TIBERIU TROIA

În 2004 testam pentru MotoLife (o revistă autohtonă scrisă cu dăruire de Cristi Stănescu, între timp înghițită de iureșul capitalist) cea mai mare motocicletă de serie de pe vremea aceea, Triumph Rocket III, de 2300 cmc.

După mai bine de 16 ani, sfârșitul primei zile de noiembrie m-a găsit la joacă prin împrejurimile Clujului cu urmașa motocicletei de-atunci, Rocket 3 GT model 2020, în continuare cea mai mare motocicletă de serie. Considerând că numărul 2300 (mă rog, 2294) nu are un feng shui suficient de bun, cei de la Triumph i-au făcut un upgrade la 2500, mai exact 2458 cmc. Probabil mai mare decât pe duba cu care cărăm noi, salahorii, saci de ciment.

Cu încă ceva ani de experiență adaugați celor vreo 30 pe care-i aveam în 2004 și depășind de multișor milionul de kilometri pe două roți, de data asta testam motocicleta numai și numai pentru mine. Pentru că între timp, în epoca Gugălsărci, articolul numit expertiză nu mai are nicio legătură cu deceniile de experiență și nici cu sextilionul de ploi încasate; astăzi certificatul de expert îl primești odată cu permisul de conducere și-l pui la treabă începând de a doua zi pe forumuri, pe bloguri și pe Facebook.

Prima generație, Triumph Rocket III

Îți trebuie doar un pic de tupeu și niscaiva public awarness, combinate cu o optimizare SEO făcută de un spețialist; iar dacă te faci și cu o dronă pentru filmări spectaculoase, gata, aura ta de expert va prinde contur, mai ales văzută din avion de cei cu multe dioptrii. Dacă și asta s-o fi numind evoluție, cu siguranță e una originală. Ca democrația lui Ion Iliescu de pe vremuri.

Chiar dacă am făcut ceva ani de școală exact în domeniul care trebuie, scurta poveste a celor două zile pe Rocket 3 nu o să împuie nimănui capul cu rapoarte stoechiometrice sau cu alte năzbâtii tehnice, pe care le poți oricum găsi fară mare efort. E doar povestea a unor amintiri și aroma unor senzații, retrezite de cea mai inutilă (deci cea mai frumoasă) motocicletă pe care am condus-o.

Dincolo de schimbarea șmecherească pe care meșterii de la Triumph au comis-o în denumirea motocicletei (din III roman în 3 arab), trebuie să mărturisesc că am călărit vechiul Rocket III timp de vreo câțiva ani, până când criza de prin 2009 mi-a răpit-o și a folosit țechinii obținuți la plata datoriilor care m-au lăsat, ca de-atâtea ori în cei 30 de ani de capitalism, cu posteriorul dezgolit. Deh, avantajele numeroaselor guvernări ce s-au perindat de-a lungul timpului pe la conducerea țărișoarei, mai toate la fel de „competente” ca și cea de azi; guvernări care s-au îngrijit să tragă periodic câte o maciucă în capul naivilor care nu s-au făcut notari sau stomatologi și care s-au încăpățânat să-și urmeze, la fel ca mine, mai știu eu ce pasiune păguboasă.

Nu-s mulți motocicliștii ce-și vor permite această bijuterie; nu doar pentru că e scumpuță, dar pentru că nu poate fi condusă chiar de oricine. Așa că povestea de azi s-ar putea să fie, pentru cei mai mulți din cei care o vor citi, la fel de puțin folositoare ca însăși motocicleta descrisă.

Iar ăsta e primul lucru pe care trebuie să-l știi despre Rocket 3: asta nu-i o motocicletă pentru oameni logici, asta e o motocicletă pentru artiști și pentru extremiști. Nu-i bună de făcut piața, nu-i bună de călătorit în Vanuatu, nu-i bună de mers la serviciu, nu-i bună de plimbat fetele (vezi șaua pasagerului, model Tanga), nu-i bună nici măcar pentru liniuțe.

Motocicleta asta e perfectă pentru bucuria nemăsurată de a călări o sculă extremă, care mie unul îmi amintește de motivul pentru care mi-am luat permisul categoria A, în urmă cu un mileniu. Merită să ai această motocicletă pentru același motiv pe care-l pomenea Edmund Hillary, după ce s-a cățărat în premieră pe Everest: pentru că există! Și mai merită pentru aceeași idee pe care o susținea Titu Maiorescu, desigur în alt context: te face „să te uiți pe tine ca persoană și să te înalți în lumea ficțiunii ideale”. Ce frumos…

Pe vremea Junimii, curent literar și cenaclu de-acum mai bine de un secol și jumătate (illo tempore…), una din polemicile cele mai aprinse pe care Maiorescu, Negruzzi, Carp, Rosetti și compania le purtau la întâlnirile lor ieșene, era aceea dintre „Artă pentru artă” versus „Artă cu tendință”.

