În 1984 a fost anunţată participarea României la Cupa Prietenia, competiţia ţărilor socialiste organizată pentru majoritatea disciplinelor sportive, inclusiv motociclism.
Până atunci, puţinele ocazii în care piloţii români avuseseră contact cu sportivii din alte ţări fuseseră sporadice şi foarte rare, prin urmare, cantonamentele organizate până atunci nu avuseseră finalitate.
Participarea loturilor noastre la acest turneu însemna cel puţin câte 5-6 concursuri pe an în afara ţării, oportunitate deosebită şi foarte greu realizat altfel.
Nu mă gândesc la ocazia de a cumpăra blugi şi cafea, lucrurile la care se gândeau 99% din români, ci la posibilitatea de a concura cu piloţi de valoare, în concursuri de talie internaţională.
Lotul naţional era format din primii 4-6 sportivi, în funcţie de disciplina sportivă. La dirt-track erau mai puţini, pentru că nu erau clase diferite de concurs, dar se câştigau mai mulţi bani, sportivii fiind plătiţi în funcţie de punctele obţinute şi primind bani pentru starturi.
La motocros şi viteză erau mai multe clase de concurs, aşa că loturile erau mai mari, câte 6-8 sportivi.
Pentru că selecţionarea în lot era o adevarată luptă şi concurenţa era mare, în cantonamente exista o oarecare tensiune şi stare de nervozitate.
În afară de tensiunea normală care apare în orice cantonament sportiv în care se depune efort fizic şi există tot felul de privaţiuni, la moto intrau în contact sportivi de la discipline diferite, care se cunoşteau numai din auzite, sau de la concursuri la care unii erau sportivi, iar ceilalţi spectatori.
În februarie 1984, la Tuşnad s-au reunit loturile celor 3 discipline, sportivii de la dirt-track şi motocros fiind mai tineri.
E de la sine înteles că toate activităţile care presupuneau mişcare şi contact sfârşeau prin câte o ceartă şi un eventual schimb de pumni. În fiecare tabară existau 1-2 lideri recunoscuţi şi respectaţi datorită vârstei şi rezultatelor, care încercau să aplaneze disputele, dar care nu-şi permiteau să intervină fizic, ca arbitrii de la box, ci numai cu sfaturi şi recomandări.
Cele 10 zile de pregătire fizică s-au încheiat cu teste fizice foarte serioase, normele care trebuiau trecute fiind dure şi foarte greu de îndeplinit integral.
Dacă îmi aduc aminte, nici unul dintre sportivi nu a reuşit să îndeplineasca toate normele, cea mai dificilă probă fiind 100 metri plat, care trebuia parcursă în 12,5 secunde.
