TIBERIU TROIA

Ducati Track Day România ediţia 2016 – Aşa DA !

Ducati Track Day ediţia 2016 a fost pentru Ducati România cea mai bună ocazie de a organiza cel de-al doilea curs de pilotaj Ducati Riding Experience susţinut de Dario Marchetti.

Ducati Track Day

Dario Marchetti cu Ducati 959 Panigale pe circuitul Adâncata

L-am cunoscut pe Dario cu mulţi ani în urmă şi am scris povestea, pe care o puteţi găsi aici.

După 27 de ani ne-am reântâlnit cu ocazia primei ediţii a cursului de pilotaj organizat de Ducati România anul trecut, moment deosebit pentru mine, povestit şi el aici.

Vestea că Dario revine, nu putea decât să mă bucure, fiecare întâlnire cu el fiind o ocazie minunantă de a rememora cursele pe circuit stradal, la care Dario participa ca invitat al Federaţiei din Cehoslovacia.

Pe vremea aceea el participa la clasele 250cc şi 500cc pe motociclete Honda, trecând câţiva ani mai târziu la clasa Superbike, categorie la care a alergat mulţi ani în CIV, Campionatul Italian de Viteză şi în curse din AMA, desfăşurate în SUA.

Dacă în 2015 Dario a venit cu Ducati 899 Panigale, de data aceasta el a adus noul model Ducati 959 Panigale, pe care l-a prezentat presei din Asia săptămâna trecută, în Tailanda.

Ducati Track Day

Dario a oferit senzaţii tari colegului său şi altor dependenţi de adrenalină

Pentru gazde, evenimentul a început cu câteva zile înainte, motocicleta nouă fiind adusă cu un camion şi pregătită de echipa importatorului Ducati Bucureşti.

Ziua plănuită pentru Ducati Track Day a fost aşteptată cu nerăbdare de toată lumea din diferite motive.

Posesorii de motociclete Ducati erau nerăbdători să asiste la cursul teorectic, să pună în practică pe circuit sfaturile date de instructorul oficial Ducati şi, de ce nu, să facă nişte ture pe pista circuitului Adâncata.

Organizatorii aşteptau să vadă dacă participarea fanilor nu va fi influenţată de etapa de MotoGP, care polariza atenţia pasionaţilor de moto, concursul având loc în Spania, unde Valentino Rossi trebuia să-şi apere şansele în faţa publicului spaniol, teoretic suporter al piloţilor locali.

Eu mă bucuram de viitoarea întâlnire cu prietenul Dario Marchetti, eram curios să văd cum a evoluat comunitatea Ducati, de la ultimul eveniment pe care îl văzusem anul trecut şi, trebuie să recunosc că eram curios să văd cum merge noul 959 Panigale.

Ducati Track Day

Managerul de la Ducati s-a bucurat de multă atenţie

În fine, Dario şi colegul lui din Italia vroiau să vadă locuri noi din România şi să întâlnească prietenii vechi, care îi aşteptau aici.

Duminică dimineaţă, pe şoseaua spre Urziceni, în drum spre circuitul de la Adâncata, puteai întâlni grupuri de motociclişti, mult echipament de culoare roşie şi mult mai multe Ducati decât se pot vedea într-o zi normală în trafic.

În parcarea circuitului s-au adunat câteva zeci de motociclete, marea majoritate fiind Ducati, şi, pe lângă baieţii care se pregăteau să încerce motoarele pe circuit, erau vreo două domnişoare echipate ca pentru circuit, cu mult bun gust.

În aşteptarea începerii evenimentului, organizatorii îşi făceau treaba ca nişte adevăraţi profesionişti, din echipa extinsă care se ocupa de pregătiri făcând parte profesioniştii de la AMC Kart, în frunte cu Victor Nemeş.

Ducati Track Day

Tehnicienii de la revizia tehnică pregăteau fiecare motocicletă în parte, izolând toate componentele din sticlă pentru a evita eventuale accidentări, iar fetele de la recepţie asistau participanţii la completarea documentelor necesare pentru înscriere.

Pentru mine, revederea cu Dario a fost călduroasă, aşa cum mă aşteptam să fie, încă o ocazie să mai depănăm amintiri şi să povestim ce am mai făcut de la ultima întâlnire.

Ducati Track Day

Dario Marchetti în timpul cursului teoretic

Dario a început cursul teoretic, explicaţiile fiind dublate de un film pregătit de Ducati, care conţinea noţiuni elementare de pilotaj.

Ducati Track Day

După sesiunea teoretică, Dario a verificat personal motocicleta, comenzi, manete, presiunea în anvelope şi, declarându-se mulţumit, s-a echipat pentru turele de pistă, fiind gata să însoţească toate seriile de cursanţi.

Participanţii au fost împărţiţi în grupe pe baza nivelului de experienţă, pentru a evita diferenţe mari de stil de pilotaj, iar Dario a supravegheat atent pe toată lumea, corectând greşelile observate, indiferent de nivelul pilotului.

Sărbătoarea, pentru că totul a arătat ca o adevărată sărbătoare, a continuat câteva ore, timp în care totul s-a desfăşurat conform aşteptărilor, fără accidentări, fara excese, fără surprize neplăcute.

În acest timp, printre picături, împreună cu Dario, care se simţea ca peştele în apă, am reuşit şi am făcut un mic material filmat pentru Digi24, în care am prezentat noul model 959 Panigale cu care, prin amabilitatea prietenului meu, am avut ocazia să merg vreo două ture pe circuit.

Ducati Track Day ediţia 2016 s-a încheiat cum nu se putea mai bine, cu vizionarea etapei de MotoGP într-una din boxele circuitului, ca băieţii la meci, aproape toţi cei prezenţi fiind fani Valentino Rossi, Doctorul oferindu-ne încă o victorie de referinţă, tribunele din Spania fiind pline de spectatori spanioli îmbrăcaţi în galben.

Ducati Track Day

Am plecat de la Ducati Track Day cu sentimentul că pe circuitul de la Adâncata participasem la o adunare de familie.

De fapt chiar asta a fost: o adunare a familiei Ducati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*