După mulți ani de existență, Fat Bob a dispărut ca model Dyna și a reapărut, reinventat ca Softail. Regele a murit, trăiască Regele !
Motocicletele Harley-Davidson sunt cunoscute de toată lumea, numele companiei aflându-se între primele trei nume de firme ca notorietate.
La cursurile de marketing predate în unele școli de renume, firma Harley-Davidson este dată ca exemplu fiind singura companie care și-a convins clienții să-și tatueze numele.
De altfel, Harley-Davidson nu vinde simple motociclete, ci “Harley”, adică un fel de legendă, spre deosebire de toți ceilalți producători, care vând motociclete.
Cu toate acestea, în ultimii ani, vânzările din Statele Unite, cea mai importantă piață de desfacere, au scăzut.
Această situație nu putea să mulțumească conducerea și acționariatul firmei, chiar dacă, în tot restul lumii, vânzările motocicletelor americane sunt în creștere.
Se impuneau măsuri radicale, care nu s-au lăsat așteptate.
Gama de modele existentă trebuia simplificată și modernizată, vârsta medie a utilizatorilor de motociclete Harley-Davidson fiind în creștere.
Prima măsură a fost anunțată cu doi ani în urmă, atunci când producția unora dintre cele mai logevive game de modele, Dyna și Softail, a fost oprită.
Tot ce era mai bun pe modelele celor două familii a fost preluat de o nouă gamă de motociclete apărută, numită tot Softail.
Nume binecunoscute celor din lumea moto au reapărut pe piață: Heritage Classic, un touring mai mic decât motoarele din gama Touring, Breakout, inspirat din motocicletele folosite în cursele de accelerație, chopper-ul Street Bob și cel mai agresiv model de până atunci, Fat Bob.
Evoluția modelului
Apărut pentru prima dată în 1979, modelul Fat Bob a fost scos din producție după șapte ani de existență și a revenit în 2008, în toată această perioadă trecând prin diferitele formule de motorizare adoptate de producător, dar păstrând un detaliu tehnic care îl diferenția de majoritatea modelelor Harley-Davidson: frâna cu dublu disc pe față, dovadă a AND-ului sportiv pe care l-a păstrat.
Noul Fat Bob a rămas același model sportiv, fiind oferit cu ambele variante de motor, proaspăt lansat de Harley-Davidson, Milwaukee-Eight 107 și 114 (1745, respectiv 1868 cmc), instalate pe noul șasiu, mult evoluat față de cel al generației anterioare, atât ca manevrabilitate, cât și ca nivel de performanță asigurat de componentele utilizate.
Respectând obiceiul, Harley-Davidson nu declară puterea maximă pe care o produc motoarele sale, ci doar faptul că produc un cuplu maxim cu 10% mai mare decât cel al generației anterioare, dar informațiile au început să fie dezvăluite semi-oficial, pe paginile de Internet redactate în alte limbi.
Acum e oficial
În acest fel, oricine a putut afla datele tehnice vehiculate până acum neoficial: motorul Milwaukee-Eight 107 (1745 cmc) produce o putere maximă de 92,5 CP (69 kW) la 5020 rpm, iar varianta mai mare, de 114 (1868 cmc) 100,5 CP (75 kW) la aceeași turație.
Performanțele superioare sunt posibile datorită chiulaselor cu patru supape, care asigură 50% mai mult flux al amestecului carburant și al gazelor de ardere, axei cu came care creează mai puțină fricțiune, celor două bujii pentru fiecare cilindru care asigură o ardere mai eficace și altor componente ale motorului care contribuie fiecare la optimizarea funcționării.
Cadrul nou produs pentru toate modelele Softail este mai compact și mai rigid, fiind, în același timp, mai ușor decât cel precedent, masa noilor motociclete Softail fiind cu până la 17 kg mai mică.
Probabil că la Fat Bob, această masă redusă se simte cel mai mult, masa la gol fiind acum de sub 300 kg, detaliu tehnic care se simte încă de la primii metri parcurși.
Chiar dacă toate noile motociclete Softail au același cadru și aceleași amortizoare, ele diferă prin geometria direcției, gardă la sol, frâne și roți (anvelope).
