Suntem 100000 (o sută de mii) pe pagina Facebook, iar povestea poveștilor cu motoare a început cu doar cinci ani în urmă.
După un început de an promițător, când am participat la un test memorabil organizat de Harley-Davidson în Spania, a început coșmarul pe care îl trăim cu toți.
Am crezut că totul este ratat și, dacă vorbim de evenimentele internaționale, așa a și fost.
Pe lista de acțiuni din acest an erau multe deplasări spectaculoase și toate au fost anulate: Insula Man cu fantasticele curse pe circuit stradal, circuitul Sepang din Malaezia cu lansarea unui model nou, cursa Oldtimer de la Schwanenstadt, organizată la fiecare doi ani, expozițiile internaționale de la Köln și Milano.
Nu știu dacă viața noastră normală și evenimentele internaționale vor reveni prea repede, dar am fost nevoiți să ne adaptam și, spre marea mea surprindere, sezonul s-a dovedit un mare succes mulțumită sprijinului prietenilor, care mi-au pus la dispoziție pentru test niște motociclete senzaționale.
Materialele realizate încă nu au fost difuzate, dar ele urmează în lunile care au mai rămas din acest an, unele dintre motocicletele testate fiind niște modele pe care nu speram să le pot prinde vreodată.
În afară de motociclete, o să vă vorbesc și despre oameni, despre cei datorită cărora putem spune că avem tradiție în motociclismul de performanță, campioni de care ne amintim prea rar, oameni care merită respectul tuturor iubitorilor de moto.
Poveștile mele le veți putea găsi nu numai aici, ci și pe Youtube, Facebook, LinkedIn, Twitter sau Instagram, iar, dacă ne vedem la vreo adunare moto, sunt gata să vi le spun la o bere.
Singura problemă ar fi dacă veniți toți cei 100000, ar trebui să vorbesc destul de tare ca să audă toată lumea…