TIBERIU TROIA

Polaris a lansat o nouă provocare pieței europene prin prezentarea noii generații Ranger 2025

Ca pasionat de două roți, când auzi Polaris, gândul te duce la motocicletele Indian, una dintre mărcile trustului american.

Ei bine, de data aceasta, Polaris propune publicului o aventură pe patru roți, care a început acum: noua gamă Ranger 2025, cea mai vândută familie de modele side-by-side din lume.

În cadrul unui eveniment impresionant organizat la Londra, Polaris a prezentat ultimile modele Ranger 2025 ale căror modificări și îmbunătățiri au fost realizate prin consultarea clienților și la sugestia acestora.

Fiind lider mondial al vehiculelor de teren recreaționale și utilitare pe patru roți, portofoliul producătorului american cuprinde mai multe game ale vehiculelor realizate pentru numeroase utilizări, comerciale sau chiar militare: RZR, General și Ranger, vedeta incontestabilă a vânzărilor pe plan mondial. 

Faptul că gama Ranger este cea mai vândută în toată lumea, asta nu înseamnă că se bucură de același succes în România.

Motivele sunt ușor de înțeles și nu au nici o legătură cu performanțele acestui tip de vehicul.

Polaris Ranger 2025

În România nu prea sunt ferme ale căror dimensiuni să justifice utilizarea unui UTV iar cele care există, aleg alte vehicule mai ieftine, în special ATV-uri, pentru că acestea pot fi utilizate și pentru închiriere sau recreațional.

Suntem una dintre puținele țări din lume, dacă nu cumva singura țară în care se vând mai multe ATV-uri decât motociclete.

Și asta nu pentru că fermierii noștri au descoperit ATV-urile ca fiind o rezolvare la problemele zilnice din gospodărie, ci pentru că românul a găsit un mijloc de a se distra motorizat.

În aceste condiții nu mă aștept ca prezentarea mea să aibă vreun impact sau ca vânzările modelelor din gama Polaris Ranger să crească în următorii ani, dar dacă le-am testat, trebuia să vă spun povestea.

Polaris Ranger 2025

Am avut ocazia să merg cu toate motorizările pe care producătorul le oferă publicului: benzină, Diesel și electric și am fost uimit de diferențele dintre ele, pentru că este foarte greu să testezi în aceeași zi trei feluri de motoare diferite și să înțelegi ce îți oferă fiecare dintre ele.

Ca formă, toate seamănă între ele, dar se comportă complet diferit și fiecare are plusuri și minusuri.

Generația Polaris Ranger 2025 nu este complet refăcută dar are modificări importante implementate în toate părțile importante: performanțele motorului, transmisie, dotări, siguranța pilotului, control îmbunătățit și aspectul exterior.

Faptul că au fost aduse atâtea modificări este o dovadă clară că decizia a fost influențată de cerințele publicului și echipa tehnică a adăugat anumite accesorii în configurația standard și 

Polaris Ranger 2025

anume pe cele care erau cele mai cumpărate de clienți imediat după achiziția vehicolului, semn că acele repere erau chiar necesare.  

Am plecat în test cu varianta pe benzină, cea mai vândută pe plan mondial, un fel de cal de povară bun la toate în fiecare zi.

Chiar dacă ești fan sau nu al acestui tip de vehicul, dacă te pricepi sau nu, nu se poate să nu remarci principalele îmbunătățiri aduse acestei generații: noua transmisie care reduce efortul schimbărilor în cutia de viteze cu 50% și servo-direcția electronică care oferă un control mai bun mai ales la viteze mici.  

Nu trebuie neglijat nici faptul că această nouă generație beneficiază de intervalele de service considerabil mărite, chiar dublate.  

Polaris Ranger 2025

În continuarea testului organizat de gazde în apropierea Londrei a venit rândul modelelor Ranger cu motor Diesel.

Recunosc că sunt niște utilaje foarte utile și tot timpul cât am mers cu un astfel de motor a trebuit să fac un efort să nu uit că este un utilaj, nu un mijloc de recreere, pentru că, față de benzină, sunt plictisitoare rău.

Au niște avantaje, turații mai mici ale motorului, consum mai mic, cuplul caracteristic motorului Diesel, dar, dacă nu mă pregăteam pentru muncile agricole și eram cu gândul numai la cățărat cu jucăria pe dealurile englezești, pentru mine au fost plictisitoare.  

Finalul acestui test / eveniment mi-a oferit o surpriză de proporții atunci când am schimbat modelul Diesel cu cel electric, Ranger XP Kinetic.

Polaris Ranger 2025

110 CP, cuplu de 190 Nm, gardă la sol de 355 mm, capacitate de încărcare marfă de 560 kg (în afară de 3 persoane) și autonomie de până la 130 km.

Am crezut toate datele comunicate de echipa tehnică dar nu eram convins de acuratețea informației referitoare la autonomie. S-a dovedit că așa este: am preluat unitatea de test cu 95% baterie, am chinuit Ranger-ul vreo oră la vale și la deal și l-am lăsat cu bateria la 86%.

Cum merge ? Senzațional !   

Impresia pe care mi-a lăsat-o a fost atât de puternică încât începusem să mă gândesc la ce să fac cu un astfel de side-by-side și unde l-aș putea folosi.

Gând de om nebun, eram conștient că nu-mi trebuie așa ceva și, cu toate astea, mi-l doream.

Polaris Ranger 2025

Niște accelerații fulminante, cuplu fantastic, o stabilitate mult superioară celei ale modelelor cu motor termic, probabil și datorită masei mai mari și totul într-o liniște totală.

A fost probabil cel mai spectaculos vehicul testat în acest an, a întrecut orice motocicletă pe care am mers în 2024.

M-am mai potolit când mi-a venit ideea să întreb care este prețul în România al acestui model.

Ranger XP Kinetic costă între 40.000 – 50.000 euro dar și așa, tot nu mi-l pot scoate din minte.

Dacă aveți ocazia, vă sfătuiesc să nu ratați ocazia, dar e foarte riscant, sunt mari șanse să vă îndrăgostiți.

Polaris Ranger 2025

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*