TIBERIU TROIA

Yamaha MT Tour 2018 – repetiție sau succes?

Yamaha MT Tour 2018 a ajuns în România și, de data asta, camionul cu jucării pentru băieții mari a parcat în oraș.

Yamaha MT Tour 2018

Am admirat inițiativa companiei Motodynamics, importatorul oficial Yamaha în România, atunci când a adus pentru prima dată camionul cu motocicletele din gama MT și a decis să organizeze testele în cadrul SMAEB.

Cu toate astea, expoziția de motociclete nu mi s-a părut cel mai potrivit loc, chiar dacă toți cei prezenți erau motocicliști, având impresia că unii vor testa motocicletele ca pe un fel de distracție de weekend.

Anul acesta conceptul a fost diferit, locul de organizare al evenimentului fiind stabilit într-o zonă foarte circulată, pe Bulevardul Barbu Văcărescu, lângă un mare mall și multe clădiri de birouri.

Yamaha MT Tour 2018

Acțiunea s-a desfășurat de-a lungul a două zile, în prima zi vremea fiind excelentă și interesul manifestat de comunitatea moto pe măsură, poate și datorită promovării evenimentului.

Întreaga echipă a companiei a fost prezentă pentru asistență și îndrumare, la eveniment participând și colegii din echipele dealerilor rețelei oficiale, rolurile fiind împărțite cu atenție.

Gama de motociclete prezentate a fost impresionantă, toate modelele gamei MT fiind oferite spre test celor interesați, chiar și cele mai puternice și rapide, MT-09 SP și MT-10 SP, motociclete pe care le vezi rar chiar și în parcare.

Yamaha MT Tour 2018

Nu mai puțin de 800 de oameni au vizitat standul Yamaha MT Tour 2018 în prima zi și 142 dintre ei au testat modelele prezente.

Am fost acolo, am întâlnit mulți prieteni și cunoscuți, am prezentat evenimentul în direct și trebuie să recunosc că efortul echipei Yamaha România merită toată admirația și respectul cuvenit.

Cea de-a doua zi a început cu vreme potrivnică, dar ploaia nu a putut sta în calea entuziasmului motocicliștilor, care au răspuns “prezent” invitației făcute și au venit, peste 150 de oameni vizitând cortul organizatorilor, 69 dintre aceștia testând motocicletele.

Yamaha MT Tour 2018

Yamaha MT Tour 2018 a fost un real succes, întrebarea din titlu devine retorică și cred că toți ar trebui să așteptăm repetarea evenimentului.

Mulțumim Yamaha, mulțumim Motodynamics !

.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Yamaha MT Tour 2018

 

One thought on “Yamaha MT Tour 2018 – repetiție sau succes?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*