TIBERIU TROIA

Indian Scout Sixty, clasic și modern – test și prezentare

Născută în 1901,firma Indian a fost primul producător american de motociclete şi lider de piaţă ani la rând, primul model având motor monocilindric, cu o putere maximă de aproape 2 CP.

Zece ani mai târziu, la prima ediţie a legendarei competiţii Tourist Trophy organizată pe actualul traseu de pe Snaefell Mountain, echipa de uzină Indian a ocupat primele trei poziţii, câştigătorul cursei fiind Oliver Godfrey, reuşind o medie orară de peste 80 km/h.

Rezultatele excepţionale ale motocicletelor Indian în competiţii s-au reflectat în vânzări. Se pare că “Win on Sunday, sell on Monday”, conceptul care a dus 77 de ani mai târziu la apariţia Campionatului Mondial de Superbike funcţiona şi atunci, pentru că producţia de motociclete Indian a ajuns în anul 1913 la 13.000 unităţi, incredibil pentru acea vreme.

Cu toate astea, 1913 a fost primul an în care Harley-Davidson, principalul concurent, a depăşit producţia reuşită de Indian, devenind cel mai mare producător american.

Indian Scout Sixty

Primul război mondial şi perioada imediat următoare au avut un rol deosebit de important în economia americană, influenţând şi soarta producătorilor de motociclete.

Fondatorii firmei, Oscar Hedstrom şi George Hendee, nişte adevăraţi pasionaţi, au părăsit compania, din diferite motive, astfel încât deciziile erau luate acum de un consiliu de conducere, care a făcut o mare greşeală strategică.

Profitând de intrarea Statelor Unite în primul război mondial, fabrica vinde Guvernului pentru scopuri militare, cea mai mare parte a producţiei din 1917 şi 1918, lăsând reţeaua magazinelor fără motociclete.

Fiind obligaţi să uite tot ce este legat de pasiune, fidelitate şi orice alte concepte morale, dealerii s-au îndreptat către producătorul care le-a oferit motociclete şi acela a fost Harley-Davidson.

Din această situaţie, Indian nu şi-a revenit niciodată, pierzând partenerii şi oferind pe tavă reţeaua de distribuţie principalului concurent.

Indian Scout Sixty

Fabrica a continuat să producă până în 1953, timp în care s-au născut, au trăit şi au murit numeroase modele de motociclete, unele dintre ele nişte adevărate minunăţii tehnice, care au făcut oamenii să viseze.

După 1953, compania a trecut prin mai multe mâini, acţionariatul schimbându-se des, dar încercările de a readuce producţia pe linie de plutire şi, odată cu ea, succesul firmei, s-au soldat cu eşecuri.

Totul până în 2011, când colosul industrial Polaris Industrial a achiziţionat acţiunile firmei şi a reînceput producţia, lansând câteva modele noi.

De ce Scout Sixty ?

Unul dintre primele proiecte realizate de noul proprietar a fost modelul Scout, probabil cea mai importantă parte a moștenirii rămase.

Scout a fost o adevărată piatră de hotar în istoria companiei, modelul fiind produs și îmbunătățit fără întrerupere de-a lugul existenței companiei, unul dintre cei care au făcut vestit numele modelului fiind Burt Munro, personajul exotic care a reușit trei recorduri mondiale de viteză pe pista de la Daytona, cu o motocicletă veche de peste 40 de ani.

Indian Scout Sixty

La scurt timp, Scout a fost urmat de Scout Sixty, un model înrudit, care se adresează altei categorii de client.

Multi și-au pus întrebarea de ce a fost lansat încă un model dezvoltat pe acelasi șasiu, echipat cu un motor mai mic cu 12%.

Cred că răspunsul este ușor de formulat.

Un model nou gândit și realizat de la zero costă foarte mult, pe când unul care are aceleași componente majore, un motor înrudit, oferă alte performanțe, un preț final mult mai mic și are costuri de proiectare și productie nesemnificative reprezintă un adevărat succes.

Iar Scout Sixty a fost un succes din toate punctele de vedere.

Având un motor de aproape 1000 cc, care livrează o putere maximă de 78 CP, poate fi modificat foarte ușor pentru a fi limitat la cei 35 kW ceruți de legislația în vigoare, pentru a putea fi utilizat cu carnet de conducere categoria A2.

Șasiul folosit și pe Scout permite utilizarea motocicletei atât celor mai scunzi, cât și celor cu înalțimea peste medie.

Indian Scout Sixty

În acest fel, publicul țintă căruia i se adresează se lărgește considerabil, fiind o ofertă tentantă pentru începători, doamne și domnișoare, sau chiar pentru cei experimentați, care nu caută performanțe sportive.

