Aflată la cea de-a doua ediție, Indian Motorcycle Riders Meeting se va desfășura la Cârțișoara, între 6 și 8 august 2021.
Anul trecut a fost organizată prima ediție a întâlnirii posesorilor de motociclete Indian din România.
Afectată de condițiile impuse de pandemie, manifestarea a reprezentat o primă încercare a uneia dintre cele mai noi comunități formate în țara noastră, apărută ca urmare a intrării pe piață a motocicletelor produse de cunoscuta firmă americană.
Vreo 20-30 de echipaje s-au prezentat la Sibiel, din câte am auzit evenimentul a fost apreciat de participanți, chiar dacă nu a fost mediatizat intens.
În acest an, sprijinită de importatorul oficial Indian Motorcycle Romania, firma ASP Group East din București, întâlnirea va avea loc în perioada 6-8 august, la Cârțișoara, într-o zonă cu peisaje fantastice.
Având în vedere vânzările motocicletelor Indian aflate în creștere în România, este de așteptat ca ediția a doua a evenimentului Indian Motorcycle Riders Meeting să se bucure de o prezență mult mai numeroasă, poate și datorită apariției noilor modele Indian din ultima perioadă.
Pentru înscrieri și detalii, cei interesați trebuie să acceseze formularul de înscriere.
Noi ceilalți așteptăm fotografii de la eveniment.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.