TIBERIU TROIA

Standul BMW la EICMA 2017

Ca de fiecare dată, standul BMW la EICMA 2017 a găzduit lansarea în premieră a unor modele noi, dintre care vedeta evenimentului, K1600 Grand America, se adresează pieței americane.

EICMA este cea mai importantă expoziție de motociclete din Europa și mulți specialiști afirmă că a devenit cea mai importantă manifestare de profil pe plan mondial.

La acest eveniment, parcă pentru a sărbători rezultatul spectaculos care se anticipează pentru 2017, cel care a prezentat noile modele a fost chiar Președintele BMW Motorrad, domnul Stephan Schaller.

BMW la EICMA 2017

Președintele BMW Motorrad, domnul Stephan Schaller, prezentând scuterul C400X

În ultimii șase ani, compania a înregistrat un progres constant, reușind noi recorduri ale vânzărilor, iar în 2017, numărul de unități vândute până în octombrie a depășit rezultatul anului precedent, deci va fi înregistrat cel de-al șaptelea an record consecutiv.

BMW la EICMA 2017

Manifestând un interes justificat pentru piața americană, cea de-a doua în vânzările firmei, cu peste 12.000 unități, după Germania și poate cea mai importantă din punct de vedere strategic, BMW a prezentat principala noutate a sezonul 2018, un tourer dezvoltat pe platforma modelului K1600B, numit Grand America, a cărui fișă tehnică o puteți găsi aici.

BMW la EICMA 2017

BMW K1600 Grand America

Premierele au continuat cu două modele din categoria motocicletelor de aventură, F750GS, respectiv F850GS cc, completând gama modelelor GS, una dintre cele mai puternice game ale producătorului german, motocicletele fiind disponibile și în variantă limitată, pentru cei cu carnet de conducere categoria A2.

Fișele tehnice ale celor două modele noi pot fi găsite aici.

BMW la EICMA 2017

BMW F 750 GS și F 850 GS

În fine, în încercarea de a acoperi toate categoriile solicitate în ultimul timp, în standul BMW la EICMA 2017 a fost lansat primul scuter cu capacitatea cilindrică sub 500 CC, modelul C400X, de doar 350 cc, scuter destinat celor care doresc să folosească zilnic un vehicul ușor, adresându-se și celor cu carnet categoria A2.

BMW la EICMA 2017

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*