La sfârșit de octombrie îl întâlnisem pe managerul de vânzări internaționale de la Yamaha Grecia, la expoziția de toamnă organizată la Romexpo.
Yamaha intenționa să intre pe piața din România și testau piața, căutau cea mai bună metodă de a deschide operațiunea în țara noastră, după ce, cu un an înainte, deschiseseră primul magazin în Bulgaria, la Sofia, urmat la câteva luni de un al doilea magazin propriu, la Varna.
Văzând că prezența la expoziție a fost o încercare nereușită, domnul Sembos ne-a oferit posibilitatea de a cumpăra motociclete de la magazinul din Sofia, cu un discount față de prețurile de listă.
Timp de vreo lună am informat toți clienții care ne vizitau magazinul că putem aduce motoare Yamaha noi și imediat am găsit un tânăr interesat, care ne-a comandat un DT 50, motocicletă enduro care arăta foarte bine.
N-am stat mult pe gânduri, am dat telefon la Sofia, am comandat două DT-uri, modelul fiind una dintre cele mai ieftine și arătoase motociclete din gama Yamaha din acea perioadă.
Ne-am suit în microbuzul Ford cumpărat cu 600 mărci germane, făcut ca nou după trei luni de reparații în regim propriu și am plecat la Sofia. Ce dacă era decembrie ?
Ca să nu mai lungesc povestea, am ajuns la magazinul din Sofia, am cumpărat cele două motociclete, am plecat spre casă și pe drum ne-a prins o ninsoare de zile mari.
Mai aveam vreo sută de kilometri până la Giurgiu și, la urcarea pe un deal abrupt, am fost singura mașină care a reușit să urce, numai datorită unor gheare din oțel făcute în Norvegia, interzise în restul Europei și faptului că am coborât din mașină, am impins-o, după care am alergat tot dealul după mașină, ca nu cumva s-o oprim la deal.
Cele două motociclete au fost vândute imediat, dar iarna venise peste noi și al doilea transport a fost posibil numai după venirea primăverii.
În tura a doua am adus un Virago 250 și, din cele trei motociclete vândute, m-am ales cu doi prieteni de suflet.
Entuziasmul vânzărilor de motociclete ne-a fost puțin domolit de începerea sezonului competițional moto, în care reveneam după o pauză de doi ani, de data asta cu un motor Yamaha YZ 250 nou, adus de prietenul Ernest Mülner, din Germania, instalat pe un șasiu de Yamaha TZR 250.
Cu această motocicletă am luat startul în campionatul național, etapa din iunie, de la București, fiind și ultima cursă desfășurată pe un circuit stradal din România.
O săptămână după cursa de la Arcul de Triumf era programată prima etapă din Cupa Balcanică 1993, cursă organizată pe pista aeroportului din Tripoli, o mică localitate aflată la sud de Atena.
Am plecat în același microbuz galben și, la intrarea în Atena, am oprit la sediul firmei Eliopoulos Brothers (numele de atunci al companiei Yamaha Grecia).
Cu cel mai mare tupeu de care eram în stare, am cerut să vorbim cu Directorul General și, după o așteptare de câteva minute, spre surprinderea noastră, am fost primiți.
Pe vremea aceea, General Manager al operațiunii Yamaha Grecia era domnul Muratoglou, un excelent cunoscător al comerțului cu motociclete, care, de multe ori, după terminarea programului, se întâlnea cu mecanicii și tehnicienii echipelor de motociclism pe care le susținea, ca să afle mai multe amănunte din lumea curselor cu motor.
Am stat de vorbă vreo două ore, după care, domnul Muratoglou ne-a spus că a hotărât să înceapă operațiunea în România fără intermediari și că, atunci când vor începe, ne vor căuta cu siguranță.
Am plecat mai departe spre Tripoli încântați de rezultatul întâlnirii și hotărâți să scoatem un rezultat bun la cursa care urma.
Povestea cursei și întoarcerea în țară urmează în partea a treia.
Mai jos am postat partea 1-a a poveștii, pentru cei care nu au citit începutul.
Povești adevărate – Cum a intrat Yamaha în România – Începuturile – partea 1-a
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.