TIBERIU TROIA

Vânzările de scutere și motociclete Honda

Chiar dacă acest articol este postat pe 1 aprilie, conținutul este cât se poate de serios și situația vânzărilor de motociclete Honda este reală.

De multe ori m-am întrebat de ce nu se implică mai mult marii producători în unele categorii de motociclete, care aparent se bucură de interesul publicului.

De exemplu categoria hard enduro, unde motocicletele de 300 cc în doi timpi produse de KTM, Beta și Husqvarna fac legea, în timp ce Honda sau Yamaha nu se arată interesate să apară cu vreun model.

Se pare că percepția noastră referitor la ceea ce înseamnă succes diferă de cea a producătorilor, care sunt nevoiți să gândească totul în funcție de volum.

Imaginea postată mai sus reprezintă vânzările de unități noi, scutere și motociclete Honda și este ultima raportare oficială a firmei Honda, postată pe portalul companiei, referindu-se la perioada aprilie 2016 – martie 2017.

Celor care încă mai cred că Europa sau chiar Statele Unite reprezintă cele mai importante piețe pentru producătorii de motociclete, le dau o veste proastă: nu e așa.

Sunt într-adevăr niște piețe strategice, dar sunt departe de a fi cele mai mari.

Dimpotrivă, sunt chiar la coada clasamentului.

motociclete Honda

Cifrele spun următoarele:

– Asia (fără China) și Oceania – 14.805.000 scutere și motociclete Honda

– China – 1.143.000 scutere și motociclete Honda

– America de Sud – 943.000 unități

– Europa, Orientul Mijlociu și Africa – 272.000 (din care numai Europa are o populație de 800 milioane și 8 țări în primele 20 din cele mai bogate din lume)

– America de Nord – 271.000 (360 milioane de oameni și 58.000 $ PIB pe cap de locuitor în SUA, respectiv 46.000 $ în Canada)

– Japonia – 157.000 (la o populație de 125 milioane), care, după socotelile mele, ar fi în primele locuri în clasamentul pe țări.

Comentând acest clasament, trebuie să vă amintesc că în România încă nu se vând 1000 de unități noi pe an, din produsele tuturor firmelor la un loc și că recordul de vânzări al motocicletelor noi în România a fost stabilit în anii 1975-1976, atunci când s-au vândut 4.000 de motociclete CZ 175 și 250 și 600 de IJ-uri cu ataș aduse prin Cooperație, adică 2.300 de motociclete noi/an.

Situația de mai sus este cât se poate de relevantă și nu ar trebui să ne mire dacă marii producători (nu numai Honda) sunt foarte rezervați atunci când fac comenzile de unități noi pentru țara noastră și întocmesc lista modelele oferite publicului de la noi.

Într-o țară care practic nu există pe harta vânzărilor de motociclete, situată pe un continent care are mai multe pretenții și mofturi decât vânzări (mă refer la Europa, evident), oferta este cea pe care o merităm.

.

Pentru fanii firmei Honda am postat mai jos câteva articole interesante apărute până acum.

Honda Africa Twin CRF1000L model 2016 – test şi prezentare

Honda GoldWing – Povestea unei motociclete nemuritoare şi când am văzut-o prima dată în România

Double Wishbone, suspensia față instalată pe noul Honda Gold Wing – pro și contra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*