FTR 1200 Artist Series este o serie limitată de rezervoare vopsite de cinci artiști cunoscuți, piese care pot fi comandate de clienți.
Motocicleta FTR 1200 este ultimul model lansat de Indian cu un an în urmă, probabil cea mai spectaculoasă motocicletă din ultimii ani ai producătorului american.
Cu acest model, Indian a ieșit din tiparele pe care le-a respectat timp de peste 100 de ani, FTR 1200 fiind prima motocicletă americană dezvoltată pe platforma unei motociclete utilizată în cursele de Flat-Track, competiție în care Indian face legea de când a produs modelul FTR 750.
Prezentă cu un stand la expoziția Wheels & Waves Artride, eveniment organizat la Biarritz, în Franța, compania Indian Motorcycle a prezentat publicului în premieră linia de rezervoare decorate de cinci artiști cunoscuți.
Ca să respect adevărul, trebuie să precizez că, de fapt nu e vorba de rezervor, ci de masca metalică care acoperă rezervorul adevărat al modelelor FTR 1200 și FTR 1200 S.
Cei cinci artiști, cu tehnici și stiluri complet diferite, de la graffiti și artă urbană până la artă abstracta, oferă posesorilor de FTR 1200 posibilitatea să transforme motocicleta într-o adevarată operă de artă mobilă.
– Steve Caballero – “Cab Dragon” – piesele sunt decorate într-un stil îndrăzneț, cu culori vii, tematica fiind alcătuită din desene ale artistului.
– Risk – “A New Day” – Modelele sunt inspirate din lucrările artistului din perioada tranziției de la graffiti la alte stiluri.
– ThankYouX – “Meant To Tell You” – Inspirat din sentimentul de libertate pe care ți-l oferă motocicleta.
– Adam Turman – “Rising From The Ashes” – Artistul s-a inspirat din bogata istorie a firmei Indian Motorcycle.
– D*Face – “The Devil Within” – Exprimă senzațiile trăite de artist pe motocicletă.
Gama de accesorii oferită de producător pentru modelul FTR 1200 era și până acum impresionantă, oferind numeroase variante de personalizare completă a motocicletei, dar gama FTR 1200 Artist Series duce personalizarea la un alt nivel, oferind adevărate opere de artă celor care vor ca motocicleta lor să se deosebească de celelalte.
Piesele din colecția FTR 1200 Artist Series vor putea fi comandate în unele magazine din rețeaua oficială Indian Motorcycle, importator al motocicletelor Indian în România fiind compania ASP East Group din București.
Foto: Indian Motorcycle
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.