Apărut pentru prima oară în 2014, modelul CB500X a fost propunerea firmei Honda pentru cei care vor să folosească motocicleta de stradă și pentru scurte ieșiri în natură.
Alături de cele două surate, CB500F și CBR500R, varianta X a gamei modelelor de 500 cmc a fost îmbunătățită în sezonul 2016, iar cea de-a treia generație, prezentată publicului în toamna anului trecut, este radical modificată.
Principalele schimbări aduse motocicletei au fost făcute la motor și șasiu, CB500X fiind acum mai bine adaptată folosinței în afara asfaltului, o adevărată motocicletă plurivalentă.
Noul motor
Puterea maximă a motorului nu a fost modificată, fiind vorba de cei 35 kW care o fac perfectă pentru utilizatorii cu permis de conducere categoria A2, dar inginerii de la Honda au lucrat la diagrama motorului.
A fost mărită cursa supapelor, timpul de deschidere al acestora fiind mărit, lucru care a permis o mărire a puterii cu 4% pe plaja de turații joase și medii, între 3-7000 rpm.
Pentru reducerea frecărilor au fost practicate niște striații pe fusta pistoanelor, în care se acumulează uleiul, o tehnică folosită de mecanici cu zeci de ani în urmă, în acest fel fiind îmbunătățită ungerea și redus zgomotul emis de motor.
De asemenea, pentru reducerea zgomotului pieselor în mișcare, a fost instalat un lanț de distribuție ale cărui bolțuri de legătură au fost tratate cu vanadiu, tehnologie care se pare că face acțiunea lanțului mai silențioasă.
Pe de altă parte, sunetul motorului a fost influențat prin modificarea admisiei și a evacuării.
Pe carenă au fost prevăzute două căi de admisie ale aerului, orificiile de intrare fiind situate în lateralele farului, volumul de aer care pătrunde fiind mai mare. Acestui volum suplimentar trebuia să i se asigure un airbox majorat și acest lucru a fost posibil prin mutarea poziției acumulatorului.
În același timp, eșapamentul are două ieșiri care produc un sunet mai grav, la care se adaugă sunetul produs de volumul mai mare de aer care trece prin canalele sistemului de admisie, similar cu cel produs de sistemele de admisie forțată instalate pe capota mașinilor personalizate sau pe filtrele de aer ale motocicletelor cu carburator.
Ultima modificare importantă a motorului de pe CB500X generația 2019 este ambreiajul assist/sliper care permite schimbări mai agresive ale treptelor din cutia de viteze, fără pierderea aderenței roții de spate.
Și șasiul
Noului motor i se cuvenea un șasiu care să facă față diferitelor solicitări, atât pe asfalt, cât și pe teren accidentat.
Cel mai important reper instalat este roata față de 19”, care înlocuiește roata de 17” a generației anterioare și care face motocicleta mult mai manevrabilă pe teren.
Pentru un control mai bun, ghidonul este mai lat iar unghiul de bracaj a fost majorat.
Cadrul propriu-zis nu a suferit modificări, dar poziționarea diferită a prinderilor motorului și noua poziție rezultată a motorului au dus multe avantaje: rigiditate sporită a cadrului, reducerea vibrațiilor, centralizarea maselor datorită apropierii motorului de axul basculei, de unde și îmbunătățirea manevrabilității în viraje și repartizarea optimă a maselor pentru o stabilitate mai bună.
Motorul este prins de cadru în câteva puncte, patru dintre acestea fiind la nivelul chiulasei, prinderi care transformă motorul în parte componentă a șasiului și contribuie la creșterea rigidității cadrului.
Ca o completare a modificărilor aduse șasiului, amortizoarele instalate pe generația anterioară au fost înlocuite de unele reglabile, cel de pe spate fiind un model similar celor de pe modelele sportive mari, cu un piston interior de diametru mare care asigură un răspuns excelent al suspensiei și un management îmbunătățit al transferului de căldură, având nouă trepte de reglare a preîncărcării.
