TIBERIU TROIA

Echipamentele de vară din colecția BBMoto

O gamă completă de echipamente pentru sezonul de vară este oferită în magazinele din București și Gheorgheni ale companiei BBMoto.

BBMoto

După o pauză de peste jumătate de an, la invitația prietenilor de la firma BBmoto, am trecut în vizită la magazinul din Otopeni al companiei.

Motivul a fost sosirea unor repere care au completat adevărata colecție de echipamente moto dedicate sezonului de vară, pe care firma le pune la dispoziția clienților.

Problemele create de pandemia care ne-a schimbat modul de viață au fost resimțite și în comerțul cu motociclete, accesorii și echipamente, perioadele de livrare ale comenzilor fiind mult amânate.

Furnizori, materiale, mână de lucru, transport, toate au fost afectate de situația internațională din ultimul an și jumătate, astfel încât multe articole nu au fost disponibile în orice moment.

Avantajul companiei BBMoto a fost acela că stocul de marfă a avut continuitate, gama oferită clienților a fost variată și vânzările nu au scăzut.

BBMoto Otopeni

Pentru una dintre cele mai importante piese ale echipamentului motociclistului, casca, în afară de modelele integrale de vârf, mai scumpe, BBMoto propune câteva variante de căști simple, fără mandibulă, model utilizat vara în cele mai multe țări cu temperaturi ridicate în sezonul cald.

Principalele modele recomadate sunt Shoei J-Cruise, Shark Citycruiser și Nano, dar și variantelele mai ieftine produse de AFX și Jet Helmets, modelele FX-76 și Sonic.

Dacă în materie de căști alegerea este relativ simplă, atunci când vorbim despre geacă, problema se complică, fiind vorba de multe variante, modele realizate atât din materiale ușoare, textile și sintetice, cât și despre cele din piele perforată.

Bering, producătorul francez mai puțin comercializat în România, oferă mai multe modele, toate având o croială reușită, materiale de calitate și protectii decente: Bamako, Spirit, Cancun și Riko.

BBMoto Otopeni

În magazin pot fi găsite și modelele produse de Sixgear, o firmă cunoscută pentru prețurile decente, în ofertă aflându-se atât geci textile (modelul Astrid), cât și unele produse din piele de bovină perforată: Orlando Air și Mila Air.

Aceeași producători au în colecția de vară și pantaloni ventilați: Bering Cancun și Sixgear Drake.

Pentru mănuși și încălțăminte moto de vară este foarte greu să faci recomandări sau chiar prezentări scrise, pentru că oferta din magazinele BBMoto este foarte generoasă, produsele multor producători fiind expuse aici.

Cea mai bună soluție pentru alegerea acestor ultime articole de echipament este proba în magazin, diferențele de croială și materiale fiind mari și imposibil de înțeles din fotografii și descrieri.

Așadar, vă recomand să faceți o vizită în oricare dintre magazinele BBMoto și veți găsi cu siguranță echipamentul potrivit.

BBMoto Otopeni

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*