TIBERIU TROIA

Încă un campion al motociclismului românesc a plecat la cer. Petre Pascotă nu mai este printre noi, dar a devenit legendă.

După o viață dedicată motociclismului și 37 de ani petrecuți pe circuitele stradale din România, Petre Pascotă a părăsit lumea în care a participat la curse alături de tatăl și de fratele său.

Petre Pascotă

Prima cursă oficială la care a luat startul Petre a avut loc în 1953.

A început să participe la curse alături de tatăl său Ioan Ilie Pascotă și fratele mai mare Ionel Pascotă sr.

Nu știu cum erau cursele pe atunci, am auzit doar povești, pentru că cei mai mulți dintre noi nu ne născuserăm încă.

Ce știu însă este faptul că piloții de atunci se loveau de probleme tehnice, de lipsa materialului sportiv și a pieselor de schimb și, cu toate astea, erau văzuți ca niște mari vedete, admirați de zecile de mii de spectatori veniți pe marginea circuitelor amenajate în centrul marilor orașe.

I-am cunoscut pe Petre și pe fratele său Ionel în 1978, când am început să particip la curse, dar îi admiram de câțiva ani, de când mergeam la cursele lor ca spectator.

Îmi aduc aminte că îi salutam murmurând ceva neinteligibil și vorbeam în șoapta în prezența lor, nu cumva să deranjăm.

Soarta a făcut să alerg împreună cu amândoi, pentru că din primul an am alergat și la clasa 175 cc, la care unul dintre cei care câștigau cursele era Ionel, iar cursele de la clasele 125 și 175 cc, se alergau împreună, cu clasament separat, Petre fiind unul dintre liderii clasei 125 cc.

Petre Pascotă

Anul 1979, clasele 125 și 175 cc alergau împreună cu clasament separat.
Cu nr. 4 Petre Pascotă la 125 cc, nr. 8 Ioan Moisescu la 125 cc și nr. 13 subsemnatul, la 175 cc.

În anul următor, în 1979, Petre a reușit să conducă detașat și să câștige campionatul individual la 125 cc, continuând tradiția familiei, în care tatăl său și fratele mai mare au transformat Girocul, localitatea natală, într-unul dintre templele motociclismului românesc.

De-a lungul carierei, Petre a reprezentat câteva grupări sportive din Timișoara, alergând sub culorile cluburilor Locomotiva CFR, Voința și Progresul, obținând în afară de titlul național 7 titluri de Vicecampion Național și 10 medalii de bronz.

După 37 de ani de participare la competiții, Petre Pascotă s-a retras din activitatea sportivă în 1990, fiind unul dintre cei mai longevivi sportivi din România.

A continuat să ducă mai departe tradiția familiei, contribuind alături de fratele său la formarea nepotului Ionel Pascotă, devenit cel mai titrat sportiv din motociclismul românesc, probabil și datorită influenței unchiului Petre, care a luat decizia să participe din umbră la educația sportivă a nepotului.

Petre Pascotă

Acum Petre a plecat, îl vom conduce pe ultimul drum mâine, luni 23 octombrie, se va alătura unei pleiade de mari campioni care ne veghează de sus și probabil că plâng de mila noastră și de mila sportului românesc, din ce în ce mai sărac și din ce în ce mai prost condus.

Rămas bun Petre, nu te vom uita !

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*