Noul Honda Gold Wing proaspăt lansat încă nici nu a ajuns în Europa, dar comentariile legate de suspensia implementată, sistemul Double Wishbone, au și început.
Honda Gold Wing, una dintre cele mai iubite motociclete din ultimii ani, a fost prezentată publicului în toamna anului 1974, primele unități fiind comercializate în următorul an.
Am avut norocul să văd modelul încă de la prima generație, într-o perioadă în care o astfel de apariție pe străzile Bucureștiului era un eveniment pentru noi, cei puțini care eram pe motociclete.
Pe vremea aceea, o motocicletă de 1000 cc era considerată un uriaș, în timp ce acum sunt începători care fac mofturi și vor de la Hayabusa în sus, 1000 cc nu mai sunt de ajuns.
Țin minte parcă ar fi azi, cum am rămas cu gura căscată când am văzut deschizându-se ceea ce credeam eu că trebuie să fie rezervorul de benzină, acolo fiind locul trusei de scule.
Probabil că voi avea din nou aceeași reacție săptămâna viitoare, când voi vedea modelul Gold Wing 2018 la expoziția de la Milano.
Echipamentele, dotările și sistemele instalate pe noul model sunt atât de multe, încât este greu să le amintești, dar cele cu adevărat spectaculoase sunt transmisia cu dublu ambreiaj DCT cu șapte trepte și furca de față Double Wishbone.
Termenul tehnic utilizat în limba română pentru Double Wishbone este “suspensie multi link”, chiar dacă adevăratul “multi link” este puțin diferit, sistem înrudit cu Double Wishbone, ambele fiind soluții tehnice vechi.
Sistemul Double Wishbone a apărut pentru prima oară în anii ‘30, fiind introdus de Citroën, urmat la scurt timp de Packard.
A fost nevoie de aproape 20 de ani pentru ca Ford să preia rețeta suspensiei MacPherson din aviație și s-o implementeze la autoturisme, devenind cea mai folosită soluție tehnică.
Cea mai cunoscută motocicletă pe care a fost folosit sistemul Double Wishbone a fost BMW K1200 (Duolever).
Principalele avantaje al acestui sistem de amortizare sunt multiplele posibilități de reglare a cinematicii roții (în faza proiectării prototipului), prin modificarea diferitelor componente, lungimea motocicletei nu se modifică în timpul mersului, iar sarcina suportată poate fi mai mare.
În același timp, cursa roții față are o traiectorie verticală și se apropie de cadru mult mai puțin decât în cazul amortizoarelor tradiționale.
Complexitatea sistemului și numărul mare de componente ale sistemului devin dezavantaje, reprezentând niște complicații suplimentare în cazul întreținerii, sistemul fiind, în același timp, mai voluminos și mai greu decât o furcă telescopică tradițională.
Honda Gold Wing are toate șansele să devină motocicleta anului 2018, dar asta nu înseamnă că sistemul Double Wishbone va deveni suspensia de copiat sau că toate motocicletele mari vor fi echipate de acum înainte cu această soluție tehnică.
.
Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.