După multe luni de aşteptare şi nopţi nedormite, primele mele curse cu Mobra începeau să devină realitate.
Plecând de la un articol decupar din ziar, după câteva concursuri de selecţie organizate pe aleile stadionului, sosise în sfârşit momentul.
1978 – Echipa moto a clubului IIRUC Bucuresti
Nu-mi venea să cred: visul de a merge la curse se împlinea.
E adevărat că niciodată nu visasem să alerg la curse cu Mobra, pentru că nu-mi plăceau Mobrele, dar îmi doream să merg la curse adevărate, cu motociclete puternice şi rapide.
Din păcate, regulamentul Campionatului Naţional de la acea vreme impunea participarea în primul an la categoria “50 cc Începători”, dar asta am aflat-o mai târziu.
În primul rând numele acestei categorii suna îngrozitor: “Începători”– adică ce, eu eram începător ?
Aveam carnet categoria A de 5 ani, eram la a doua motocicletă, convingerea mea era că sunt cel puţin expert şi că mă voi bate cu piloţii vechi încă de la prima cursă.
Adevărul era că nici nu ştiam la ce clasă voi merge, motocicleta mea fiind un CZ 175 Sport, de vreo 15 CP, cu care teoretic nu puteam face mare lucru. Clasa 175 cc exista, dar cei care câştigau cursele la această clasa erau un fel de Dumnezei pentru mine.
Titlul de Campion în sezonul care trecuse fusese câştigat de Ionel Pascotă, din Timişoara şi văzusem cursa finală din public, competiţia fiind câştigată la mare lupta cu Günther Seuchenstein, liderul echipei CSM Reşiţa.
După finala la care asistasem, am făcut planuri zile în şir, gândindu-mă ce pot să modific la motocicleta de stradă ca să devină competitivă.
Pentru că nu ştiam foarte multe despre prepararea motoarelor, am încercat să aflu “secrete tehnice” şi am stat de vorbă cu tatăl meu, suporterul meu principal şi cu tot felul de cunoscuţi, oameni mai vechi în meserie.
Ceea ce am reuşit să fac a fost să comprim motorul, pregătind o chiulasă de rezervă prelucrată, nişte jiglere mărite, de diferite dimensiuni (aşa cum văzusem eu la István Attila Viktor şi la fratele său, Arpad Viktor), am înlocuit şaua şi aripa faţă ale motocicletei, cu unele făcute din tablă de aluminiu bătuta cu ciocanul, care erau mai uşoare. Am scot toate piesele inutile pentru curse şi am încercat să construiesc o carenă din fibră de sticlă, dar încă nu acumulasem suficiente informaţii pentru asta, aşa că prima carenă mi-a reuşit un an mai târziu.
CZ 175 Sport modificat şi urât foc
Cu excepţia aspectului, care era oribil, motocicleta era mai uşoară cu câteva kg, avea acceleraţie şi viteză finală superioare.
După toate aceste modificări, mândru de mine, m-am prezentat la garajul echipei (pe vremea aceea se numea IIRUC, pentru că era patronată de întreprinderea cu acelaşi nume), unde nea Gigi Zdrinca, antrenorul echipei, m-a primit cu bunăvoinţă, dar foarte neâncrezător în succesul meu la clasa 175 cc.
A fost de acord să alerg în primul an la 175, dar era obligatoriu să particip şi la 50 cc începători. Pentru mine a fost o mare surpriză: de unde să iau eu o Mobră ?
Eu nu ştiam, dar nea Gigi ştia, aşa că mi-a arătat unul dintre colegii de club care lucra de zor la o motocicletă, spunându-mi că el are o Mobră pentru mine.
Era viitorul coleg Bebe Răceanu, un om blând, destul de masiv, fără nici o şansă la clasa 50 cc, din cauza greutăţii proprii.
M-am dus la Bebe şi i-am spus că sunt trimis de domnul antrenor (era prea devreme să-i spun “nea Gigi”, ăsta era un drept câştigat numai de veterani).
Bebiţă al meu, calm, fără nici o tresărire mi-a răspuns: “Dacă te-a trimis nea Gigi, atunci o să-ţi dau Mobra”. Şi aşa a făcut.
Şi iată cum, fără nici un efort şi fără să înţeleg bine ce s-a întâmplat, m-am trezit că am în dotare motoreta pentru viitoarele curse cu Mobra.
În cursă la clasa 50cc începători pe traseul Pipera-Toboc din Bucureşti
Încă mă mai întreb şi azi cum aş fi reacţionat eu în locul lui Bebe, dacă ar fi venit la mine un individ pe care nu îl cunosc, care îmi spune că a venit să-i dau motoreta mea de curse, pentru că l-a trimis antrenorul. Cred că, în cel mai bun caz, l-aş fi luat la bătaie. Da’ rău !
Zis şi făcut. M-am dus la Bebe acasă, am luat motorul şi l-am adus la club.
Supriza a venit când m-am urcat prima dată pe Mobra, pentru o probă scurtă. Am descoperit că nu ştiu să schimb vitezele, nu funcţiona schimbătorul.
Eu, cel care mă credeam expert, pilot de CZ de 5 ani, nu eram în stare să schimb vitezele la o gloabă de Mobra !
Marele meu noroc era faptul că unul din colegii de echipă era Traian Mihăilescu, viitorul antrenor al echipei IMGB, azi Steaua GT.
Traian, om cu mare experienţă, fin cunoscător al motoarelor în general şi al Mobrei în special, mi-a devenit în scurt timp bun prieten şi mi-a împărtăşit din cunoştinţele lui.
Într-o scurtă şedinţă tehnică, Traian mi-a explicat cum funcţionează cutia de viteze a Mobrei, cu axul găurit, în care bilele intră pe interiorul pinioanelor şi le angrenează pe rând, operaţiune pentru care trebuie să apeşi continuu pe schimbător, nu să loveşti schimbătorul, ca la cutia de Jawa/CZ, ale cărei pinioane au craboţi şi sunt angrenate diferit.
Am înţeles sistemul, mai ales după ce am văzut o cutie demontată şi am reuşit să schimb vitezele, astfel că am plecat la prima cursă, unde aveam să dau peste o lume ciudată, necunoscută mie, cu obiceiuri dispărute acum.
Către salutul sportiv cu Mobra
Povestea continuă în partea a 5-a, cu prima cursă din sezonul 1978.