Complet reproiectate faţă de modelul anterior Torque RS, noile cizme Torque D1 Out sunt poate cele mai interesante cizme de competiţie din acest moment.
Dainese nu s-a limitat la a produce un singur model nou, ci a lansat pe piaţă o întreagă familie de variante ale modelului Torque D1, fiind disponibile Torque D1 In (care se poartă sub pantalon), Torque D1 Air (o variantă mai ventilată) şi Torque D1 Lady, variantă destinată doamnelor.
Torque D1 Out prezintă câteva noutăţi deosebite, cea mai importantă fiind noul sistem de ventilaţie.
Aerul pătrunde prin două porţiuni diferite, circulă în interiorul cizmei, aerisind laba piciorului şi este eliminat prin nişte fante situate sub gleznă, unghiul de înclinaţie al tuturor fantelor de admisie şi evacuare fiind adaptat poziţiei piciorului pilotului pe motocicletă.
Protecţia tibiei este asigurată de un ansamblu de piese cu balama, care protejează piciorul împotriva torsionării şi păstreaza libertatea de mişcare pe o singură axă, piese produse din poliuretan termoplastic, foarte rezistent la impact, abraziune, la ulei şi benzină.
Cizma se închide cu un fermoar la spate, iar la interior are în componenţă o cizmă interioară nedemontabilă, asemănătoare celor existente la bocancii de ski.
În lateralul fermoarului, în ambele părţi, există nişte mici clape cu Velcro, care fiind mobile, permit o ajustare perfectă, în funcţie de grosimea gambei pilotului.
Foarte eficace sunt protecţiile interioare instalate la călcâi şi în vârful cizmei, nişte porţiuni din nailon dur, care formează nişte celule de protecţie.
Cizmele Dainese Torque D1 Out sunt disponibile în mai multe variante de culoare, se produc în dimensiuni de la 39 la 47, costă 1380 lei şi pot fi cumpărate de la magazinul firmei United Motors din Bucureşti, importatorul produselor Dainese în România.
Dacă nu aţi văzut toate prezentările de echipamente moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele moto pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.
Alte prezentări de echipament, sau informări legate de produsele Dainese puteţi găsi în articolele de mai jos.
Dainese D-Air Misano 1000 – prima jacheta moto din piele având airbag cu soft integrat