 au fost două supersportive, din care doar una era înmatriculabilă, ambele fiind lansate pe piață în 2015 și înbunătățite în anii ce au urmat.

Trei ani mai târziu a fost prezentat modelul sport touring SX, pentru ca în 2020 să apară modelul naked Z.

Toate au avut instalat același motor cu supraalimentare, având mici modificări, livrând puterea diferit, în funcție de modelul pe care a fost instalat.

Supraalimentarea este realizată de o turbină antrenată de un sistem planetar de pinioane, angrenat direct de vilbrochen, ansamblul fiind proiectat cu ajutorul tehnologiilor folosite de Kawasaki Aerospace Company, rezultatul fiind o unitate compactă, cu pierderi minime de putere.

Lanţul de pinioane multiplică viteza turbinei până la de nouă ori viteza vilbrochenului. Ca să reziste la o astfel de solicitare, turbina este produsă dintr-un bloc de aluminiu forjat, având 6 palete la vârf şi 12 la bază.

Rezultatul este un debit de 200 litri de aer pompat pe secundă, flux care atinge viteze de 100 m/s.

Aerul ajunge la supercharger prin filtrul de aer, intrând prin fanta de admisie a Ram-Air-ului, traseul fluxului de aer fiind gândit să fie cât mai drept, până la filtrul de aer, amplasat chiar în faţa superchargerului.

Șasiul

Cadrul principal este tip grindă cu zăbrele, construit din ţeavă de oţel de 15,9 mm diametru şi 1,4 mm grosime, un model atipic, foarte scurt în partea din față, continuând în spate pe toată lungimea șeii.

Există şi o a doua piesă, care face legătura dintre cadru şi basculă, o placă produsă din aluminiu forjat, prin care trece axul basculei, care copiază perfect forma blocului motor, ca un negativ, ca o matriţă. În acest fel, piesa intermediară asigură o legatură perfectă între cadru şi motor, transformând motorul în parte componentă a şasiului.

Toate celelalte componente ale șasiului sunt aceleași cu cele instalate pe unele modele sportive produse de Kawasaki.

Amortizoare Showa, modelul Big Piston cu funcții separate, sistem de frânare cu etriere Brembo M4.32, pompa Nissin și cele mai mari discuri flotante existente, de 330 mm diametru pe față, fac din modelul Z un concurent serios al motocicletelor sportive, chiar dacă lipsește carenajul acestora.

Sistemele electronice de control și siguranță nu sunt atât de complexe ca cele existente în pachetul electronic al unei motociclete sportive, dar sunt suficiente pentru o motocicletă gândită a fi utilizată pe stradă.

Control al tracțiunii și ABS active pe viraje, control al plecărilor pe o roată (anti-wheelie), launch control, pilot automat (cruise control) și quick shifter, completate de trei moduri de pilotaj, care oferă diferite niveluri de livrare a puterii și de intervenție a controlului tracțiunii.

Ce simți în șa

Dar mai important decât prezența componentelor performante și puterea motorului este senzația de confort pe care o simți pe această motocicletă încă din primele momente. Și nu exagerez, e vorba de confort.

Poziția relaxată a pilotului și modul liniar în care este livrată puterea fac din Z H2 cea mai plăcută motocicletă naked de capacitate mare pe care am mers până acum.

Chiar și atunci când turația motorului se apropie de 10.000 rpm și motocicleta țâșnește în față, accelerația fiind explozivă, senzația de control total și de confort se păstrează, motocicleta parcă este pe șine.

Toată această senzație de control este asigurată și de masa motocicletei, mult mai mare decât cea a modelelor concurente, lucru datorat motorului mai complicat, care asigură o stabilitate deosebită întregului ansamblu.

Așadar putere și acceleratie, poziție relaxată și senzație de bine, stabilitate, aspect ieșit din comun, chiar dacă nu se poate spune că motocicleta este frumoasă, caracteristici care pot reprezenta argumente în favoarea deciziei de a cumpăra această motocicletă.

În acest fel am revenit la întrebarea pusă la începutul articolului: este justificată apariția unei astfel de motociclete extreme ?

Răspunsul meu rămâne același: de ce nu ?

Atât timp cât oferă atâtea avantaje și ca singur dezavantaj aș putea categorisi masa ridicată, de ce nu ?

Am auzit voci care afirmau că motocicleta are mult plastic, că eșapamentul este mare, că…

Știe cineva vreun model naked cu mai mult metal care să înlocuiască plasticul, există eșapamente mai mici care să deservească motoare Euro5 care furnizează 200 CP ?

Întrebări retorice care vin să susțină părerea mea: dacă e rapidă, plăcută, are soluții tehnice deosebite, ce mai contează că nu oferă protecție la vânt ?

Măcar să fie în magazine și să nu vrem noi s-o cumpărăm…

Ce mi-a plăcut la Kawasaki Z H2

Motor foarte puternic și plăcut, motocicleta stabilă și comodă

Ce nu mi-a plăcut la Kawasaki Z H2

Lipsă protecție la vânt, masă mare față de modelele concurente

Articolul complet a apărut în revista Auto Motor şi Sport nr. 1 (278) din ianuarie 2021.

Foto: Vali Tache

Fișa tehnică și prezentarea video a motocicletei se află în articolul de mai jos.

Kawasaki Z H2 – test și prezentare – varianta video

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.