Brian Jorgensen a fost invitat în România de Adi Răduță pentru un curs de pregătire al copiilor de la școala RAMS MX, eveniment organizat la baza din Ciolpani.
Trebuie să recunosc că nu îl știam pe Brian înainte de întâlnire.
Cu mulți ani în urmă îmi plăcea să merg la cursele de motocros, pe vremea când eram prieten cu mulți dintre cei care alcătuiau echipa națională, ne întâlneam în cantonamentele de lot național și ne revedeam cu plăcere la curse.
Dar pe atunci lumea sportului cu care aveam legătură se mărginea la cei din fostele țări comuniste și la cei puțini care onorau invitația la turneul internațional găzduit de țara noastră, nu aveam nici o legătură cu piloții din țările scandinave.
Partea bună a izolării sportului din țara noastră era că unii dintre sportivii loturilor de motocros invitați la cursele organizate la noi erau mari performeri ai vremii și am avut ocazia să văd alergând pe circuitele românești campioni mondiali, cum a fost Ghenadi Moiseev.
După 1989, când s-a cam terminat cu sportul dictat politic, valorile adevărate nu au mai avut ce căuta la cursele din România, așa că nu a mai călcat pe aici picior de campion mondial.
Cu atât mai importantă a fost vizita făcută de Brian Jorgensen la Ciolpani, la invitația făcută de Adrian Răduță, multiplul nostru campion est-European.
Multiplu campion, pilot ajuns până la cel mai înalt nivel al sportului de performanță, Brian și-a găsit vocația deschizând o școala de motocros, cursanți fiind atât sportivi de performanță, cât și copii pe care îi crește cu multă răbdare.
Din ce mi-a povestit, problemele cele mai mari sunt universale, nu numai în România și nu sunt cu copii, ci cu părinții lor, care vor să-și vadă odraslele campioni din prima zi.
De altfel, acest lucru nu constituia o noutate pentru mine, știam asta din anii în care am avut echipa de copii Yamaha, echipă pe care am alcătuit-o în anii ‘90.
Nici în ziua filmării nu am avut parte de altceva, întâlnirea cu Brian Jorgensen durând vreo 30 de minute, din care 23 de minute au fost filmate pentru materialul final de mai sus, lucru care a nemulțumit părinții.
Filmul de mai sus a fost realizat cu ajuțorul unor profesioniști, fiecare fiind maestru în ceea ce face:
Imagine: Cătălin Avram
Editare video: Mihai Prasacu
Dirijor: Alex Zereș
Gazdă perfectă: Adrian Răduță
Filmul a fost difuzat în emisiunea La Volan de sâmbătă 29 februarie 2020, transmisă de Digi24.
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.