TIBERIU TROIA

Anul 1976.

Mergeam la toate cursele de motociclism viteză organizate în București și visam să fiu acceptat la unul dintre cluburile înscrise în campionat.

Pe vremea aceea, singura posibilitate să poți concura era să fii legitimat la unul dintre cluburile sportive, nu exista noțiunea de sportiv independent.

Explicația era simplă: la orice club exista un conducător și un antrenor, care răspundeau de sportivii clubului, nu putea fi acceptat un pilot independent pe care nu îl cunoștea nimeni și, mai ales, nu răspundea cineva de comportamentul lui.

Să nu uităm că se alerga pe circuite stradale și, de multe ori, motocicletele treceau cu mult peste 100 km/h, la mai puțin de doi metri de oamenii din public.

Toate cluburile erau înființate de marile întreprinderi, care aveau datoria să sprijine sportul de performanță și care raportau cu mândrie eventualele rezultate.

În acea perioadă, în competițiile din România exista o singură clasă rezervată motocicletelor cu ataș, cilindreea fiind nelimitată. În 1977 capacitatea cilindrică a fost limitată la 1300 cmc, pentru ca, după câțiva ani în care pasionații de ataș au început să vină în număr tot mai mare, motocicletele cu ataș au fost împărțite în două clase, până la 600 cmc, respectiv până la 1300 cmc.

Cursele erau câștigate de două cupluri care se luptau la fiecare cursă: Petre Popescu, în echipaj cu Aurel Popa din Zărnești și Helmuth Pankratz, cu Heinz Dovids în ataș, ambii din Sibiu.

Ediția din 1976 a campionatului național a fost câștigată de zărneșteni, următoarea a revenit sibienilor, în anul în care și-a făcut apariția la start un al doilea echipaj din Sibiu, avându-i ca pilot pe Wenzel Deak și pe Nicolae Ciobotea în ataș.

Avantajul echipelor din Sibiu erau motoarele de Wartburg pe care le instalaseră pe motociclete. În campionat erau înscrise vreo 4-5 motociclete cu motoare de Wartburg, dar nu toate erau instalate sau reglate în așa fel încât să ofere performanțe și să nu uităm că talentul piloților împreună cu coordonarea membrilor echipajului sunt variabile care contează foarte mult în obținerea unui rezultat valoros.

Spectacolul curselor de ataș era de nedescris. Indiferent că erai pasionat de ataș sau nu, era imposibil să nu-i invidiezi pe sportivii de la acea clasă, considerați eroi de toată lumea și era foarte greu să te hotărăști ce ți-ar plăcea sa fii: pilot sau colegul din ataș, care echilibra motocicleta prin niște mișcări extreme și riscante.

Publicul era în delir și toți piloții de la clasele solo părăseau parcul rezervat echipelor, ca să poată urmări cursele de ataș.

În 1978 am reușit și am fost primit la clubul IIRUC, unde antrenorul George Zdrinca probabil că văzuse ceva la mine și stilul meu disperat de condus motocicleta (că nu pot să-i spun pilotaj).

La începutul sezonului am căzut la fiecare antrenament și la fiecare cursă, fără excepție, dar povestea asta am postat-o cu ceva vreme în urmă și poate fi găsită și citită pe blogul POVEȘTI CU MOTOARE.

Indiferent ce făceam la cursă, în timpul curselor de ataș lăsam totul deoparte și alergam pe marginea traseului să-i văd pe eroii de la ataș, niște giganți pentru mine.

După niște lupte fantastice, Wenzel și colegul său Nicolae Ciobotea au reușit să câștige campionatul din acel an și, la sfârșitul festivității de premiere, la poza de final, am avut onoarea să stau lângă unii dintre cei mai mari campioni din istoria sportului cu motor românesc.

Campionii sezonului 1978

Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Péter Lukács, Steagul Roșu Brașov, campion 500 cmc, Cornel Boboescu, C.S.Muncitoresc Reșița, campion 250 cmc, col.Gheorghe Didescu, președintele comisiei de viteză, Georgiu Mormocea, secretar FRM (cu ochelari), Viktor István Attila, Voința Oradea, campion 125 cmc.

Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Ionel Pascotă, Progresul Timișoara, campion 175 cmc, Eduard Schultz, IIRUC București, campion 50 cmc începători, Tiberiu Troia, IIRUC București, campion Daciada, Nicolae Ciobotea și Wenzel Deak, Voința Sibiu, campioni ataș, László Ferenczi, Voința Oradea, campion 50 ccm avansați.

O astfel de fotografie poate fi obiect de colecție chiar dacă ai fost doar pe undeva prin public, pe la margine, dar, dacă mai ești și înconjurat de atâti campioni, cei mai mulți deveniți adevărate legende al sportului cu motor, devine un real motiv de mândrie.

A fost singurul campionat câștigat de cuplul Wenzel Deak și Nicolae Ciobotea, echipajul sibian continuând să concureze până în 1982.

Dar, tot așa cum Wenzel Deak reușise să detroneze echipajul Pankratz-Dovids, un nou echipaj apărut în 1977, cel al fraților Toth Iuliu și Attila, legitimați la IRA Târgu-Mureș, a trecut la conducerea curselor cu ataș, deținând supremația ani la rând.

După retragerea din activitatea sportivă, Wenzel s-a stabilit în Germania, împreună cu familia, fiind activ pe Facebook, delectându-ne cu fotografii din cariera sa de motociclist.

Asta până săptămâna trecută, când, după o luptă îndelungată cu o boală necruțătoare, Wenzel Deak a plecat într-o lume mai bună, lăsând un gol în inima fanilor care l-au urmărit cu sufletul la gură în cursele sale fantastice.

Înca un mare campion care ne părăsește și de care ne aducem aminte prea târziu, în loc să-l sărbătorim cât timp mai este printre noi și ne poate umple inimile de bucurie povestindu-ne întâmplări adevărate din lumea motociclismului.

Wenzel Deak și Nicolae Ciobotea pe circuitul Pipera-Toboc din București

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.