TIBERIU TROIA

Este imposibil să fi văzut cursele de moto organizate înainte de 1989 în Timișoara, Arad, Târgu Mureș, Reșița, Oradea sau chiar București și să nu fi auzit de Doru Arsin.

Pentru cei din generația tânără, poveștile despre cursele moto organizate pe circuit stradal par rupte dintr-o altă realitate.

Peste 100 de piloți din orașele cu tradiție în sportul cu motor, motociclete gălăgioase reparate de multe ori pe trotuar, fumul motoarelor în doi timpi și mirosul uleiului de ricin, parcul echipelor în care se putea plimba oricine, zeci de mii de spectatori, oficialitățile locale, poate chiar și o fanfară, toate erau acolo pentru succesul unui spectacol greu de descris, pe care cei care l-au văzut nu îl pot uita toată viața.

Toți piloții erau pentru public un fel de cavaleri moderni și, dacă se întâmpla să mai și câștige câte o cursă, se transformau în adevărați eroi.

În această atmosferă, în Timișoara în care trăiau și participau la curse niște adevărate legende ale motociclismului din România, pe lângă familia Pascotă, tânărul Doru Arsin a început să participe la cursele de moto în anul 1961,la început pentru clubul Voința Timișoara, avându-l ca antrenor pe Grigore Berenyi, apoi, pe perioada stagiului militar pentru Dinamo.

În perioada 1963-1965, Doru Arsin a fost coleg de club cu unii dintre cei mai mari piloți de motociclism din istoria României: Mircea Cernescu, Pop Mihai, Szabo Vasile, Szabo Ludovic, Venera Vasilescu și Traian Macarie, cu care a legat o prietenie care a durat mulți ani.

Această echipă de aur a cucerit Cupa FRM la motocros în 1963, cea mai importantă competiție pe echipe, Doru câștigând câteva dintre cursele la care a luat startul.

Dar, cu toate rezultatele excepționale reușite de echipa de moto, tot fotbalul dicta, iar sportivii primeau la masă cafea cu lapte atunci când echipa de fotbal câștiga și ceai în zilele cu meciuri pierdute.

În 1966, Doru Arsin s-a întors în orașul natal, fiind legitimat în primul an la Voința Timișoara, după care s-a transferat la nou înființatul club Progresul Timișoara, grupare în care a rămas până la sfârșitul carierei sportive, fiind numit antrenor al clubului în 1984.

Împreună cu Doru Arsin la clasa 125 cmc

Au urmat concursurile de viteză pe circuit stradal, atât de îndrăgite de publicul din Timișoara, evenimente desfășurate pe străzile Porumbescu, Brâncoveanu, Romulus și Odobescu.

Aici l-am întâlnit prima dată pe Doru și, încă de la primele mele curse, am participat la aceeași clasă, la 175 cmc.

De multe ori, clasele 125 și 175 cmc alergau împreună, cu clasament separat, așa încât eram pierdut printre marile vedete ale vremii: Ionel și Petre Pascotă, Günther Seuchenstein, Viktor Arpád și Istvan, Mihai Mezincescu, Cornel Boboescu, Birtalan Kálmán și Doru Arsin.

Ionel Pascotă, Doru Arsin și Petre Pascotă

În următorii ani am participat la clase de concurs diferite și Doru a reușit să câștige de patru ori campionatul național, o dată la 175 cmc și de trei ori la clasa 125 cmc, alături de încă două titluri de vicecampion, performanțe care i-au adus în 1987 recunoașterea și decernarea titlului de Maestru al Sportului.

La sfârșitul anilor ‘80 România a fost inclusă în lista țărilor participante la turneul internațional Cupa Prietenia și echipa națională a început deplasările.

A fost exact perioada în care Doru Arsin a reușit rezultate de excepție la clasa 125 cmc, performanță datorită căreia a devenit un membru constant al echipei naționale.

Doru Arsin la clasa 125 cmc, concurs internațional

La fiecare concurs la care participam, glumele spuse de Doru în cel mai original grai bănățean și povestirile din istoria motociclismului românesc erau sarea și piperul deplasării, partidele de râs începând în momentul plecării și durând cele câteva zile în care eram pe drumuri.

Anul 1989 a fost ultimul în care Doru Arsin a luat startul în competițiile naționale și internaționale, după nu mai puțin de 29 de ani de curse.

O viață dedicată motociclismului, timp în care Doru Arsin a câștigat 24 de curse la clasele 125, 175 și 250 cmc și a reușit alte 37 de clasări pe podium în cursele naționale, fiind ales în primii 10 sportivi timișeni ai anului 1988, alături de campioni olimpici și mondiali.

Doru Arsin si motocicleta sa Honda CBR600RR

Noua ordine instaurată începând din 1990 a însemnat pentru sporturile cu motor din toate țările foste comuniste un fel de faliment, datorită diferenței materialului de concurs dintre cel pe care îl puteau cumpăra piloții noștri și cel existent în marile competiții internaționale.

Cei câțiva ani în care am mai participat la competiții parcă au fost mai săraci fără glumele lui ceacea Doru și nu ne-am mai văzut o bună perioadă de timp, dar au ajuns până la mine vești legate de Doru și motocicletele sale, ultima sa motocicletă pentru folosința zilnică fiind o Honda CBR600RR.

Cu o lună în urmă, aflându-mă la Arad, în vizită la prietenul meu de-o viață Dragoș Panaitescu, o legendă a sportului românesc, am hotărât să mergem amândoi să-l vedem pe Doru, ceea ce am și făcut.

În astfel de ocazii, două, trei ore nu însemnă nimic, nu e suficient timp să rememorezi toate șotiile, giumbușlucurile și amintirile plăcute ale aventurilor unei vieți petrecute lângă, pe și pentru motociclete.

Ne-am despărțit promițându-ne că ne vom revedea cât se poate de curând, ca să mai depănăm povești (cu motoare, cum altfel) și să mai auzim încă o dată glumele bănățene ale lui ceacea Doru.

Cu Doru Arsin și Dragoș Panaitescu

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.