TIBERIU TROIA

Anul 1978, atunci am început să particip la concursurile moto.

Aveam un CZ 175 Sport, credeam că toată lumea e a mea și, din moment ce am apărut acolo, era dreptul meu să fiu învingător.

Am înțeles destul de repede că nu e așa, nu contam, eram un fel de umplutură într-o lume a celor mari.

Sezonul începea cu 4 etape din Cupa Federației, urmate de cele 5 etape ale Campionatului Național, restul de 2 etape din Cupa Federației și alte 2-3 cupe zonale, cele mai multe fiind organizate de Sindicatele zonale.

Prima cursă era organizată prin tradiție la Timișoara, aproape de centrul orașului, pe traseul format din străzile Porumbescu, Brâncoveanu, Romulus, Odobescu.

Clubul local, Progresul Timișoara, era una dintre cele mai puternice grupări din motociclismul românesc, avându-l ca lider pe Ionel Pascotă, urmat de mai mulți sportivi de valoare, oameni care câștigaseră curse și campionate: Petre Pascotă, Doru Arsin, Doru Țăranu, Pavel Țăranu, Alexandru Molnar, Ioan Moisescu.

Pe străzi erau zeci de mii de oameni, toți își ovaționau eroii locali și, atunci când unul dintre ei câștiga cursa, zăngăneau geamurile caselor din apropiere de urale.

Campionii anului 1978, Ionel Pascotă în stănga jos.

Nu voi putea uita niciodată zgomotul motoarelor în doi timpi, cu tobe de eșapament făcute din tablă, care urlau de nu se mai înțelegea om cu persoană, mirosul de ulei de ricin ars, imaginea învingătorilor care făceau turul de onoare purtând coroana de lauri.

În tot acest spectacol pe care îl priveam uimit, Ionel Pascotă a câștigat cursa rezervată motocicletelor de 175 cmc, la care participasem și eu, după care a învins și în cursa de 250 cmc.

Mă simțeam ca o furnică. M-am dus la motocicletele echipei din Timișoara, admirând cele două motoare învingătoare, încercând să înțeleg ce fel de modificări au motoarele, poate le pot face și eu.

Bineînțeles că nu am priceput nimic, nici măcar nu am avut curajul să dau binețe, m-am făcut că mă plimb pe acolo.

Mult timp nu am îndrăznit să-i spun ceva, îl salutam cu mult respect, dar atât.

1979 – la startul cursei din București, circuit Pipera-Toboc, de vorbă cu Ionel Pascotă, nr.1.

În cel de-al doilea sezon am început să vorbim, începusem să contez, terminasem câteva curse pe podium la 175 cmc și, la finalul campionatului am fost pe podium, am primit medalia de bronz.

Nu mai eram umplutură. Intrasem în lumea bună, campionatul fiind câștigat pentru a patra oară consecutiv de Ionel Pascotă.

În cei 20 de ani petrecuți la curse am alergat de multe ori la aceeași clasă, dar, indiferent de rezultatele din curse, am păstrat întotdeauna un mare respect pentru Ionel Pascotă, omul pe care îl văzusem câștigand două curse în prima mea zi de motociclism.

O viață dedicată motociclismului, o carieră în care a adunat 6 titluri de campion național, 12 titluri de vicecampion național și 20 de medalii de bronz.

2013 – împreună cu familia Pascotă pe circuitul Slovakiaring

Anii au trecut, Ionel sr. s-a retras din activitatea competițională și și-a asumat sarcina de antrenor al fiului său Ionel jr.

Și a reușit pe deplin, tânărul devenind cel mai titrat motociclist din istoria României, cu peste 40 de titluri de campion.

Cursele au început să arate cu totul altfel, tehnica a evoluat, dar Ionel sr. a rămas lângă fiul său ca sfătuitor și tehnician.

I-am întâlnit pe amândoi pe diferite circuite, am rememorat amintiri comune și credeam că ne vom întâlni și peste mulți ani de acum înainte.

Dar n-a fost așa.

Azi dimineață, 10 iulie 2019, Ionel sr., unul dintre simbolurile sportului românesc, a devenit legendă.

A plecat dintre noi așa cum a trăit, un tată atent și un bunic grijuliu, preocupat de realizările fiului și ale nepotului său, cărora le-a dedicat în ultimii ani întreaga sa viață.

S-a alăturat unei echipe de aur a motociclismului din țara noastră: Walter Agaton, Giorgiu Mormocea, Nicu Ștefan, Traian Matei, Gheorghe Voiculescu, Arpad Viktor, Ion Spiciu, Nicolae Buescu, Vasile Szabo, Mihai Dănescu, Traian Macarie, Mihai Mezincescu, Tănase Drăghici și mulți alții.

Niște titani, care au trăit o viață de mari campioni, într-o perioadă în care lipsurile materiale au fost compensate de talentul lor și eforturile depuse, dăruind bucurie miilor de oameni care i-au admirat.

Rămas bun Ionel Pascotă !