Evoluția modelelor cruiser

Fiind obișnuit cu modelele vechi de cruiser, din generațiile modelelor Yamaha Drag Star, Suzuki Volusia, Honda Shadow, am fost surprins încă din primele minute ale testului.

Diferențele dintre ceea ce ofereau modelele de acum 10-15 ani și noul Scout sunt numeroase și se simt imediat. Probabil că cea mai importantă este noul cadru produs din aluminiu prin turnare, reper care reduce masa totală a motocicletei, modelele Scout fiind cu 10-15 kg mai ușoare decât vechile modele de cruiser.

În afară de avantajul creat de materialul folosit, datorită tehnologiei utilizate, cadrul este mult mai rigid, influențând ținuta de drum a motocicletei, chiar cu amortizoarele mai puțin performante și nereglabile.

Motorul are o cutie de viteze cu cinci trepte și nu se simte lipsa celei de-a șasea viteze existentă pe sora mai mare, modelul Scout.

Indian Scout Sixty

Despre pachet electronic nu are rost să vorbim, pentru că, la un cruiser de această putere, ar fi o adevărată exagerare să pui sisteme de control a puterii. Din punctul meu de vedere, chiar și existența ABS-ului pe astfel de motociclete este un moft european și, se pare că așa gândesc majoritatea folositorilor de motociclete din restul lumii.

Sunt suficiente discurile mari instalate, cu dimensiuni egale față/spate, care asigură o frânare eficace.

În loc de concluzii

Motocicleta se comportă fără reproș în oraș, este elastică, manevrabilă, având toate dimensiunile reduse față de ceea ce știam la cruisere, fiind foarte plăcută.

Nu același lucru se poate spune despre mersul la drum lung sau pe autostradă, unde șaua se dovedește incomodă și amortizoarele economice își arată limitele.

Aici este singurul loc în care mi-am adus aminte cu regret de vechea generație de Drag Star 1100, cu șaua lui confortabilă, una dintre puținele sei standard care nu necesită înlocuirea cu una aftermarket.

Indian Scout Sixty

Un alt reper care probabil că merită schimbat este eșapamentul, prea silențios chiar și pentru mine. Norocul a fost că motocicleta testată avea instalat un sistem Vance & Hines, un model pe care îl cunoșteam, care produce un sunet gutural, fără să alarmeze polițistii din trafic.

În rest, nimic senzațional pe motocicletă, nici unul dintre detaliile care ar putea să-ți amintească de tradiția firmei Indian, aripile sunt destul de scurte, nu ca cele vechi, care îmbrăcau roata, nu este capul indianului pe aripa din față, simbol unanim recunoscut al firmei, nimic care să te lase cu gura căscată, dar, cu toate astea, motocicleta este una dintre cele mai frumoase de la clasa din care face parte.

A fost justificată decizia de a lansa un model mai mic, dezvoltat pe același șasiu ? Are modelul Scout Sixty locul bine definit pe piață? Este Scout Sixty o variantă economică a modelului Scout ?

Răspunsurile mele meu sunt: da, da, nu.

Scout Sixty este o motocicletă diferită, versatilă, mai ieftină, dar nu mai puțin dotată, spartană, dar realizată cu mult bun gust.

Scout Sixty este un exemplu de “Așa da”.

Indian Scout Sixty

Ce mi-a plăcut la Indian Scout Sixty

Putere și cuplu motor foate bune, ținută de drum remarcabilă

Ce nu mi-a plăcut la Indian Scout Sixty

Șaua incomodă la drum lung, amortizoarele spate sunt tari

Articolul complet a apărut în revista  Auto Motor şi Sport nr. 2 (243) din februarie 2018.

Echipament folosit la test

Cască NZI – Asfalt Uscat

Geacă Wintex Retro

Pantaloni Wintex

Cizme Puma

Mănuşi Spidi TX-1 – Motor Team

Motocicleta testată a fost pusă la dispoziție de prietenul meu Ionuț Ene, căruia îi mulțumesc, cu spijinul firmei ASP Group, importator autorizat Indian în România.

Fotografiile sunt opera prietenului meu, maestrul Radu Chindriş (ca de obicei).

Pentru fanii firmei Indian, mai jos sunt câteva articole interesante postate până acum.

Indian Scout Sixty – prezentare video

Indian va produce o ediție limitată Jack Daniel’s Scout Bobber

Cele mai frumoase motociclete Indian Scout modificate de dealeri

Concursul mondial de personalizare al motocicletelor Indian Scout

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*