Nu vă îmbătați cu apă rece, vorbim de procente, la adevăr suntem ultimii din Europa la vânzările de motociclete, mici sau mari.
ACEM, Asociația Europeană a Producătorilor de Motociclete, având sediul în Belgia, reprezintă interesele producătorilor de vehicule cu două, trei și patru roți (categoria L) din Europa.
Organizația include 15 companii producătoare și 17 asociații naționale din 14 țări Europene.
Colaborând cu organisme din UE, asociația monitorizează vânzările de motociclete din Europa, iar ultimul raport publicat, cu rezultatele primului trimestru al anului în curs, sunt interesante, poate chiar surprinzătoare, depinde de interpretare.
În această raportare, România figurează cu cea mai mare creștere a vânzărilor de motociclete (peste 50 cc) din Europa, cu 183 de unități, adică o creștere de 44,1% față de vânzările aceleiași perioade a anului trecut.
În același timp, suntem pe ultimul loc la vânzările de moped (sub 50 cc), cu o scădere de 97,1%, datorită celor 2 (două) unități comercializate.
În câteva țări numărul de motociclete vândute este mai mic decât vânzările din România, dar populația acestor țări este mult mai mică decât cea din țara noastră, chiar cu cele câteva milioane de oameni care figurează doar statistic.
În țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania, s-au vândut sub 100 de unități, iar în Croația 146, dar în Estonia trăiesc 1,3 milioane de oameni, în Letonia – 2,2 milioane, Lituania – 3 milioane și 4,3 milioane în Croația, față de cele 20 de milioane care figurează în România, din care or fi rămas vreo 17.
Dacă până aici s-ar putea găsi unii care să spună că nu suntem chiar ultimii, deși în realitate suntem, la vânzările de moped (sub 50 cc), situația nu suportă comentarii.
În primele trei luni ale acestui an, la noi s-au vândut 2 motorete în toată țara, adică putem cunoaște proprietarii pe nume.
Este adevărat că vânzările de moped sunt în cădere liberă în toată Europa, dar nici chiar așa…
Încă nu m-am lămurit ce atitudine ar trebui să avem: să ne mândrim că avem o creștere spectaculoasă, cam așa cum fac politicienii noștri cu creșterile din România pe care le vedem la televizor, sau să ne plângem în pumni că suntem ultima găină de la CAP ?
Fiecare este liber să facă așa cum crede, iar eu vă prezint mai jos situația în cifre.
COUNTRY | Motor I Trim. 17 |
Motor I Trim. 18 |
% | Mopeds I Trim. 17 |
Mopeds I Trim. 18 |
% |
France | 33,884 | 36,979 | 9.1 | 17,280 | 10,102 | -41.5 |
Netherlands | 3,647 | 3,489 | -4.3 | 13,683 | 8,856 | -35.3 |
Italy | 45,495 | 46,126 | 1.4 | 4,798 | 3,867 | -19.4 |
Belgium | 5,624 | 6,004 | 6.8 | 3,011 | 3,458 | 14.8 |
Spain | 24,898 | 29,063 | 16.7 | 3,953 | 3,107 | -21.4 |
Austria | 4,846 | 3,929 | -18.9 | 2,817 | 1,706 | -39.4 |
Poland | 2,937 | 2,095 | -28.7 | 3,696 | 1,643 | -55.5 |
UK | 21,874 | 23,485 | 7.4 | 1,439 | 1,124 | -21.9 |
Denmark | 715 | 502 | -29.8 | 1,487 | 834 | -43.9 |
Germany | 35,401 | 36,058 | 1.9 | 7,124 | 730 | -89.8 |
Slovenia | 498 | 334 | -32.9 | 753 | 558 | -25.9 |
Portugal | 4,011 | 4,674 | 16.5 | 460 | 475 | 3.3 |
Finland | 466 | 340 | -27.0 | 623 | 216 | -65.3 |
Croatia | 315 | 146 | -53.7 | 158 | 104 | -34.2 |
Latvia | 126 | 92 | -27.0 | 149 | 103 | -30.9 |
Czech Republic | 2,316 | 1,915 | -17.3 | 181 | 94 | -48.1 |
Estonia | 103 | 83 | -19.4 | 50 | 35 | -30.0 |
Lithuania | 65 | 60 | -7.7 | 79 | 27 | -65.8 |
Luxembourg | 341 | 378 | 10.9 | 207 | 23 | -88.9 |
Slovakia | 729 | 620 | -15.0 | 20 | 7 | -65.0 |
Romania | 127 | 183 | 44.1 | 69 | 2 | -97.1 |
TOTAL | 194,655 | 203,853 | 4.7 | 62,037 | 37,071 | -40.2 |
Pentru amatorii de statistici, mai jos puteți găsi situația vânzărilor firmei Honda, cel mai mare producător mondial de motociclete.
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.