TIBERIU TROIA

Poveşti din istoria motociclismului românesc – Dragoş Panaitescu – Să ne respectăm campionii

Vedetă internațională pe multe din meridianele globului, Dragoș Panaitescu, un monstru sacru al sportului românesc, este prea puțin cunoscut în România, țară pe care a reprezentat-o la 12 ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

Dragoș Panaitescu

De peste 40 de ani mă învârtesc în lumea sportului și am avut ocazia să cunosc mari vedete ale sportului și, în special, ale motociclismului.Dragoș Panaitescu

Am dat mâna cu campioni mondiali, le-am luat interviuri, i-am urmărit în curse și m-am hrănit cu poveștile lor de viață.

Dar nimic nu se compară cu prietenia unui om cu care împarți greutățile zilnice, timpul liber de la sfârșit de săptămână și efortul depus în zilele competițiilor.

Dacă e cazul și bucuria victoriilor reușite.

Asta am făcut eu cu Dragoș Panaitescu, Panache pentru prieteni.

Pentru mine și Vlad Haralambie, Panache a fost și este mai mult decât un prieten, este un frate mai mare și un model de viață.

Dragos Panaitescu

19 – Viktor Arpad, 2 – Viktor István, 1 – Dragoș Panaitescu

Ani la rând am fost martori ai victoriilor sale incredibile, reușite în trei sporturi total diferite: ciclism, bob și motociclism, i-am ascultat poveștile și i-am urmat sfaturile.

Mecanic desăvârșit, pilot talentat și atlet aflat într-o formă fizică de invidiat, toate aceste însușiri și calități au făcut din Panache un campion de necontestat în toate cele trei sporturi practicate la cel mai înalt nivel.

De 16 ori campion național la ciclism, pe pistă și pe velodrom, pilot în echipajele românesti de doi și de patru la trei Olimpiade și campion național la clasa 500 cmc.

Dragoș Panaitescu

Toate astea pe vremea când motocicletele se porneau împinse iar piloții nu aveau nici un fel de protecții, alergând pe străzile pline de praf, canale, borduri și, în cursele de toamnă, castane, un obstacol greu de ocolit, ca să nu mai pomenesc de babe și bețivi care traversau strada în timpul concursurilor.

Și, dacă va închipuiți că motociclismul era cel mai periculos sport din cele trei, asta înseamnă că nu ați căzut de pe bicicletă la peste 50 km/h pe asfalt sau, mai rău, pe pista velodromului din parchet, îmbrăcat în niște pantaloni subțiri, ca să nu le spun chiloți și în tricou cu mânecă scurtă.

Dragoș Panaitescu

Sau că nu ați zburat cu bobul de pe pista de concurs, ca să aterizați într-un brad din apropiere, așa cum a pățit Panache, îmbrăcat cu un combinezon pentru bob, adică foarte subțire și fără nici un fel de protecții.

Același combinezon cu care alerga în cursele de moto, curse la care Panache a fost regele starturilor, exersate ani de zile la bob.

Cariera sa sportivă impresionantă a fost urmată de cea de antrenor al echipei naționale de bob și antrenor și conducător al echipei Yamaha Racing Team Romania, echipă care a obținut numeroase titluri de campion național la 125 cmc, Superbike și la clasele de juniori, pe lângă victoria în Cupa FRM, reușită în anul 1998.

Dragoș Panaitescu

Yamaha Racing Team Romania in 1996 – Alan Palmer, Tiberiu Troia, Vlad Haralambie, Dragoş Panaitescu, Tănase Drăghici, Cristian Bratovici

Dragoș PanaitescuDupă antrenorat a urmat funcția de tehnician/expert în cadrul Federației Internaționale de Bob, Panache fiind membru al juriilor de concurs la toate competițiile internaționale majore, prezent ca oficial la alte 8 Olimpiade.

În orice țară civilizată din lume, un om cu astfel de rezultate ar fi fost ridicat în slăvi, adorat și ar fi trăit fără griji tot restul vieții.

În Marea Britanie, în onoarea piloților de moto se ridică monumente, în Franța cicliștii sunt eroi iar în Elveția sau Italia boberii stau la masă cu Prințul Albert de Monaco, fost pilot de bob, la rândul său.

În România nu se întâmplă nimic, nimeni nu bagă în Dragoș Panaitescuseamă pe nimeni: nici federațiile de ciclism, bob sau moto pe proprii veterani, nici oficialitățile pe fostele glorii sportive, nici televiziunile, nici măcar poporenii, că doar campionii nu sunt nici Gigi Becali, nici Florin Salam, să merite atenția noastră, sunt doar niște campioni și nimic mai mult.

Să-i cinstim aici, să le prețuim experiența și tot ce au făcut pentru sport.

Cei care locuiesc în Arad, orașul în care s-a stabilit Dragoș Panaitescu, după mai bine de 10 ani de viață trăită în Canada, îl pot vedea pe bicicletă, o bicicletă care i-ar face invidioși pe cicliștii din echipa națională, parcurgând câte 60-70 de kilometri pe zi.

Asta în cazul în care nu este la vreun campionat european sau mondial de bob…

Dragoș Panaitescu

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*