Atât cursa roții față cât și cea a roții de spate au fost semnificativ majorate, caracteristică tehnică specifică motocicletelor care sunt proiectate pentru folosință mixtă.
Pentru a compensa înălțimea șeii de 830 mm rezultată, câteva repere au fost modificate.
Partea din față a șeii, capacele laterale și componentele superioare ale carenajului au fost îngustate, facilitând pilotului o poziție mai avansată iar carena a fost proiectată după un studiu aerodinamic în tunelul de vânt, noile forme asigurând o protecție bună la vânt, rezultat la care contribuie dimensiunile și forma parbrizului.
Primii kilometri
Imediat după ce am plecat cu CB500X în test mi-am adus aminte de senzația pe care am avut-o pe NC750X, un concept diferit, dar model care face parte din aceeași categorie.
Și asta nu din cauza formelor asemănătoare sau cutiei de viteze care funcționează ireproșabil, ca la orice motocicletă Honda, ci din cauza puterii moderate a motorului livrată tot atât de liniar.
Motocicleta testată a făcut parte din primul lot sosit în țară și rodajul nu era complet.
În astfel de condiții, motorul și frânele nu funcționează la parametrii reali, dar, dacă nu îți propui să verifici viteza sau turația maximă, se poate merge fără probleme.
Am trecut prin traficul infernal bucureștean de la orele de vârf, luptându-mă să ies din oraș, mergând kilometri între șirurile paralele de mașini, singura problema întâmpinată uneori fiind lățimea mare a ghidonului.
În rest, puterea relativ redusă a motorului este un mare avantaj, îți iartă eventualele greșeli, iar amortizoarele și cursa lor mare te ajută să nu simți mare lucru din hârtoapele drumurilor noastre.
Odată ieșit din oraș, mersul devine o adevărată plăcere, cu condiția să nu fii dependent de viteză.
În loc de concluzie
După test am discutat cu un prieten, proprietar de Africa Twin, om care a testat și noul CB500X, care mi-a confirmat părerea formată: dacă vrei să parcurgi sute de kilometri pe zi pe șosele, modelul Africa Twin este mult mai potrivit, dar, dacă vrei să mergi mai mult pe drumuri forestiere, micul CB500X este perfect datorită masei mult mai mici.
Părerea mea nu trebuie luată ca un adevăr absolut, decizia este personală și alegerea motocicletei trebuie făcută luând în calcul nu numai viitoarele trasee, ci mai ales dimensiunile și greutatea pilotului.
În mai toate articolele scrise despre acest model, Honda CB500X este categorisit ca motocicletă perfectă pentru începători.
Și părerea mea este aceeași, dar nu aș limita utilizatorii doar la începători.
Orice motociclist cu experiență, fără pretenții sportive, care nu intenționează să folosească motocicleta în regim extrem, va descoperi în CB500X un partener de drum, o motocicletă care poate fi echipată cu o gamă largă de accesorii originale sau after-market existente, repere care o vor transforma într-o motocicleta plăcută, cu mari posibilități.
Sunt sigur că încă nu s-a produs motocicleta perfectă, dar sunt tot atât de sigur că vor fi mulți aceia care vor considera modelul Honda CB500X ca fiind perfect pentru ei, cel puțin pentru o perioadă de câțiva ani.
Și, dacă pentru drumurile în afara asfaltului, vor instala niște arcuri mai tari în amortizoarele față, tind să le dau dreptate…
Ce mi-a plăcut la Honda CB500X
Motor plăcut, sunet interesant al eşapamentului, consum redus de combustibil.
Ce nu mi-a plăcut la Honda CB500X
Ca să fiu chițibușar, mi-ar fi plăcut un set de protecții la mâini în echipare standard.
Motocicleta Honda CB500X testată a fost pusă la dispoziție de firma Honda România – Moto şi Motor Team, dealer oficial Honda.
Articolul complet a apărut în revista Auto Motor şi Sport nr. 4 (257) din aprilie 2019.
Credit foto: Radu Chindriș
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.