TIBERIU TROIA

Începe SMAEB 2018 – cine lipsește și de ce

Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, SMAEB 2018 este cea mai importantă expoziție moto a sezonului și este așteptată cu interes de toți pasionații de două roți.

SMAEB 2018

Sfârșit de aprilie. În acest an avem noroc și vremea se pare că ține cu motocicliștii, ploaie mai puțină și temperaturi de vară timpurie.

Cu mic cu mare, la sfârșitul săptămânii ne ducem la SMAEB 2018.

În acest an salonul va fi organizat în perioada 20-22 Aprilie, în cadrul Complexului Expozițional ROMEXPO, pavilionul B2.

Deschiderea oficială va avea loc în ziua de vineri la ora 12 iar publicul va avea acces după următorul program:
– Vineri 20 aprilie – între orele 13:00-19:00
– Sâmbătă 21 aprilie – între orele 10:00-19:00
– Duminică 22 aprilie – între orele 10:00-17:00
Prețul biletului: 30 RON

Ca de obicei, nu toți producătorii reprezentați oficial vor participa.

SMAEB 2018

Standul KTM de la EICMA 2017

KTM și Husqvarna nu vor fi prezente, importatorul oficial Dementor fiind absent la ultimele ediții ale manifestării.

Motivul este faptul că producătorul nu acceptă ca importatorul să participe la o expoziție în care nu pot fi respectate standardele impuse și aplicate la toate expozițiile internaționale..

Este posibil ca unele modele ale ambelor mărci să fie prezentate într-unul dintre standurile partenerilor, dar importatorul oficial nu va fi prezent.

SMAEB 2018

Standul firmei United Motors de la SMAEB 2016

Kawasaki nu ne va prezenta modelele 2018 și, pentru faptul că ultimele creații ale companiei japoneze nu au putut fi livrate la timp, importatorul United Motors a luat hotărârea să nu fie prezent la expoziție. 

În schimb, câteva modele cunoscute vor fi expuse în standul unui dealer al rețelei, firma Motomus: Ninja 650, Z650, Vulcan S, Z900 și Z1000SX.

SMAEB 2018

Standul MV Agusta de la SMAEB 2016

Motocicletele MV Agusta nu vor fi în expoziție din același motiv: modelele 2018 încă nu au fost distribuite rețelei de dealeri și importatorul din România a decis să nu participe cu modelele cunoscute.

SMAEB 2018

Standul Suzuki de la SMAEB 2016

Suzuki va lipsi. Am contactat importatorul, care a fost mai activ în ultimii ani, organizând pentru presa de specialitate acțiuni la Târgul de la Köln în 2016 și un test pe Hungaroring cu noul model GSX-1000R în 2017, dar încă nu am primit un răspuns.

Urmăriți seria de articole despre firmele care vor participa la SMAEB 2018, despre modelele care urmează să fie expuse și transmisiunile live pe care le voi face din expoziție vineri 20 și sâmbătă 21 aprilie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*