Zvonul vânzării firmei Ducati circulă de câteva săptămâni și se pare că vom afla deznodământul în scurt timp.
Chiar dacă Ducati a înregistrat în ultimii șase ani recorduri în vânzări, lafel ca ceilalți producători importanți de motociclete din Europa, grupul Volkswagen, deținător a unei bune părți din firmă, se pare că nu consideră promițătoare afacerea cu motociclete, încercând să vândă pachetul de acțiuni.
Interesați s-au găsit și surse dintre cele mai credibile au dat detalii.
Agenția de știri Reuters sau ziarul The Economic Times, cel mai citit cotidian de afaceri de limbă engleză după Wall Street Journal, au dat dat publicității informații despre potențialii cumpărători.
Edizione Holding, proprietate a familiei Benetton, fondul de investiții Bain Capital, acționar al trustului Bombardier sau firmele indiene producătoare de auto Eicher Motors (care controlează Royal Enfield) și Bajaj Auto, sunt pe lista celor care pot încheia tranzacția.
Dintre toate aceste entități, Bajaj Auto, deținătoare a 48% acțiuni din KTM, a declarat, prin domnul Rajiv Bajaj, Managing Director al firmei, că sunt foarte aproape de încheierea unui parteneriat.
Dacă auzeam o astfel de veste cu vreo 30 de ani în urmă, aș fi spus că ne apropiem de sfârșitul unei companii legendare, dar lumea s-a schimbat și s-a dovedit că injecția de capital făcută de indieni la KTM a reprezentat un pas în față.
Indiferent de rezolvarea problemei și de viitorul statut al firmei Ducati, producția de motociclete și distribuția lor nu vor fi influențate prea mult.
Mai ales pe piețele mici, cum este și România, astfel de schimbări nu sunt resimțite în nici un fel.
Distribuitor va rămâne aceeași companie Metrotehnica Internațional, operațiunea va fi derulată în continuare de Ducati România, singurul lucru posibil fiind un suport tehnic suplimentar oferit de fabrică.
Am trecut prin situații similare fiind angajat al firmelor care erau cumpărate sau vândute.
Lucram la Harley-Davidson atunci când compania a cumpărat MV Agusta şi, mai târziu, lucram la MV Agusta când Harley-Davidson a vândut MV Agusta. Pare un joc de cuvinte, dar asta a fost realitatea.
Ca angajat al firmei Harley-Davidson, eram în Statele Unite, în sala în care se ţinea conferinţa dealerilor H-D, când s-a anunţat cumpărarea firmei MV Agusta, iar peste un an şi jumătate, ca angajat al MV Agusta, eram la Varese, în sala în care Claudio Castiglioni a anunţat că va cumpara din nou MV Agusta de la Harley-Davidson.
În nici una dintre rețele, schimbările de acționariat nu au influențat în nici un fel operațiunile dealerilor mici, iar tranzacțiile rămâneau pentru angajați sau chiar pentru clienți doar știri de senzație.