De ani de zile visam să văd un concurs al motocicletelor istorice, dar programul nu mi-a permis. Când Vlad mi-a spus de Oldtimer GP din Austria, nu am ezitat nici un moment.
Schwanenstadt – Poarta orașului
Mărturisesc că nu auzisem de orașul Schwanenstadt până la acest concurs. Eu încă aveam scuze, pentru că nu am prea fost în acea parte din Austria, dar Vlad a bătut țara în lung și în lat și nu auzise de el.
O așezare liniștită din nordul Austriei – Oberösterreich, cum îi spun austriecii, ceva mai bătrân decât Bucureștiul și cu doar vreo 4200 de locuitori, orășelul are tradiție și rezultate respectabile în sporturile cu motor.
Circuitul local de motocros s-a bucurat de recunoaştere internaţională în 1977, când a găzduit prima cursă de Campionat Mondial. Până în anul 2012, aici au fost organizate 22 etape de Campionat Mondial de Motocros , iar în 1993 circuitul a găzduit o ediţie a Marelui Premiu al Naţiunilor.
Președintele clubului local a avut idea organizării unui concurs rezervat motocicletelor veterane, eveniment fără ambiții și orgolii, destinat atât pasionaților care participă la concursurile de profil din întreaga Europă, cât și marelui public, iubitor de astfel de manifestări.
Motociclete Kreidler 50 cc
Organizat din doi în doi ani începând din 1998, Oldtimer GP a devenit unul dintre reperele împătimiților de motociclete vechi.
De-a lungul anilor, succesul comercial al competiției a fost asigurat de prezența multor vedete din lumea competițiilor moto, piloți în retragere care acceptau cu entuziasm invitația organizatorilor de a participa cu motocicletele cu care obținuseră victorii de răsunet, chiar dacă nu erau motoare veterane.
În cei 40 de ani de mers pe la curse, ca spectator, sau concurent, am avut ocazia să asist de multe ori la câte o clasă de concurs rezervată motoarelor vechi, dar niciodată la un concurs organizat numai pentru astfel de motoare.
Este greu de descris ceea ce simți, e un amestec de sentimente care te copleșesc. Pe de o parte îți dorești să faci parte dintre concurenți, să participi cu o astfel de bijuterie tehnică, veche de peste 50 de ani, dar, pe de altă parte, vrei să ai suficient timp să le admiri pe toate, să nu pierzi nimic din spectacol.
Motocicletă cu ataș având caroseria demontată
Am plecat cu Vlad Haralambie, prietenul meu de o viață, mândru posesor și fervent folositor al unei rulote bine garnisite cu tot ceea ce îți trebuie pentru o ședere fără griji.
Am hotărât să nu campăm în parcul motoarelor, chiar dacă ar fi fost mai distractiv seara, după antrenamente, sau concurs, dar facilitățile sanitare erau mult subdimensionate. E adevărat ca marea majoritate a participanților aveau rulote, dar nu toți, așa că dușurile și WC-urile erau insuficiente.
Ne-am dus 20 de km mai departe, într-un camping cochet, la marginea unui lac splendid, de unde plecam către circuit în fiecare zi.
Încă din prima zi am fost prezenți în parc, martori la revizia tehnică a celor peste 170 de motociclete prezente.
Piloții așteaptă la revizia tehnică
Organizatorii ne pregătiseră acreditări de presă și ne-au echipat cu veste reflectorizante, care ne permiteau accesul în orice parte a circuitului, fără nici un fel de restricție, atât timp cât nu încalci regulile elementare de conduită civilizată pe circuite.
Totul a fost pregătit până la cel mai mic detaliu, nemțește, aș putea spune.
Cursele au fost organizate ținând cont de vârsta motocicletelor, fiind organizate cinci clase pentru motocicletele solo și alte trei clase pentru motocicletele cu ataș.
Au fost prezentate la start motoare produse începând din anul 1920, până în 1975, piloții având vârste respectabile. Câțiva dintre participanți aveau peste 80 de ani, dar toată lumea a respectat regulile și a stat la coadă pentru revizia tehnică.