Agresivitate mobilă
La lansarea noului Fat Bob, Directorul Departamentului de Producție de la Harley-Davidson, domnul Peter-Michael Keppler a spus că această motocicletă este mijlocul ipotetic de salvare din apocalipsa post-zombi, ea nu trece peste lucruri, ci prin lucruri.
În afară de forța motorului, la această afirmație probabil că a contribuit și aspectul agresiv al motocicletei, cu o anvelopă față care este mai mare decât multe anvelope spate ale altor motociclete și furca de față cu amortizoarele Showa inversate de 43 mm diametru, aceleași instalate și pe majoritatea modelelor Touring ale firmei.
Amortizoarele lucrează foarte bine și, în ciuda anvelopei față, care teoretic limitează manevrabilitatea, conferă motocicletei niște posibilități nebănuite. Odată acomodat cu motocicleta, descoperi că un aparent chopper poate face față pe viraje unor modele recunoscute pentru felul în care se descurcă pe drumuri virajate.
Și asta este posibil datorită câtorva elemente: sistemul de frânare performant, suspensia spate mult evoluată față de cele utilizate până cu câțiva ani în urmă pe motocicletele Harley-Davidson, garda la sol rezonabilă și, poate surprinzător, șeii, cu micul ei spătar, care susține pilotul la accelerările remarcabile ale motorului.
Singurul lucru pe care nu l-am înțeles este poziția pilotului, comodă pentru cei cu picioarele mai lungi, pentru că amplasarea scărițelor pilotului este ciudată.
Nu au nici poziția scăritelor unei motociclete naked obișnuită, nici avansate, ca la chopper, sunt undeva mai în față, atât cât să nu te simți bine la virajele abordate mai sportiv.
Nu pot spune că este un minus, este doar părerea mea și trebuie să recunosc că sunt adeptul scărițelor amplasate normal, poziție care la Harley-Davidson se numește “Mid controls”.
Și pentru că vorbim despre detalii care nu mi-au plăcut, nu pot să uit bordul amplasat pe rezervor, cât de sus a fost posibil, dar nu suficient cât să intre în câmpul vizual al pilotului, fără să fie nevoie să te uiți în jos. Nu este ceva deosebit, aceeași poziție a fost aleasă de producător pe multe alte modele, dar la Fat Bob deranjează mai mult, fiind o motocicletă care te face să mergi mai agresiv decât cu un cruiser.
La atitudinea de huligan pe care ți-o induce Fat Bob contribuie și toba de eșapament, cu arhitectura ei 2-1-2, mai puțin întâlnită la Harley-Davidson și sunetul pe care îl produce. La cele mai multe motociclete, prima piesa originală înlocuită de proprietar este eșapamentul. La Fat Bob nu cred că mai este nevoie, pentru că fabrica a avut grijă ca sunetul să fie mulțumitor, ajutat și de faptul că motorul Milwaukee-Eight a făcut posibil ca turația motorului la relanti să fie coborâtă la 850 rpm și sunetul să semene cu cel produs de vechile motoare alimentate cu carburator.
În loc de concluzii
Un motor performant, care oferă cuplu și accelerații, un șasiu rigid, cu componente de calitate, accelerații cu care stai lângă modele cu pretenții, un eșapament suficient de zgomotos ca să îți faci simțită prezența, o motocicletă care merge, virează, frânează, nu poate trece neremarcată și, peste toate astea, numele Harley-Davidson inscripționat cu litere mari pe rezervor.
Ce ți-ai putea dori mai mult ?
Ar mai fi prețul, 18505 euro, dar ce să-i faci, nimic nu e perfect pe lumea asta…
Ce mi-a plăcut la Harley-Davidson Fat Bob
Frâne foarte eficace, manevrabilitate bună, permite unghiuri de înclinare mărite, accelerații impresionante.
Ce nu mi-a plăcut la Harley-Davidson Fat Bob
Bordul este în afara câmpului vizual, manetele de frână și ambreiaj nu au reglaj.
Echipamentul folosit la testul modelului Harley-Davidson Fat Bob
Cască Shoei X-Spirit Norick Abe
Geacă Harley-Davidson
Pantaloni Wintex
Mănuşi Spidi TX-1 – Motor Team
Ghete Alpinestar SMX-1 R Vented – Motor Team
Articolul complet a apărut în revista Auto Motor şi Sport nr. 8 (261) din august 2019.
Foto: Vali Tache
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe YouTube.