TIBERIU TROIA

Honda X-ADV – scuter sau motocicletă ?

De mulți ani, Honda lansează din când în când câte un model nou, revoluționar, care reușește să surprindă și să stârnească polemici. Honda X-ADV este unul dintre acestea și principala problemă a fost stabilirea categoriei din care face parte.

Honda X-ADVÎncă de la apariția modelului Honda X-ADV am fost surprins de formele îndrăznețe, ca și de întregul concept. Fiind un model mai puțin vândut în România, era normal ca importatorul să nu aibă dispobibil pentru test o astfel de motocicletă, așa că nu mă așteptam să văd cum merge.

Soarta a făcut ca la puțin timp, unul dintre prieteni să-mi ofere motocicleta sa pentru test, dar m-a prevenit să fiu atent pentru că este foarte înaltă.

Honda X-ADV e înaltă

Nu ar fi fost prima motocicletă înaltă pe care merg, cât de înaltă putea să fie ca să fiu prevenit ?

Când m-am suit prima dată pe șa am înțeles: e într-adevăr înaltă, chiar foarte înaltă.

Atât de înaltă, încât la opriri, dacă ai mai puțin de 1,75 m, trebuie să sari în fața șeii.

Puțin intimidat de acest detaliu pe care nu îl citisem în nici unul dintre testele publicate, la început am fost foarte precaut.

Norocul meu a fost că locul de plecare în test nu se afla în centrul orașului, pentru că altfel ar fi fost obositor și enervant să sar de pe șa la fiecare oprire în trafic.

Honda X-ADV

Cu siguranță, cineva care intenționează să achiziționeze o astfel de motocicletă (sau scuter ?) trebuie să se uite bine în oglindă dacă are de gând să meargă și în oraș cu ea.

Trecând peste acest inconvenient, care face ca motocicleta (sau scuterul ?) să-și selecteze folositorii, prima senzație este deosebită, datorită poziției înalte, rezultată prin cumularea înălțimii șeii și a gardei la sol și, de ce să nu recunoaștem, datorită formelor spectaculoase și cu totul neobișnuite ale motocicletei.

Liniile caroseriei modelului X-ADV seamănă izbitor de tare cu Africa Twin și nu este întâmplător, pentru că ambele modele sunt opera aceluiași creator, designerul italian Maurizio Carbonara.

De altfel, întregul proiect și inițiativa aparțin unui colectiv de tehnicieni din Italia, cel de la care a plecat ideea și care a convins persoanele de decizie din Japonia fiind Daniele Lucchesi, un adevărat vizionar.

Totul a plecat de la lipsa de pe piață a unui scuter versatil, care să facă față și în afara asfaltului, fără pretenția că ar fi specializat, o variantă moto a SUV-urilor.

Honda X-ADV

Motorul ales a fost cel de 745 cc cu doi cilindri gemeni paraleli, același instalat și pe Integra sau mult mai răspânditul NC750X, motor verificat și potrivit utilizării enduro touring gândită de producător. Cei 54 CP sunt suficienți pentru orice utilizare off-road, cu condiția ca așteptările să nu se ridice la nivelul performanțelor reușite de o motocicletă specializată.

Honda X-ADV este foarte utilă pe un drum neasfaltat și nimeni nu trebuie să încerce o ieșire în condiții extreme cu anvelopele Bridgestone Trail Wing, excepționale atât în oraș, cât și în afara asfaltului, dar nu în condiții dificile de teren.

Două ambreiaje

Singura variantă de motor instalată pe X-ADV este cea cu dublu ambreiaj, soluție dezvoltată pe motoarele din Formula 1, aplicată la autoturismele de serie și implementată mai târziu la motociclete.

Odată pusă la punct, soluția pare simplă: sunt două ambreiaje separate, coordonate independent de câte un circuit electro-hidraulic propriu, din care unul coordonează pornirea și treptele 1, 3 și 5 din cutia de viteze, cel de-al doilea treptele 2, 4 și 6.

Honda X-ADV

Vitezele se schimbă prin intermediul a două moduri automate și modul MT pentru schimbarea manuală a treptelor.

Modul automat standard D este setat special pentru X-ADV să lucreze în regim mai lent față de alte modele echipate cu același tip de motor, pentru folosința mai facilă în trafic. Modul S, care schimbă vitezele în sus și în jos la o turație mai ridicată decât modul D pentru un comportament mai sportiv, oferă pilotului trei nivele de performanță, fiecare dintre acestea fiind din ce în ce mai sportiv (ca să nu spun agresiv). Odată setat unul dintre aceste nivele, informația este memorată și nivelul respectiv oferit ca standard la o utilizare ulterioară a modului S.

Cred că nu mai era nevoie să precizez că oricare dintre moduri este ales, informația este afișată pe bordul bine poziționat, inspirat din modelul folosit pe motocicletele de raliu.

