TIBERIU TROIA

Honda CBR 650 R – test și prezentare – varianta video

În toamna anului trecut, Honda a prezentat publicului cinci noi modele de motociclete,  toate fiind gândite pentru folosința zilnică, dintre care, cel mai așteptat a fost modelul sportiv CBR 650 R.

Apărută pentru prima oară în 1983, seria Honda CBR este recunoscută pentru caracterul sportiv al motocicletelor produse, majoritatea modelelor ale acestei game fiind echipate cu motoare cu patru cilindri în linie.

În ultima perioadă, vânzarea motocicletelor sportive cu performanțe de vârf a cunoscut un declin notabil (ca să nu spun o prăbușire), comparat cu vânzările înregistrate cu 20 de ani în urmă.

Respectarea strictă a normelor de circulație în majoritatea țărilor europene, limitarea vitezei maxime, cu excepția Germaniei, dificultățile întâlnite în folosința zilnică a unei astfel de motociclete, lipsa totală a laturii practice, toate acestea au dus la scăderea interesului publicului, care a început să aleagă modelele mai ușor de utilizat.

Producătorii au fost nevoiți să se adapteze cererii și astfel s-au înmulțit modelele sportive cu putere mai redusă și cu ergonomie adaptată unei utilizări cotidiene.

Având tradiție în acest segment, Honda a lansat în 2014 modelul CBR 650 F, îmbunătățit doi ani mai târziu și înlocuit acum de noul CBR 650 R.

Honda CBR 650 R

Fișa tehnică Honda CBR 650 R

Motor în patru timpi, cu patru cilindri în linie, răcire cu lichid, DOHC, patru supape pe cilindru, injecție electronică PGM-FI.

Capacitate cilindrică: 649 cmc, cursă și alezaj: 67 x 46 mm, raport de compresie: 11,6:1.

Putere maximă: 95 CP (70 kW) la 12.000 rpm, cuplu maxim: 67 Nm la 8.500 rpm.

Cutie de viteze cu 6 trepte, ambreiaj multidisc în baie de ulei cu acţionare hidraulică, transmisie finală pe lanţ.

Cadru tip Diamant din țeavă de oțel cu elemente din oțel presate, basculă turnată din aluminiu.

Control al tracţiunii decuplabil (Honda Selectable Torque Control).

Suspensia față: furcă faţă telescopică hidraulică inversată Showa cu funcţii separate SFF Ø 41 mm, cursă roată față 120 mm.

Suspensia spate – monoamortizor cu reglare pe preîncărcare, cursă roată spate 43,5 mm.

Honda CBR 650 R

Frână faţă cu dublu disc flotant Ø 310 x 4,5 mm din oţel, etrier Nissin cu 4 pistonaşe. Frână spate cu disc Ø 240 x 5 mm din oţel, etrier Nissin cu 1 pistonaş, ABS cu dublu circuit.

Roată faţă/spate 16”, jante turnate din aliaj de aluminiu cu 5 spiţe.

Lungime: 2130 mm, ampatament: 1450 mm, înălțime la şa: 810 mm.

Gardă la sol: 130 mm, masă la plin: 207 kg.

Capacitate rezervor: 15,4 ltr., consum mediu: 4,9 ltr./100 km.

Preț Honda CBR 650 R – 8.890 Euro

Motocicleta Honda CBR 650 R testată a fost pusă la dispoziție de firma importatoare Honda Romania – Moto cu sprijinul companiei Motor Team, dealer autorizat Honda.

Filmul a fost prezentat în emisiunea La Volan, difuzată de Digi24 sâmbătă 8 iunie 2019.

Honda CBR 650 R

Echipament folosit la testul modelului Honda Gold Wing Tour DCT Airbag

Cască Shoei X-Spirit Norick Abe

Geacă REV’IT Akira Air – Motor Team

Pantaloni Wintex

Mănuşi Spidi Spidi TX-1 – Motor Team

Ghete Alpinestar SMX-1 R Vented – Motor Team

Credit foto: Radu Chindriş

Pentru fanii firmei Honda am selecționat mai jos câteva dintre testele postate in ultima perioadă.

Honda CBR 650 R

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*