TIBERIU TROIA

Confederate P51 Combat Fighter va putea fi cumpărată din România

În urmă cu un an vă spuneam povestea motocicletei americane Confederate P51 Combat Fighter.

Nu voi relua povestea acestei minunăţii mecanice şi a creatorului ei, designerul Pierre Terblanche, articolul poate fi găsit mai jos.

Ştirea zilei este că motocicleta americană poate fi cumpărată din România, prin firma Metrotehnica Internaţional.

Confederate P51 Combat Fighter

După negocieri care au durat mai bine de un an, producătorul din SUA a acceptat să înceapă un parteneriat cu firma din Bucureşti, datorită experienţei acumulate de tânăra companie românească şi renumelui de care se bucură.

Motocicleta este produsă în două variante, una argintie, cea de-a doua neagră, numite de fabricant “Blonde” şi “Black Edition”.

Producţia fabricii este limitată, în total sunt fabricate 61 de unităţi pe an, din care, în acest moment sunt disponibile 5 argintii şi numai 2 negre.

Nu aş vrea să se înţeleagă că cele 7 motociclete sunt rezervate numai clienţilor din România. Ar fi greu, dacă nu cumva imposibil.

Ele pot fi comandate de orice client privat, sau de dealeri, pe principiul primul venit, primul servit.

Preţurile fabricii a celor două variante sunt diferite. Blondele costă 125.500 USD, Black Edition 140.000 USD, iar comandă fermă reprezintă plata unui avans de 15.000 USD.

Confederate P51 Combat Fighter

Matt Chambers si Pierre Terblanche – Confederate X132 Hellcat Speedster

Odată plata efectuată, începe producţia respectivei motociclete, pentru cele argintii timpul necesar producţiei fiind de 8 săptămâni, iar pentru cele negre 12-16 săptămâni, interval în care clientul este informat periodic de etapele de construcţiei pe care le parcurge viitoarea sa motocicletă, primind poze trimise de la fabrică.

Ştiu că acest articol va stârni pasiuni şi reacţii de toate felurile, dar trebuie să ne obişnuim cu idea că nu toate lucrurile care se pot cumpăra, sunt pentru toată lumea.

Confederate P51 Combat Fighter este o motocicletă pentru oamenii cu bani, cu foarte mulţi bani şi cei mai mulţi dintre noi nu vom apuca să vedem aşa ceva nici măcar în vreo parcare.

Dar asta nu înseamnă că nu se vor vinde astfel de motoare şi la noi.

De fapt nu ar fi o premieră, pentru că o astfel de motocicletă există deja în România şi probabil că nu va rămâne singura.

Confederate P51 Combat Fighter

Până atunci însă, cred că suntem cu toţii de acord că modelul Confederate P51 Combat Fighter arată extraordinar şi are un cuplu pe care nici o motocicletă de serie nu îl poate atinge, nimic nu ne poate opri să o visăm, iar eu personal mi-aş da nişte ani din viaţă pentru aşa ceva.

Confederate P51 Combat Fighter – generaţia a 2-a şi un designer genial – Pierre Terblanche

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*