În situația în care X-ADV este utilizat în afara asfaltului, un alt sistem este foarte util, instalat pentru prima dată pe modelul Africa Twin: functia G comandată de un comutatorul situat pe comanda din partea dreaptă. Acest buton acționează reducerea timpului de patinare a ambreiajului în timpul schimbărilor de viteze, în oricare dintre modurile folosite, îmbunătățind tracțiunea și controlul motocicletei.

Honda X-ADV

Manual sau automat ?

Am făcut de mai multe ori testul de accelerație de la 0 la 100 km/h cu o cameră video fixată pe piept, atât în modul automat, cât și în modul manual, ca să văd care dintre modurile de schimbare a vitezelor este mai eficace.

Nu am reușit să-mi dau seama de diferențe sau, dacă au fost, a fost vorba de sutimi de secundă greu de demostrat.

Chiar și în aceste condiții, rămân un folositor dedicat cutiilor de viteze tradiționale, cu riscul să devin un dinozaur neadaptat noilor tehnologii, pentru că schimbarea automată este probabil setată pentru o folosință care să îmbine utilul cu economia, iar vitezele sunt schimbate de multe ori în momente pe care eu nu le consider optime.

Pachetul electronic este completat de controlul tracțiunii HSTC (Honda Selectable Torque Control) cu două nivele de intervenție.

Honda X-ADV

Pentru o utilizare în afara asfaltului, șasiul este echipat cu amortizoare cu cursă lungă, de 153 mm pe față și 150 mm pe spate, cu diferite posibilități de setare și este asistat de un sistem de frânare performant, cu elemente ușor supradimensionate, pentru a compensa masa mare a motocicletei.

Toate sistemele electronice descrise mai sus funcționeaza ireproșabil și singura observație pe care o poate face un împătimit al ieșirilor în afara asfaltului este poziția ghidonului, amplasat în spate, spre pilot, făcând dificil, dacă nu imposibil, mersul în picioare, tipic pentru folosința în teren.

Mulțumită caroseriei asemănătoare celor de pe maxi-scutere și parbrizului carenei cu cinci poziții de reglare, protecția pilotului este perfectă și poziția pilotului este comodă.

Singura nelămurire pe care o am în urma testului este dacă senzația de bine se păstrează și la drum lung, având în vedere că picioarele pilotului sunt mult în față și spatele preia tot efortul și socurile, chiar dacă acestea sunt atenuate de amortizoarele cu cursă lungă.

Honda X-ADV

Și acum ajungem la întrebarea de la început. E scuter sau motocicletă ?

Dacă privim de la depărtare e scuter. Formele caroseriei, spațiul de depozitare, poziția dar și protecția oferită pilotului, toate acestea sunt specifice scuterelor.

Dacă luam în considerare caracteristicile tehnice și detaliile constructive, motorul amplasat în față, tracțiunea cu lanț și șasiul performant, ajungem la concluzia că sunt specifice motocicletelor.

Honda X-ADV este cu siguranță un model special, un hibrid genial, care trebuie să convingă clienții, ca să poată deveni dintr-un proiect îndrăznet, un succes comercial.

Good job Honda, well done !

Honda X-ADV

Ce mi-a plăcut la Honda X-ADV

Bordul bine amplasat, ușor de citit, dotări foarte bune, finisaje de calitate.

Ce nu mi-a plăcut la Honda X-ADV

Înălțime mare la șa, preț mare.

Articolul complet a apărut în revista  Auto Motor şi Sport nr. 5 (246) din mai 2018.

Motocicleta testată a fost pusă la dispoziție de prietenul Denis Rașcu, cu sprijinul companiei Motor Team, dealer autorizat Honda în România.

Fotografiile sunt opera prietenului meu, maestrul Radu Chindriş (ca de obicei).

Pentru fanii firmei Honda, mai jos sunt câteva articole interesante postate până acum.

Honda VFR800X Crossrunner – Urmașa Cenușăresei – test și prezentare

Honda VFR800X Crossrunner – test și prezentare – varianta video

Honda Africa Twin Adventure Sports – test şi prezentare – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

One thought on “Honda X-ADV – scuter sau motocicletă ?

  1. MATEI GABRIEL

    XADV, ESTE O SCULA INTERESANTA, PENTRU ORAŞ, CU PRECADERE.
    PRINCIPALUL NEAJUNS, ESTE PREȚUL EXAGERAT DE MARE (ORICUM, NU ESTE SINGURUL MODEL DE SCOOTER CARE NU SE VINDE DIN CAUZA PRETULUI MARE : BMW C 600, YAMAHA T MAX )
    TOATE ACESTE 3 SCUTERE, SUNT INSPIRATE DIN CEL ITALIENESC : GILERA NEXUS 500, UN “UTILAJ”, DE MARE SUCCES, ATAT CA PERFORMANTE TEHNICE, DESIGN, DAR ŞI CA PREȚ : 6800 € , NOU, DECI CAM LA JUMATATE FAȚĂ DE XADV, C600, SAU T MAX . . .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*