Radu Chindriș este cel care face ca articolele mele să fie mai citite decât merită, pentru că el face fotografiile.
Ieri am fost la Athénée Palace Hilton.
Chiar și acum, la aproape 30 de ani de la scena balconului, cu Ceaușescu promițând suta aia de lei, tot am intrat ușor stresat.
Înainte de ‘89 erai sigur că, intrând acolo, erai cel puțin urmărit discret, dacă nu cumva chiar fotografiat și catalogat.
Vremurile s-au schimbat, dar amintirile nu se pot șterge.
Culmea este că acum am intrat acolo ca să fotografiez eu. Nu pe băieții cu ochi albaștri (care cred că sunt tot pe acolo), ci pe prietenul meu Radu, care a prezentat presei una din inițiativele sale.
“100 de chipuri românești” este un proiect a cărui finalizare va fi un album de fotografii realizate de Radu Chindriș cu ajutorul tehnicii începuturilor fotografiei, ambrotipia, fotografia pe sticlă.
100 de oameni aleși de Radu au fost sau urmează să devină subiectele fotografului, pentru ca lucrările maestrului să fie imortalizate într-un album despre care pot spune fără ezitare că va fi un album de artă.
Invitați foarte mulți oameni din presă, în special televiziuni. Operatori, fotografi, reporteri, mă rog, tot dichisul.
În fața proiectoarelor, camerelor și a microfoanelor, Radu, modest și tăcut, așa cum este el în public, dar mucalit și haios, așa cum este între prieteni, arăta tuturor cum se face o fotografie pe sticlă.
Tot așa cum s-au făcut fotografiile în ziua Unirii, pe care Radu a înțeles să o sărbătorească prin fotografie.
Aproape toți cei prezenți se uitau cu uimire la vrăjitoria pe care Radu o făcea în fața lor, străini de tehnicile fotografice tradiționale.
Nimeni nu mai face astfel de fotografie, pentru că nu e practic și nu ies bani. Dimpotrivă, ca să faci așa ceva bagi bani. Mulți.
Și atunci, omul din popor se va întreba: da’ de ce să faci așa ceva?
Pentru că este o pasiune. Pasiunea fotografului, pardon, a artistului, care a căutat altceva decât cotidianul, ceva prin care poți realiza lucruri și lucrări cu adevărat excepționale.
Pentru mine nu era nimic nou, știam ce face și ce poate Radu și mă amuzau figurile uimite a celor care descopereau o lume nouă.
Să faci fotografii cu niște aparate vechi de peste 150 de ani, a căror recondiționare înseamnă o muncă de Sisif, e ceva ce se apropie de nebunie. Nebunia creatoare a celor pasionați, pe care mi-a fost cel mai la îndemână să o asemuiesc motociclismului, cel pe care il știu eu.
Poate tocmai de aceea, Radu Chindriș este cel mai bun fotograf de moto pe care l-am cunoscut, pentru că împărtășim același fel de nebunie…
Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.