În toamna anului 2017 Ducati a prezentat modelul Panigale V4, dar povestea motoarelor cu patru cilindri în V produse la Bologna începe cu mulți ani în urmă.
La sfârșitul anilor ‘50, vânzările de motociclete europene în SUA începuseră să scadă.
Principalul importator de motociclete produse în Europa era Berliner Motor Corporation, o firmă deținută de o familie de origine europeană, buni mecanici de mașini și motociclete.
Mărcile pe care această firmă le importa erau numeroase, fiind principalii producători ai vremii: Ducati, Matchless, Moto Guzzi, Norton, Sachs și Zundapp, dar majoritatea modelelor produse erau de capacitate cilindrică mică și nu puteau concura motocicletele Harley-Davidson.
În încercarea de a crește vânzările către public, dar și de a vinde motociclete poliției americane, frații Berliner au contactat în 1959 partenerii din Europa, în special pe Ducati.
Momentul era propice pentru reușita producătorilor europeni, datorită intrării în vigoare în SUA a unui set de legi anti-trust, care impuneau departamentelor de poliție să achiziționeze și alte motociclete în afară de Harley-Davidson.
Pentru reușita acestei acțiuni, era necesară respectarea specificației tehnice solicitate de poliție, printre care capacitatea cilindrică minimă de 1200 cmc și era de dorit ca performanțele viitoarelor motociclete să fie superioare celor reușite de Harley-Davidson, în special puterea și viteza maximă.
Joseph Berliner a început negocieri cu Ducati și Moto Guzzi pentru producerea unui prototip, au fost trimise două motociclete Harley-Davidson în Italia pentru a fi studiate, una la Ducati, cea de-a doua la Moto Guzzi și au fost făcute intervenții la cel mai înalt nivel, fabrica Ducati din Borgo Panigale fiind retehnologizată în 1953 cu ajutor guvernamental.
Reprezentanții guvernului italian nu au fost entuziasmați de proiect și s-a hotărât demararea lui doar după ce frații Berliner au acceptat în 1961 să participe financiar la investiția necesară.
Proiectul a fost numit Apollo, în cinstea programului spațial americane început în același an, sarcina fabricii Ducati fiind producerea a două prototipuri conform documentației tehnice amănunțite primite și alte două motoare ca piese de rezervă.
Responsabil al proiectului a fost numit Fabio Taglioni, designer șef și director tehnic la Ducati în perioada 1954 – 1989, tatăl motorului cu distribuție desmodromică V-Twin la 90o.
Taglioni a hotărât formula tehnică ce avea să fie folosită: un motor răcit cu aer de 1257 cmc, V4 la 90o, folosind un vilbrochen la 180o și distribuție clasică.
Motorul V4 de 1257 cmc al prototipului Ducati Apollo
Motorul, mai mare decât orice Harley-Davidson al momentului, era parte componentă a cadrului tip leagăn deschis, avea o cutie de viteze cu cinci trepte (în timp ce toate motocicletele vremii aveau patru) și avea demaror și alternator de mașină.
Amortizoarele erau produse de Ceriani, iar frânele față/spate erau pe tambur, roțile de 16” (conform specificației impuse) fiind interschimbabile, transmisia finală pe lanț, iar masa motocicletei fiind de 270 kg la gol.
Inițial motorul producea o putere de 100 CP (75 kW) la 7000 rpm și o viteză maximă de peste 190 km/h (în timp ce motoarele Harley-Davidson aveau o putere maximă de 55 CP), dar motocicleta era greu manevrabilă, un adevărat monstru mecanic.
Principala problemă întâmpinată a fost stadiul de dezvoltare al anvelopelor, care se dezintegrau, pur și simplu.
A fost necesară reducea puterii, prin înlocuirea celor patru carburatoare Dell’Orto SS1 de 32 mm cu două de 24 mm, rezultând 80 CP (60 kW) la 6000 rpm, dar anvelopele continuau să nu reziste.
Puterea a fost coborâtă la 65 CP (48 kW), anvelopele rezistau, dar motorul nu mai era interesant, cele britanice sau cele produse de BMW în doi cilindri fiind mai performante.
Ceremonia de livrare a primul prototip Ducati Apollo
La această formulă finală s-a ajuns la sfârșitul anului 1963 și, în martie 1964, o primă motocicletă vopsită auriu a fost livrată în cadrul unei ceremonii oficiale, fiind folosită într-o demostrație organizată pentru conducerea poliției americane.
Intrarea modelului pe piață urma să aibă loc la începutul anului 1965, livrarea unităților pe piață din SUA în a doua jumătate a anului 1965, iar prețul anunțat pentru piața americană era de 1500 $, echivalent a 10250 $ la valoarea anului 2008.
Neîncrezători în reușita proiectului, reprezentanții guvernului au hotărât că piața pentru acest model este prea mică și au întrerupt finanțarea proiectului Apollo, povestea unui posibil superbike cu motor V4 terminându-se într-o epocă în care tehnologia anvelopelor nu permitea performanțe superioare.
Nu se știe ce s-a întâmplat cu prima motocicletă aurie, dar cea de-a doua, vopsită în negru/argintiu a rezistat, face parte dintr-o colecție privată din Japonia, a participat o singură dată la Goodwood Festival of Speed și a fost împrumutată muzeului din Bologna al fabricii Ducati pentru o scurtă perioadă de timp.
Visul fraților Berliner nu s-a încheiat aici, ei continuând lupta pentru furnizarea unui model de motocicletă poliției americane, reușind asta câțiva ani mai târziu cu Moto Guzzi V7 Eldorado, motocicletă pe care au făcut-o celebră.
Ducati Desmosedici RR 2008
Pentru Ducati însă, a fost nevoie să mai treacă mult timp până la apariția primului motor V4 instalat pe o motocicletă de serie. Produs într-o serie limitată de doar 1500 de unități, modelul Desmosedici RR a stabilit noi standarde ale performanței, chiar dacă nu era vreo legătură între cele două soluții tehnice despărțite de mai mult de 40 ani.
Motorul V4 al modelului Ducati Desmosedici RR
Pentru fanii motocicletelor Ducati, am ales mai jos câteva dintre articolele postate în ultima perioadă.
Ducati Panigale V4 R, cea mai puternică motocicletă de serie lansată în 2018
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.