La scurt timp de la lansarea Pan America 1250, Harley-Davidson anunță apariția unui nou model numind campania promoțională From Evolution to Revolution.
Harley-Davidson a anunțat prezentarea în premieră mondială a unei noi motociclete, în cadrul evenimentului virtual From Evolution to Revolution, care va avea loc marți 13 iulie.
“Urmare a succesului lansării primei motociclete Adventure Touring din istoria companiei noastre, suntem nerăbdători să prezentăm o altă motocicletă complet nouă, făcând parte din segmentul sport, cu motorul Revolution Max, realizată la cele mai înalte standarde ale tehnologiei, performanțelor și designului.” a declarat Jochen Zeitz, președinte și CEO Harley-Davidson.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate detalii ale noului model de către membri din conducerea companiei, experți și pasionați care au participat la dezvoltarea motocicletei, pentru a aduce pe piață încă o motocicletă specială care va ajunge în acest an în magazinele Harley-Davidson din întreaga lume.
Pentru a putea participa la evenimentul virtual From Evolution to Revolution, cei interesați trebuie să se înscrie pe pagina producătorului – www.H-D.com/JulyReveal.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.
poate vor anunta si versiunea LiveWire folosita in Long Way Up