TIBERIU TROIA

Yamaha a modificat modelele Tricity 125 și 155

Variantele 2022 ale modelelor Tricity 125 și 155 sunt complet revizuite de Yamaha: motor, șasiu, suspensii și electronică, totul a fost îmbunătățit.

Yamaha Tricity 125 și 155

Cunoscut de pe scuterele de 125 cmc produse de Yamaha, motorul monocilindric Blue Core a fost instalat și pe noile tricicluri Tricity 125 și 155. Varianta de 125 cmc furnizează o putere maximă de 12 CP și un cuplu maxim de 11,2 Nm, față de modelul de 155 cmc, care, având aceeași cursă, dar un alezaj cu 6 mm mai mare, produce o putere de 15 CP și un cuplu de 14 Nm.

Yamaha Tricity 125 și 155

Ambele motoare sunt instalate pe un nou cadru de oțel, cu un ampatament majorat cu 60 mm, proiectat astfel pentru a fi mai rigid. Sistemul de direcție LWM a fost, de asemenea, revizuit și adaptat la noua geometrie, iar suspensia roții din spate a fost reproiectată: amortizoare noi cu cursă mai mare și arcuri mai dure care ar trebui să fie mai eficace pe drumuri proaste sau atunci când scuterele sunt utilizate cu pasager.

Yamaha Tricity 125 și 155

În ceea ce privește soluția tehnică aleasă pentru sistemele de frână, Tricity 125 are doar o frână integrală, în timp ce la Tricity 155 este obligatorie echiparea cu ABS.

Noul bord LCD ar trebui să ofere conectivitate și mai mult confort. Telefonul inteligent poate fi conectat prin aplicație, iar mesajele primite pot fi apoi afișate pe bord. 

Yamaha Tricity 125 și 155

În același timp, aplicația acționează ca un fel de hub de social media cu care piloții de Tricity se pot conecta unii cu alții și își pot împărtăși impresiile din călătorii. De asemenea, este implementat sistemul de pornire fără cheie “Keyless go”.

În afară de îmbunătățirile tehnice, datorită majorării ampatamentului, poziția pilotului este mai comodă și spațiul de la picioare este mai mare.

Yamaha Tricity 125 și 155

Tricity 125 și 155 vor fi disponibile în cursul acestui an, dar nu vor fi distribuite ambele modele în toate țările europene.

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*