Scout Bobber Sixty 2020 este o versiune de 999 cmc a cunoscutului Indian Scout Bobber, dar cu 10 kg mai ușoară.
Joi 5 martie 2020 a fost anunțată lansarea modelului Scout Bobber Sixty, care a păstrat același design Old-School, dar este mai accesibil, fiind echipat cu motorul de 60 inch cubici (999 cmc), răcit cu lichid, motor instalat pe Scout Sixty, care produce o putere maximă de 78 CP.
Reid Wilson, vicepreședinte al Indian Motorcycle, a declarat că apariția noului model permite unei categorii mai largi de clienți să achiziționeze o motocicletă Indian, cu aceeași calitate premium a componentelor și a finisajelor, totul oferit la un preț mai accesibil.
Scout Bobber Sixty păstreaza profilul modelului Scout Bobber, cu aripile scurte și o poziție de pilotaj comodă, adăugând câteva detalii care îi conferă un aspect personal: motorul este vopsit în negru, oglinzile și farul sunt diferite, șaua este neagră, lafel ca jantele cu cinci spițe, turnate din aliaj.
Pasionații de modificări care vor să personalizeze motocicleta, au la dispoziție o gamă de peste 140 de accesorii originale, oferite de producător ca opționale, printre care se regăsesc diferite șei pentru pilot și pasager.
Noul Scout Bobber Sixty este disponibil în două variante coloristice, prețul începe de la 12.285 euro în funcție de culoare și poate fi comandat la magazinele din București și Cluj ale importatorului oficial în România, firma ASP Group East, sau la magazinele partenerilor din teritoriu.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe YouTube.