Altfel spus unii susțineau că arta n-are nevoie de nicio justificare practică și că pur și simplu ea există fiindu-și sieși suficientă, pe când cei din urmă ziceau că musai trebuie să aibă un rost: să-l facă pe om mai bun și mai înțelept, să trezească revelații, să construiască o lume mai frumoasă ecțetera ecțetera.

Ei bine, Triumph Rocket 3, dar mai ales Triumph Rocket III sunt cele mai bune exemple de motociclete din categoria „Artă pentru Artă”. Ca unul ce s-a încăpățânat să facă cu modelul din 2007 drumuri lungi de-a lungul și de-a latul Europei, ca unul ce s-a strecurat ani întregi prin traficul unui oraș aglomerat, cu motorul incins ca un cazan, îți spun cu drag doar atât:  NU îți recomand să faci și tu lucrurile astea cu motocicleta despre care povestim.

Vechiul Rocket III e nu doar frumos și inutil, precum Koh-I-Noor, dar puterea, greutatea și mai ales cuplul său monstruos cer puținilor zbuciumați în stare să-l stăpânească să-și verifice pulsul, tensiunea și starea psihică ori de câte ori se îndreaptă spre garaj. Pentru că acum 16 ani, modurile de livrare a puterii rachetei erau doar două: Chicken și Rodeo. Adică fie mergeai cu ea cât să-i învârți roțile și, ajuns lac de apă acasă, să te bucuri că ai mai scapăt o dată cu viață, fie te luai cu ea la trântă, caz în care izbânda de a o înclina îți aducea gura până la urechi în fiecare curbă. Hotărât lucru, printre sutele de motociclete conduse într-o viață, asta a fost una care m-a făcut să simt că trăiesc…

Tot ce era dur, brutal, violent, greu și agresiv la vechiul Rocket III a fost îndulcit, șamponat, pus pe bigudiuri și îmblânzit pe noul Rocket 3. În felul ăsta a intrat și motocicleta noastră în rândul celor pe care, dacă te deranjează vreo 22–23.000 de euro prin buzunar, ai putea să le conduci într-o bună zi fară să-ți privești familia, la fiecare plecare, ca și când ai vedea-o pentru ultima oară. Ceea ce-ți spun include un oarecare paradox (în acest punct sunt nevoit să mă spurc cu niște cifre): deși cilindreea a crescut cu 7% (de la 2300, la 2500 cmc), puterea cu 16% (de la 142 CP, la 165 CP), cuplul maxim cu 11% (de la 200 Nm, la 221 Nm) iar masa la gol a scăzut cu vreo 9% (de la cele 320 kg la gol), noul Rocket e cu mult mai ușor de condus. Gen mult, muuuuult mai ușor de condus.

Totul pornește de la electronica ghidușă, care a pus căpăstru de mătase bestiei de până mai ieri. Motorul a fost complet reproiectat și ușurat cu vreo 18 kg , transmisia e una cu totul nouă (6 viteze în loc de 5), șasiul e din aluminiu, mult ușurat și el, ambreiajul greoi de ieri e acum asistat hidraulic dar mai ales, așa după cum spuneam, nenea Nick Bloor a dat ordin cercetătorilor britanici să se scape la electronică mai ceva ca japonezii. Așa că există vreo 4 moduri de livrare a puterii, dintre care unul programabil după pofta inimii și după sângele din instalația bikerului.

Dacă te joci un pic cu modul ăsta programabil, poți trimite în vacanță Traction Controlul și chiar pe Măria Sa ABS-ul, astfel încât să te dedulcești la wheelie-uri și burnout-uri ca un adolescent acneic refuzat de prea multe fete. Iar asta nu e totul: ai Keyless Ignition, ai Hill Hold Control ca la dihaniile de SUV-uri (adevărul e că la masa pe care o are Rocket 3, giugeaua asta nu prinde rău deloc), ai ABS care lucrează diferit la verticală și în viraje, ai Traction Control care știe mai bine decât tine cât te-ai inclinat și se adaptează instantaneu.

Ai, de asemenea, Inerțial Measurement Unit și ai încă multe altele de descoperit când iți vei lua un Rocket, astfel încât să nu-ți povestesc eu chiar tot filmul.