Echipajele de ataș așteaptă la start
În afară de veterani, mulți dintre piloții prezenți au fost doamne, pregătind motocicletele tot atât de riguros ca barbații, iar la ataș am văzut destul de multe echipaje mixte, ba chiar un echipaj format din două doamne.
Ziua de sâmbătă a fost rezervată antrenamentelor, care au început de la ora 10.00 și s-au terminat la 17.00, cu o scurtă pauză la prânz.
Toata ziua a plouat și nu a fost de mirare că nu au fost spectatori. Ploaia nu ne-a oprit să facem fotografii, chiar dacă în cele mai interesante locuri am stat în apă până la glezne.
Seara (în fiecare seară), acțiunea s-a mutat într-un mare cort ridicat de organizatori în parcul motocicletelor, în care câteva sute de oameni puteau bea bere. Și așa au și făcut !
Adevăratul spectacol a început duminică dimineața.
Freddie Spencer la start – Oldtimer GP 2016
Vremea nu era promițătoare, dar parcarea rezervată publicului s-a umplut. Acreditările noastre de presă și legitimația VIP pentru mașină s-au dovedit a fi un fel de autorizație totală, oferindu-ne libertate deplină, oriunde ne-am dus în zona concursului.
În afară de cursele propriu-zise, care erau foarte interesante, chiar dacă nu aveau nici o miză, unul dintre punctele fierbinți ale zilei era “vânătoarea” vedetelor, interviurile pe care mi le planificasem.
Una dintre atracțiile zilei era așa numita întrecere a vedetelor, o cursă demonstrativă în care luau startul toți invitații străini și cei care reușiseră să cucerească măcar un titlu de campion al Austriei.
Printre ei se aflau niște piloți, mari campioni, care mi-au influențat activitatea în motociclism, dar și un prieten de suflet: Christian Zwedorn, Vicecampion European în 1994, la clasa Supersport, cea mai mare performanță din istorie a unui pilot moto din Austria.
Împreună cu Christian Zwedorn, Vicecampion European SSP 1994
Christian era acolo și era tratat cu mult respect de organizatori, dar prezența lui a fost umbrită de vedetele de talie mondială, care au ținut capul de afiș: Freddie Spencer, triplu Campion Mondial, Rolf Biland, de 7 ori Campion Mondial la ataș, împreună cu partenerul său Kurt Waltisperg, Carlos Lavado, dublu Campion Mondial la clasa 250 cc, Fred Merkel, Campion Mondial Formula 750 și Maria Costello, poate cea mai cunoscută femeie pilot.
Clasamentul în toate cursele desfășurate a fost stabilit conform unui regulament special, pe care nu l-am mai întâlnit la alte competiții. Nu câștigă cel care termină cursa primul, ci cel care este cel mai constant, indiferent de viteză. Se ia în calcul cel mai rapid tur al fiecărui pilot, după care, toate celelalte ture mai lente sunt penalizate cu câte un punct pentru fiecare zecime de secundă de întârziere, învingător fiind pilotul cu cele mai puține puncte de penalizare.
Freddie Spencer, multiplu Campion Mondial, cu anvelope slick pe ploaie, pe traseu stradal
Cu siguranță este prima cursă de moto pe care o văd, la care nu m-a interesat cine câștigă, sau care este ordinea în cursă, spectacolul fiind cel mai important lucru, nu clasamentul, sau premiile.
Și pentru ca atmosfera să fie cât se poate de plăcută, toate vedetele prezente la concurs au fost tot timpul în mijlocul publicului, nu s-au ascuns în rulotele pregătite de organizatori, au stat de vorbă cu oricine dorea, au dat autografe pe programe, fotografii, sau articole de îmbrăcăminte și au făcut poze cu toată lumea.
Totul a fost atât de plăcut și atmosfera atât de destinsă și amicală, încât am început să visez că voi participa ca pilot la viitoarea ediție a cursei Oldtimer GP.
Singurul semn de întrebare este dacă nu cumva ar fi mai plăcut să particip, dar ca spectator, nu ca pilot, ca să nu pierd vreun moment cu pregătirea motocicletei, accesoriu mai puțin important în astfel de momente speciale.
În timpul unei curse de ataș
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.