Conferința dealerilor Ducati a fost scena prezentării noilor modele Ducati 2020, introduse de Claudio Domenicali,CEO al grupului.
Eveniment la care au participat peste 1000 de persoane, dealeri din întreaga lume reprezentând 71 de țări, Global Dealer Conference a găzduit la final tradiționala prezentare a noilor modele Ducati 2020, Ducati World Première.
Transmis în direct pe Internet, evenimentul de prezentare a noilor modele Ducati 2020 a avut loc miercuri 23 octombrie, pe scena Palacongressi di Rimini, gazdă fiind, ca de obicei, Claudio Domenicali, CEO al Ducati Motor Holding.
Au fost introduse trei modele complet noi, cinci versiuni noi ale unor modele cunoscute, precum și trei modele de biciclete electrice, care, împreună cu modelul MIG-RR lansat anul trecut, alcătuiesc o adevărată gamă.
Cele trei modele nou apărute sunt Streetfighter V4 produs în două variante, standard și S, Panigale V2 și Panigale V4, standard și S.
Cele cinci versiuni modificate pentru sezonul 2020 sunt: Multistrada 1260 S Grand Tour, Diavel 1260 S “Ducati Red”, Diavel 1260 “Dark Stealth”, Scrambler Icon Dark și Monster 1200 “Black on Black”, iar bicicletele electrice sunt Ducati MIG-RR Limited Edition, Ducati MIG-S și E-Scrambler.
Noul Streetfighter V4 a fost de departe cel mai așteptat model, lansarea lui find anunțată cu mult timp în urmă, motocicleta fiind nu numai una dintre cele mai performante modele de la această clasă, ci și una dintre favoritele la titlul de cea mai frumoasă motocicletă a expoziției internaționale de la Milano, EICMA 2019, care va avea loc în luna noiembrie.
Împrumutând tehnologiile implementate cu un an în urmă pe modelul sportiv Panigale V4, Streetfighter V4 are același cadru Front Frame și motorul Desmosedici Stradale de 1103 cmc, care produce 208 CP.
Acoperită parțial de carenaj, motocicleta a fost construită într-un stil minimalist, iar sistemele electronice dedicate permit pilotului să aibă un control total al puterii furnizate.
În combinație cu masa la plin de 178 kg (la versiunea S), raportul putere/masă urcă la 1,17, un raport impresionant.
Performanțele pot fi îmbunătățite prin instalarea unui kit racing produs de departamentul Ducati Performance, având eșapament Akrapovič, kit care ridică puterea la 220 CP și micșorează masa cu 6 kg.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe YouTube.
…la naiba! Cred că sunt fan Ducati!
De cinci luni sunt posesorul unui Monster 696, superaccesorizat.., de care sunt “îndrăgostit!”
Prima mea motocicletă, în zece ani de cât. A !..
Iubesc această Marcă..! 😀