După un rezultat financiar record al anului 2021, vânzările reușite în trimestrul 1 al acestui an constituie un nou record pentru Ducati.
În ciuda problemelor diverse pe care le înregistrează toți producătorii, Ducati a reușit să livreze în trimestrul 1 al acestui an 13450 de motociclete, adică o creștere a vânzărilor de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut și de 40% față de 2020.
“Portofoliul de comenzi înregistrate la sfârșitul trimestrului este în creștere cu 83% față de aceeași perioadă a anului 2021, demonstrând succesul pe care gama recent prezentată îl are. Cifrele realizate de Ducati în primele trei luni ale anului, deși stabilesc un nou record, sunt rezultatul unei cereri puternice pentru un produs care se confruntă cu dificultăți extraordinare în lumea consumabilelor, în special pentru toate componentele motocicletelor echipate cu semiconductori.
Întârzierile în lanțurile de aprovizionare afectează, din păcate, capacitatea noastră de a livra motociclete la timp și ne cerem scuze clienților noștri pasionați pentru acest lucru. Putem garanta că compania depune toate eforturile pentru a reduce acest inconvenient.” – a declarat Francesco Milicia, VP Global Sales and After Sales Ducati.
În trimestrul 1 Italia și-a recâștigat poziția de piață principală pentru Ducati cu 2544 motociclete livrate (+8%), urmată de Germania cu 1382 unități (+9%).
O creștere semnificativă a fost înregistrată și în Franța, care, cu 1153 de motociclete livrate, înregistrează o creștere de +29% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Performanțe bune au fost obținute și în Marea Britanie, +46%, cu 860 de motociclete vândute și Brazilia, care, cu 241 de unități, obține o creștere de +21%.
Multistrada V4 rămâne cel mai popular model printre Ducatiști, cu 2456 de unități livrate, urmat de Monster (1868 motociclete) și modelele din familia Ducati Scrambler 800, cu 1557 unități vândute.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.