Numele de Ninja a venit de la sine, fiind sinonim cu performanţa, nume purtat de multe generaţii de motoare Kawasaki devenite legendă, dar de ce H2 ?
Kawasaki Ninja H2
La începutul anilor ’70, toţi marii producători de motociclete aveau ca vârf al gamei, câte un motor de 750 cc.
Ducati avea 750SS, MV Agusta 750S, Norton Commando, Honda lansase CB 750 Four, prima motocicletă care avea să fie recunoscută ca “Superbike”.
Kawasaki a ales să construiască o motocicletă care a uimit pe toată lumea şi a fost declarată cea mai rapidă motocicletă de serie din lume: H2 750SS Mach IV, cu motor în 2 timpi, cu trei cilindri.
Supranumit de unii “The King of the Streets” (Regele străzilor) şi de alţii “The Widow Maker” (Cel ce face văduve), originalul H2 al anilor ’70 era un adevărat monstru mecanic, dar nu prea avea frâne (pe faţă un singur disc, iar pe spate tambur).
Motocicletă care nu avea concurent la acea oră, H2 Mach IV atingea o viteză finală de peste 200 km/h, făcea 5 secunde de la 0-100 km/h şi reuşea să parcurgă sfertul de milă cu plecare de pe loc în 12,3 secunde.
H2 fusese proiectat cu un scop: viteză, nimic altceva. Şi aşa a fost, nimic altceva nu a contat, zgomot, poluare, consum
Dar, în afară de viteză, motocicleta avea câteva probleme constructive. Şasiul tubular foarte uşor nu făcea faţă performanţelor motorului, era foarte elastic şi era torsionat de forţele apărute.
Kawasaki H2 750 Mach IV
Motocicleta era foarte instabilă pe viraje şi se comporta prost pe drumuri cu denivelări, motiv pentru care producătorul a instalat pe motocicletă două amortizoare de direcţie, unul care acţiona prin fricţiune şi altul hidraulic, în încercarea de a rezolva situaţia.
Şi asta nu era singura problemă. Greutatea motocicletei era repartizată inegal, sarcina mare fiind pe spate, iar bascula prea scurtă, rezultatul fiind tendinţa motocicletei de a pleca pe o roată, cei 74 CP livrând puterea pe o plajă foarte îngustă de turaţie.
O astfel de bombă nesigură pe roţi era un adevărat pericol pentru piloţii cu mai puţină experienţă, porecla inţială de “Rege al străzilor” fiind înlocuită cu cea de “Widow Maker”.
Prima generaţie H2 (A) a înspăimântat întreaga lume, astfel încât modelele următoare, B şi C au suferit modificări. Şasiul a fost rigidizat, puterea motorului a fost coborâtă la 71 CP, componente ale carburatoarelor au fost înlocuite, pentru un control mai eficace, iar bascula a fost lungită.
Modificările apărute au îndulcit puţin agresivitatea fiarei, dar H2 a rămas în continuare cea mai rapidă motocicletă de serie a momentului.
750SS Mach IV nu a trăit mult timp şi nu agresivitatea motorului, sau deficienţele tehnice au dus la dispariţia acestui model. Problemele economice apărute la mijlocul anilor ’70 au adus criza petrolului, o tendinţă în creştere a măsurilor de siguranţă în trafic, a reglementărilor legate de protecţia mediului şi a normelor de poluare de toate felurile (inclusiv sonoră, unde Kawasaki avea reale probleme).
Ultimul Kawasaki H2 a fost vândut în 1975, odată cu dispariţia unei generaţii de motociclete titanice, create numai din dorinţa de a împinge limitele.
Ca un omagiu adus unei motociclete care a făcut senzaţie şi a dominat lumea timp de câţiva ani, inginerii de la Kawasaki, asistaţi de specialişti din alte companii ale grupului Kawasaki Heavy Industries, producătoare de turbine, echipamente militare şi aerospaţiale, au creat două modele spectaculoase, H2 si H2R, care au ridicat standardele performanţelor la un nivel neegalat încă.
Kawasaki Ninja H2R
Dacă v-a plăcut articolul, mai jos sunt alte poveşti ale unor motoare care au făcut istorie.
Povestea motorului cross plane folosit de Yamaha – când a apărut şi ce face
Povestea motorului Revolution produs de Harley-Davidson, folosit pe modelele VRSC
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.