Ca să trimită o săgeată drept în inima iubitorilor de gadget-uri, Triumph i-a chemat la o bere pe cei de la GoPro și de la Google Maps. Și, după ce i-a amețit de cap, i-a convins să-și vâre softurile direct în creierul Rocket-ului, astfel încât să-ți poți comanda camera de acțiune și navigarea direct de la butoanele motocicletei. Până la urmă de ce să mai inventezi apa caldă, când deja au făcut-o alții mai bine? Zic și eu…

Rezultatul final? N-am mai avut impresia, la fel ca la prima generație de Rocket, că sunt călare pe un elefant într-un magazin de porțelanuri.

Nu m-am mai simțit Prâslea cel Voinic la fiecare înclinarea în viraj. N-am mai făcut tendinită de la crăcănarea la care mă obliga vechiul rezervor, mare cât o Rabă de șaișpe tone. N-am mai strâns din koor la fiecare accelerare mai dură pe linia albă de pe mijlocul șoselei, când dulapul pe care-l călăream pleca inevitabil în derapaje sprințare. N-am mai căutat în zadar viteza a 6-a printre pinioanele din cutie. Și mai ales m-am minunat de cât de bine frânează și ce ușor manevrabilă e noua venită, feciorelnică și roșie-n obraji ca o virgină, dar care te lasă fară aer de-ndată ce o duci în iatac și te dai la ea.

Dacă cumva ți-am făcut poftă, află că ai de ales între două variante mari și late: Rocket 3 R (roadster) și Rocket 3 GT (grand touring).

Ultimul are comenzile de la picioare avansate și ghidonul mai retras, ceea ce-ți oferă o poziție de condus mai de belfer (după care eu nu mă prea dau în vânt). Plus ceva mânere încălzite, spătar pentru pasager și parbriz deflector numai bun de zăpăcit muștele, că altă mare scofală nu face, mai ales dacă te apropii de 1,80 m sau peste.

Și, ca să închei precum am început, atracțiile principale ale noului Rocket (după opinia unui degustător de frumos înrăit în vicii) sunt extremismul și estetica. Totul, dar absolut totul e de o frumusețe răvășitoare la această motocicletă ieșită ca din mâna unui arhitect genial: de la discretele scărițe de pasager, dublu foldabile (te și întrebi cum drakku de nu le-a inventat nimeni până acum) și până la bușonul de tip Monza, de la galeriile sculpturale ale celor trei cilindri și până la jantele de mare clasă, de la anvelopele pline de nuri și până la eșapamentele care pot umple de invidie chiar și tulnicele de pe Muntele Găină.

Totul e făcut ca la carte. Dacă la sex appeal-ul ăsta (care te face să-ți îndoi singur rezervorul în partea lipită de șa) adaugi și tehnologia de an 2020 pe care în sfârșit Triumph s-a hotărât s-o adopte, înțelegi de ce, chiar dacă n-aduc fericirea, banii pot s-o întrețină cum nu se poate mai bine.

Sigur, partea aia de macho din fiecare băiat se va simți un pic trădată de noul Rocket 3, odată cu intrarea în penumbră a Marelui Fier – Rocket III. Dar cum naiba, dragi motocicliști de pretutindeni, să mai mănânci cu poftă pezmeți, când vezi că s-a inventat cozonacul?

P.S. 1: Mulțumiri veșnicului îndrăgostit de motociclete extreme, Lucian Pîntea, care mi-a făcut cadou două zile de bucurie, făcându-mă astfel să-mi încerc din nou norocul la 6 din 49.

P.S. 2: Dacă te bate vreun gând necurat, încearcă varianta MOTOLAND Cluj, ca să întrebi cum ți-ar sta pe o astfel de motocicletă.

Sunt pe motocicletă din 1977, adică de 43 de ani. În perioada asta n-a fost niciun an, ba poate nici măcar o zi fară să am cel puțin o motocicletă. De obicei au fost două-trei, maxim cinci de-odată.

Am depășit de multișor milionul de kilometri pe două roți, îți spun asta nu ca să mă împopoțonez cu sclipiciuri, ci ca să știi că-ți consumi timpul cu unul din cei mai hârșâiți motocicliști locali încă în activitate.

Am condus toate genurile de motociclete, sute de modele diferite. Prima a fost un Simson, la 15 ani; acum merg la drum pe un Yamaha Super Ténéré 1200, în teren pe un Yamaha WR 250 iar prin oraș pe Yamaha X-Max 300.

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.