Prima mea întâlnire cu Jonathan Rea a avut loc în 2015, la aceeași expoziție organizată la Milano, cel mai important eveniment de profil din lume.
Jonathan Rea se afla după prima mare reușită în Campionatul Mondial de Superbike, cucerirea primului titlu de campion mondial și, chiar dacă era înconjurat de reprezentanții tuturor televiziunilor prezente, a fost cât se poate de amabil și a acceptat un scurt interviu.
De atunci l-am văzut la toate expozițiile, dar nu am avut cum să reușesc un alt interviu, el a mai câștigat de trei ori același campionat mondial, a dărâmat toate recordurile, iar reușitele sale au fost recunoscute oficial și apreciate la adevărata valoare.
Trei ani mai târziu, la cea de-a 76-a ediție EICMA, cu sprijinul prietenului meu Tudor, cel care coordonează activitatea firmei United Motors, importatorul Kawasaki România, am putut ajunge în spațiul de protocol, amenajat de Kawasaki pentru întâlniri cu partenerii și presa.
Acolo se aflau Jonathan Rea și Ana Carasco, cei doi campioni ai echipei oficiale Kawasaki prezentă în WSBK, amândoi discutând cu toți jurnaliștii.
După o scurtă așteptare și o cafea oferită cu multă amabilitate de gazde, Jonathan a venit la noi și am început discuția.
Tiberiu Troia: În primul rând felicitări pentru toată activitatea ta !
Jonathan Rea: Mulțumesc mult !
TT: Cu trei ani în urmă ne-am văzut la EICMA, tocmai câștigasei primul campionat WSBK. Acum ești singurul pilot care a reușit această performanță de patru ori consecutiv. Este senzațional !
JR: Așa este. Încă nu mi-am revenit după tot ce s-a întâmplat și cred că încă nu mi-am dat seama de importanța rezultatului.
TT: Pentru tot ce ai făcut pentru sportul din Marea Britanie și Irlanda, în special, ai primit numeroase premii. Care dintre aceste simboluri ale recunoașterii este cel mai important pentru tine ?
JR: Anul trecut am primit din partea casei regale titlul de Membru al Imperiului Britanic (MBE), iar medalia mi-a fost înmânată la Palatul Buckingham de Ducele de Cambridge, Prințul William.
TT: Sir Jonathan Rea, cum a fost întâlnirea cu Alteța sa Regală ?
JR: A fost mai mult decât un vis, mai mult decât puteam aștepta. Împreună cu Prințul Harry, fratele său, Ducele este pasionat de motoare și am vorbit despre motocicletele sale, una dintre acestea fiind un Ducati 1199.
TT: Acum, că Tom Sykes nu mai este colegul tău de echipă, poți să-mi spui cum a fost relația voastră ?
JR: A fost o relație normală, ca între colegi. Au fost momente în care părerile noastre tehnice erau diferite, dar asta este ceva normal într-o echipă.
TT: La nivelul la care sunteți voi, este posibil să fii prieten cu partenerul de echipă ?
JR: E mai greu, amândoi piloții luptă pentru același titlu, dar asta nu înseamnă că nu se poate păstra o relație civilizată, fiecare este cu echipa lui de tehnicieni, fiecare are motocicleta lui.
TT: Ce așteptări ai de la sezonul urmâtor ?
JR: Încă nu m-am dezmeticit după sezonul care abia s-a încheiat, dar privim încrezători în viitor. Motocicleta este din ce în ce mai bună, practic am dominat a doua jumătate a campionatului.
Mai avem lucruri care pot fi îmbunătățite și sperăm să rămânem acolo unde am ajuns.
TT: Sper să ne putem întâlni la sfârșitul anului viitor și poate că vei îmbunătăți recordurile pe care le-ai stabilit. Ar fi ceva să reușești cel de-al cincilea titlu consecutiv…
JR: Da, ar fi ceva extraordinar, dar nu mă gândesc de pe acum atât de departe. Trebuie să luăm lucrurile în serios și să ne pregătim pentru fiecare cursă. Deocamdată vor urma testele din iarnă și lucrul la motocicleta pentru anul viitor.
TT: Îți doresc mult succes și să ne vedem data viitoare cu același entuziasm !
JR: Mulțumesc, așa să fie !
După întâlnirea noastră de la începutul lunii noiembrie 2018, pentru Jonathan a continuat seria onorurilor și a premiilor primite.
Patru titluri de campion mondial consecutive, 11 victorii la rând, record deținut până acum de Doug Polen și cele mai multe prezențe pe podium, toate acestea au făcut ca publicația Belfast Telegraph să-I numească “Sports Star of the Year” pentru a doua oară consecutiv, să fie ales pentru a patra oară consecutiv motociclistul anului în Irlanda (Irish Motorcyclist of the Year), iar primarul districtului Antrim and Newtownabbey să-i confere titlul “Honorary Freedom”, un fel de Cetățean de Onoare.
Și reprezentanții mediului universitar au fost impresionați de performanța tânărului pilot, astfel încat Universitatea din Ulster i-a acordat titlul onorific de Doctor, Jonathan Rea devenind astfel Dr. Jonathan Rea MBE, Sir Jonathan Rea.
Pentru cei care nu au urmărit interviul din 2015, am postat mai jos articolul apărut cu acea ocazie, cu filmul difuzat în emisiunea La Volan de pe Digi24.
Toate poveștile postate pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi citite și pe pagina de Facebook, pe LinkedIn, Twitter, Google+, iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.